ICCJ. Decizia nr. 2444/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2444/2005
Dosar nr. 3726/2004
Şedinţa publică din 12 aprilie 2005
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 30/ P din 09 martie 2004, pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 74 şi art. 76 lit. c) C. pen., au fost condamnaţi inculpaţii: A.M.M. la o pedeapsă de 2 ani închisoare; L.I.A. la un an şi 6 luni închisoare şi C.M.C. la o pedeapsă de un an închisoare.
În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor, astfel că au fost fixate termene de încercare de 4 ani pentru inculpatul A.M.M., de 3 ani şi 6 luni pentru inculpatu.
L.I.A. şi de 2 ani, pentru inculpatul C.M.C., atrăgându-i-se atenţia asupra art. 83 şi art. 110 C. pen.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A.M. perioada reţinerii şi a arestului preventiv de la 24 noiembrie 2003 la 21 ianuarie 2004.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a sumei de 50.000 lei de la inculpatul C.M.C.
Au fost obligaţi inculpaţii, în solidar cu părţile responsabile civilmente să plătească către stat cheltuieli judiciare astfel: inculpatul A.M.M., în solidar cu A.A. şi A.M. la 4.000.000 lei, inculpatul L.I.A., în solidar cu L.E. la 3.000.000 lei, iar C.M.C., în solidar cu C.M. la 3.600.000 lei.
Onorariu de avocat din oficiu în sumă de 600.000 lei pentru inculpatul C.M.C. s-a hotărât să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a se pronunţa această sentinţă, instanţa de fond, pe baza materialului probator de la dosar a reţinut în esenţă următoarea situaţie de fapt:
În seara zilei de 15 noiembrie 2003, inculpaţii A.M.M., L.I.A. şi C.M.C. se aflau în bufetul de pe raza comunei Dobreni, unde au consumat bere şi jucau biliard. În acelaşi bufet au intrat şi părţile vătămate C.I. şi C.V., fraţi, care se aflau în stare avansată de ebrietate şi care au început să-i şicaneze pe inculpaţi şi să-i deranjeze în jocul lor de biliard.
Inculpatul A.M. a ieşit din bufet afară, iar când s-a reîntors, le-a relatat celor doi coinculpaţi că ar fi fost lovit de partea vătămată C.I.
În acest context, cei trei au luat hotărârea de a-i urmări şi lovi pentru a se răzbuna în legătură cu comportarea lor.
Inculpatul C.M.C. a ajuns-o din urmă pe partea vătămată C.V., pe care a îmbrâncit-o şi, datorită stării de ebrietate aceasta a căzut în şanţ, iar în acelaşi timp şi inculpatul A.M. a lovit-o pe partea vătămată C.I., care în cădere l-a tras după el în şanţ.
Au intervenit inculpaţii C.M.C. şi L.I.A., acesta din urmă lovind-o pe partea vătămată C.I. cu o scândură, astfel că i s-a dat drumul inculpatului A.M.M.
Lângă partea vătămată căzută jos, inculpatul A.M.M. i-a luat drujba, precum şi un telefon mobil, ultimul bun fiind vândut numitului B.A. cu suma de 50.000 lei.
În urma lovirii părţii vătămate C.I., aceasta a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare un număr de 4-5 zile îngrijiri medicale.
În contextul situaţiei de fapt expuse şi reţinute, s-a apreciat că activitatea materială desfăşurată de către cei trei inculpaţi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie în formă agravantă, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen. şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea stării de minorat, aceştia având vârste cuprinse între 14 ani şi 3 luni şi 16 ani, la data comiterii faptei.
Faţă de împrejurările concrete în care s-a comis infracţiunea, că inculpaţii au recunoscut şi regretat săvârşirea acesteia şi că sunt la primul contact cu legea penală, sunt tot atâtea elemente de natură să ducă la concluzia că faţă de aceştia sunt aplicabile circumstanţe atenuante personale, prevăzute de art. 74 şi art. 76 C. pen.
Prin urmare, inculpaţii au fost condamnaţi în baza textelor de lege menţionate mai sus la pedepse cu închisoarea în cuantumul arătat.
La individualizarea şi aplicarea pedepsei, pentru fiecare inculpat, s-a arătat că au fost avute în vedere toate criteriile înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), iar pentru pedeapsa aplicate fiecărui inculpat, s-a făcut aplicarea prevederile art. 81 C. pen., motivându-se că sunt temeiuri că scopul pedepsei poate fi atins prin această modalitate de executare.
Potrivit art. 362 şi art. 363 C. proc. pen., sentinţa a fost atacată cu apel de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, ca fiind vădit nelegală şi esenţial netemeinică, întrucât, greşit li s-au aplicat inculpaţilor circumstanţe atenuante personale, cum şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei faţă de gravitatea faptei comise, nefiind temeiuri care să justifice că scopul pedepsei poate fi atins prin această modalitate de executare.
De asemenea, s-a mai arătat că, deşi partea vătămată C.I. nu s-a constituit ca parte civilă, instanţa nu a luat act de voinţa sa, în plus greşit au fost obligaţi inculpaţii în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare către stat, în condiţiile în care paguba a fost recuperată.
Curtea de Apel Bacău, secţia penală, a examinat apelul declarat de parchet sub prisma motivelor invocate, a actelor şi lucrărilor de la dosar, a sentinţei pronunţate în cauză, cum şi din oficiu, potrivit art. 371 C. proc. pen. şi prin Decizia penală nr. 162 din 25 mai 2004, a fost admis apelul, desfiinţată în parte sentinţa, numai cu privire la faptul că, nu s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit ca parte civilă şi că greşit au fost obligate părţile responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare către stat, fiind dispusă înlăturarea acestora de la plata în solidar cu inculpaţii.
În rest au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii.
S-a motivat în considerentele deciziei că în ceea ce priveşte critica vizând greşita aplicare a circumstanţelor atenuante personale, cum şi a prevederilor art. 81 C. pen., este neîntemeiată, întrucât instanţa de fond a făcut o justă şi corectă individualizare a pedepsei, fiind avute în vedere toate criteriile înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi sunt temeiuri că scopul pedepsei poate fi atins.
În legătură cu celălalt motiv, s-a menţionat că deşi partea vătămată C.I. nu s-a constituit ca parte civilă, instanţa de fond în mod nejustificat nu a luat act de voinţa sa.
În ceea ce priveşte ultima critică, constând în greşita obligare a părţilor responsabile civilmente în solidar cu inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat, s-a arătat că este întemeiată în raport de dispoziţiile art. 191 pct. 3 C. proc. pen., potrivit căruia partea responsabilă civilmente, în măsura în care este obligată cu inculpatul la repararea pagubei este obligată în mod solidar cu acesta şi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Cum în cauză nu există prejudiciu, acesta fiind recuperat, nu s-a ţinut seama de prevederile art. 191 pct. 3 C. proc. pen.
Prin urmare, au fost înlăturate aspecte de nelegalitate şi netemeinicie ale hotărârii, cu privire la inculpaţii intimaţi minori.
În temeiul art. 3853 C. proc. pen., Decizia şi sentinţa au fost atacate cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a invocat în motivele scrise aceleaşi critici ca şi în apel, referitoare la greşita aplicare a prevederilor art. 74 şi art. 76 C. pen., cu privire la cei trei inculpaţi cum şi modalitatea de executare prevăzută de art. 81 C. pen., care nu se justifică iar odată cu soluţionarea, parchetul şi-a reformulat recursul în sensul că se solicită aplicarea art. 861 C. pen.
Criticile invocate constituie caz de casare în sensul pct. 14 de la art. 3859 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat sub prisma motivelor arătate, care au constituit şi critici în apel, a actelor şi lucrărilor de la dosar, a deciziei şi sentinţei pronunţate în cauză, se constată că recursul de faţă este nefondat.
Potrivit materialului probator existent la dosar se constată că instanţele au pronunţat hotărâri legale şi temeinice, nu numai din punct de vedere a reţinerii corecte a situaţiei de fapt, a încadrării juridice, a vinovăţiei inculpaţilor, dar şi din punct de vedere a individualizării pedepsei prin durata pedepsei aplicate fiecăruia şi modalitatea de executare.
Nu sunt temeiuri care să justifice înlăturarea circumstanţelor atenuante personale faţă de împrejurările concrete în care s-a comis fapta, constând în aceea că părţile vătămate au fost cele care i-au deranjat şi iritat pe inculpaţii minori, că acţiunea acestora a fost spontană, nefiind o acţiune premeditată în sensul folosirii violenţei şi sustragerii de bunuri, că aceştia sunt în formare, neavând un discernământ consolidat în realizarea acţiunilor, având vârste fragede de 16 ani inculpaţii A.M. şi L.I., iar C.M. de numai 14 ani şi 3 luni şi că aceştia au recunoscut şi regretat comiterea faptei.
Ca atare, în mod corect au apreciat instanţele că în cauză sunt incidente prevederile art. 74 şi art. 76 C. pen. şi pe cale de consecinţă să li se reducă pedepsele sub limita minimă prevăzută de lege, astfel încât motivul de recurs invocat vizând greşita aplicare a prevederilor art. 74 şi art. 76 C. pen., este neîntemeiată.
Şi în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepselor aplicată celor trei inculpaţi, respectiv art. 81 C. pen., se constată că a fost făcută cu respectarea prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel încât nu se impune schimbarea modalităţii de executare prin aplicarea prevederilor art. 861 C. pen.
Faţă de referatele de evaluare existente la dosar, de faptul că inculpaţii provin din familii organizate, că fapta a fost comisă în contextul menţionat mai sus, că aceştia au recunoscut şi regretat comiterea infracţiunii, sunt temeiuri că scopul pedepsei poate fi atins prin modalitatea dispusă de instanţe, în sensul de a duce la reeducarea acestora şi a se atinge finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen.
Cum motivele de recurs invocate nu se regăsesc în prevederile pct. 14 de la art. 3859 C. proc. pen. şi nici din oficiu nu se constată cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 pct. 21, alin. (3) C. proc. pen., recursul declarat se va respinge, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului A.M. timpul arestării preventive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU împotriva deciziei civile nr. 162 din 25 mai 2004 a Curţii de Apel Bacău, privind pe inculpaţii A.M.M., L.I.A. şi C.M.C.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului A.M.M., timpul arestării preventive de la 24 noiembrie 2003, la 21 ianuarie 2004.
Onorariile în sumă de câte 400.000 lei, cuvenite pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor A.M.M. şi C.M.C., se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2443/2005. Penal. Art.215 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2447/2005. Penal. Art. 209 Cod Penal. Recurs → |
|---|
