ICCJ. Decizia nr. 2449/2005. Penal. Plîngere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2449/2005
Dosar nr. 5644/2004
Şedinţa publică din 12 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 2566/2004 la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, petentul S.Şt. a formulat plângere, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei procurorului din 16 iunie 2000 de netrimitere în judecată a notarului public N.I., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 288 alin. (2) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Prin aceeaşi rezoluţie, s-a dispus neînceperea urmăririi penale şi faţă de Z.D. şi G.N., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), precum şi faţă de L.M.D. şi L.P., pentru infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi respectiv art. 290 C. pen.
În rezoluţia atacată, procurorul a reţinut că defuncta S.M.E., soră cu petiţionarul, a consimţit în mod legal la vânzarea locuinţei sale, în prezenţa notarului public, iar certificatul fiscal necesar autentificării actului de vânzare-cumpărare s-a eliberat legal de angajatele A.F., nefiind dovedite împrejurările arătate în denunţul petiţionarului asupra lipsei de discernământ a defunctei, care, în deplinătatea facultăţilor mintale a înţeles să-şi vândă locuinţa nepoatei sale L.M.D., căsătorită cu L.P., care de altfel au şi îngrijit-o în ultima perioadă a vieţii.
Plângerea formulată de petiţionar împotriva acestei rezoluţii a fost respinsă, ca neîntemeiată, de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Împotriva acestei din urmă rezoluţii, petentul S.Şt. a formulat plângere susţinând că în mod greşit s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de persoanele pentru care a formulat denunţul, la dosar existând suficiente dovezi de vinovăţie a acestora.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 85 din 16 septembrie 2004, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul S.Şt. împotriva Ordonanţei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 731/P/1999 din 16 iunie 2000 şi l-a obligat să plătească statului suma de 200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
La motivarea acestei hotărâri prima instanţă a reţinut că situaţia de fapt rezultată din probele administrate de către procuror şi care a stat la baza rezoluţiei pronunţată este corectă şi nu justifică în nici un fel susţinerile petentului, deoarece defuncta S.M.E., proprietara unui apartament, pe care l-a vândut prin act autentic soţilor L.M.D. şi L.P. şi-a dat consimţământul neviciat la vânzare, în prezenţa notarului N.I., la data de 14 mai 1996.
Susţinerea petentului, în sensul că vânzarea s-a făcut fără consimţământul valabil al defunctei datorită stării precare a sănătăţii care a şi decedat la data de 20 mai 1996, fiind obţinut prin manopere frauduloase, în care a fost implicat şi notarul public, care ar fi atestat nereal existenţa atât a consimţământului cât şi a semnăturilor şi starea de sănătate ale acesteia nu s-au confirmat:
În legătură cu contestarea semnăturii de pe actul de vânzare-cumpărare, contestat, în cauză s-a efectuat o expertiză criminalistică care a concluzionat că semnătura la rubrica „vânzătoare" a fost executată de defunctă, iar din actele medicale rezultă că afecţiunile de care aceasta suferea nu puteau influenţa consimţământul dat.
S-a mai reţinut că între defunctă şi cumpărători existau relaţii normale, aceştia din urmă acordându-i în ultimii ani îngrijiri, achitând în acest fel costul apartamentului.
Faptul că defuncta se afla în deplinătatea facultăţilor mintale şi că dorea să-şi înstrăineze apartamentul soţilor L. rezultă fără nici un echivoc şi din corespondenţa pe care aceasta a purtat-o cu petentul.
În legătură cu nulitatea actului de vânzare-cumpărare contestat, petiţionarul s-a adresat cu acţiune instanţelor de judecată care i le-a respins.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul S.Şt., pe care o consideră ca fiind greşită, în sensul că în mod nejustificat nu s-a dispus trimiterea în judecată a persoanelor faţă de care a formulat denunţul şi pentru care există probe de vinovăţie, solicitând desfiinţarea acesteia şi trimiterea în judecată a persoanelor faţă de care prin rezoluţia atacată s-a luat măsura neînceperii urmăririi penale.
Recursul declarat de petentul S.Şt. este nefondat.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că organele de urmărire penală au dispus administrarea de probe şi a avut în vedere toate aspectele învederate de petent la pronunţarea rezoluţiei de netrimitere în judecată.
La fel, prima instanţă a apreciat corect că în cauză nu sunt temeiuri care să justifice infirmarea rezoluţiei pronunţată de procuror întrucât susţinerile petentului nu s-au dovedit a fi reale.
Din probele de la dosar şi în special din conţinutul corespondenţei purtată de petent cu defuncta S.M.E., rezultă că aceasta din urmă se afla în deplinătatea facultăţilor mintale şi că şi-a exprimat în mai multe rânduri dorinţa de a înstrăina apartamentul soţilor L. care îi acorda, de mai multă vreme, îngrijirile necesare.
În sprijinul inexistenţei vreunei fapte cu caracter penal este şi expertiza criminalistică care a stabilit că semnătura de pe actul de vânzare-cumpărare aparţine defunctei, fără a se dovedi existenţa influenţei vreunei persoane, care se manifesta un interes anume, ascuns.
Nu este de neluat în seamă nici faptul că demersurile făcute de petiţionar, prin intentarea de acţiuni la instanţele de judecată, prin care a cerut anularea actului de vânzare-cumpărare s-au dovedit a fi nefondate, fiind respinse ca atare, întrucât nu s-a constatat existenţa viciilor invocate la încheierea lui.
În consecinţă, recursul declarat de petentul S.Şt., fiind nefondat urmează a fi respins ca atare.
Aflându-se în culpă procesuală petentul-recurent urmează a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat ocazionate de judecata prezentei căi de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul S.Şt. împotriva sentinţei penale nr. 85 din 16 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2447/2005. Penal. Art. 209 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 245/2005. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
