ICCJ. Decizia nr. 2440/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2440/2005
Dosar nr. 1554/2005
Şedinţa publică din 12 aprilie 2005
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 412 din 17 decembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.M.A. la o pedeapsă de 7 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat de 536 zile din pedeapsa de 4 ani şi 5 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 1740/2001, a Judecătoriei Baia Mare, rest care a fost contopit cu pedeapsa aplicată prin sentinţa de faţă, dispunând să execute 7 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi i s-a dedus din pedeapsa aplicată, timpul executat preventiv, începând cu data de 18 octombrie 2004.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a unui cuţit, corp delict, care a servit la comiterea infracţiunii.
S-a constatat că prejudiciul în valoarea de 2.000.000 lei, cauzat părţii vătămate F.I., a fost recuperat, prin restituire.
A fost obligat inculpatul să plătească către stat suma de 2.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 600.000 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului de Justiţie.
Pentru a se pronunţa această sentinţă, s-a reţinut în esenţă că, în seara zilei de 18 octombrie 2004, inculpatul B.M.A., aflându-se în stare de ebrietate şi trecând pe str. Nufărului din Baia Mare, a observat parcat autoturismul Dacia 1310, ce aparţine părţii vătămate F.I.
Inculpatul văzând că nu se află nimeni în preajmă, i-a venit ideea infracţională de a pătrunde în acesta şi a sustrage bunuri.
În realizarea acţiunii sale, inculpatul, cu o şurubelniţă pe care o avea asupra sa, a deschis portiera din faţă stânga a autoturismului, a pătruns în interior de unde a sustras bunuri ca; faţa detaşabilă a unui radio-casetofon, un tensiometru, o casetă audio pe care le-a pus într-o sacoşă din afara maşinii.
În momentul în care vroia să părăsească locul faptei, a fost surprins de către proprietarul maşinii F.I. şi fiul acestuia, care i-au pus în vedere să restituie bunurile şi să rămână pe loc până la sosirea organelor de poliţie.
Inculpatul le-a cerut celor doi să-i dea posibilitatea să plece, însă în urma refuzului acestora, acesta a scos din buzunar un cuţit automat şi a încercat să-i aplice părţii vătămate o lovitură în zona abdomenului, însă aceasta nu şi-a atins ţinta, fiind barată de către F.M., care l-au dezarmat pe inculpat, l-au imobilizat şi au fost anunţate organele de poliţie.
Faptei comisă de către inculpat i s-a dat încadrarea juridică în infracţiunea de tâlhărie în formă agravantă, sub încadrarea juridică arătată şi reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie, faţă de fişa de cazier de la dosar, potrivit căreia inculpatul, prin sentinţa penală 1740/2001, a Judecătoriei Baia Mare a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani şi 5 luni închisoare, din care s-a liberat condiţionat când mai avea un rest de 536 zile.
Prin urmare, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare şi i s-a revocat liberarea condiţionată pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat, rest care a fost contopit cu pedeapsa aplicată.
La individualizarea şi aplicarea pedepsei s-a menţionat că au fost avute în vedere toate criteriile înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că, o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare este de natură să ducă la reeducarea acestuia.
Reţinând că nu au încetat cauzele şi condiţiile care au dus la arestarea acestuia, că se menţin întrutotul temeiurile prevăzute de art. 143 şi art. 148 C. proc. pen. şi fiind condamnat, a fost menţinută starea de arest şi i s-a dedus din pedeapsă perioada arestului preventiv.
Cum inculpatul în comiterea infracţiunii de tâlhărie în formă agravantă, în a menţine posesia bunurilor însuşite, s-a folosit de un cuţit, încercând chiar să-i aplice o lovitură în abdomen părţii vătămate, în temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a acestuia, lucru care a servit la comiterea faptei.
Potrivit art. 362 şi art. 363 C. proc. pen., sentinţa a fost atacată cu apel de către inculpat, invocând aspecte de nelegalitate referitoare la greşita încadrare a faptei în infracţiunea de tâlhărie, deoarece el nu a sustras bunurile folosindu-se de violenţă şi prin urmare, să fie condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Curtea de Apel Cluj a examinat apelul declarat de inculpat sub prisma criticii invocate, a actelor şi lucrărilor de la dosar, a sentinţei pronunţate în cauză, cum şi din oficiu potrivit art. 371 C. proc. pen., prin Decizia penală nr. 46/ A din 21 februarie 2005, apelul declarat a fost respins, ca nefondat, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi i s-a dedus perioada arestului preventiv.
În adoptarea acestei soluţii instanţa de apel a reţinut că, după sustragerea bunurilor, inculpatul a fost surprins de către partea civilă şi fiul său, iar pentru a-şi asigura scăparea, acesta s-a folosit de un cuţit, chiar încercând că o lovească pe aceasta.
Ca atare, motivul de apel invocat vizând schimbarea încadrării juridice, a fost apreciat ca neîntemeiat, întrucât nu sunt temeiuri care să justifice cele invocate, atât sub aspectul stării de fapt cât şi de drept.
În conformitate cu art. 3853 C. proc. pen., Decizia şi sentinţa au fost atacate cu recurs de către inculpat, care a invocat aceleaşi critici ca şi în apel, vizând schimbarea încadrării juridice şi redozarea pedepsei, care este mare, exagerată.
Criticile invocate constituie cazuri de casare în sensul pct. 18, 17 şi 14 de la art. 3859 C. proc. pen., în sensul că instanţele au comis o eroare gravă de fapt cu privire la împrejurările în care s-a comis fapta, stabilind o situaţie de fapt eronată, că faptei i s-a dat o încadrare juridică nelegală, iar pedeapsa aplicată nu s-a făcut cu aplicarea întocmai a criteriilor înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Examinând recursul declarat, în raport de motivele invocate, de actele şi lucrările de la dosar, de Decizia şi sentinţa pronunţate în cauză, se constată că recursul de faţă este nefondat şi se va respinge pentru considerente ce vor fi expuse mai jos.
Faţă de materialul probator de la dosar se constată că instanţele au pronunţat hotărâri legale şi temeinice atât din punct de vedere a reţinerii corecte a situaţiei de fapt, a încadrării juridice, a vinovăţiei inculpatului, cum şi a tragerii la răspundere penală prin durata pedepsei aplicată.
Referitor la primul motiv de recurs invocat de recurent privind greşita încadrare a faptei în infracţiunea de tâlhărie în formă agravantă, se constată că este neîntemeiat.
Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, procesul verbal întocmit de organele de poliţie, cum şi de declaraţiile inculpatului, se constată că instanţele au stabilit o situaţie de fapt certă şi fără echivoc, constând în aceea că în seara zilei de 18 octombrie 2004, inculpatul fiind surprins de către partea vătămată şi fiul său, după ce a sustras bunuri în valoare de peste 2.000.000 lei, din autoturismul lor, pentru a-şi asigura scăparea, în urma refuzului acestora de a-i permite să plece, întrucât nu le restituise bunurile, acesta a scos un cuţit din buzunar şi a încercat să-i aplice o lovitură părţii vătămate în abdomen, lovitură care nu şi-a atins ţinta în urma parării de către fiul părţii vătămate.
Potrivit art. 211 C. pen., elementul material al infracţiunii de tâlhărie îl constituie furtul săvârşit prin violenţă sau ameninţări, ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat.
Elementul material al infracţiunii în speţă îl constituie folosirea cuţitului de către inculpat pentru a menţine bunurile şi a-şi asigura scăparea.
Ca atare, fiind întrunite elementul material, cât şi cel subiectiv în sensul că inculpatul nu numai că a acţionat în a ameninţa pe partea vătămată cu cuţitul, dar l-a şi folosit căutând să o lovească, corect a fost încadrată activitatea sa materială în infracţiunea de tâlhărie în formă agravantă.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv referitor la greşita individualizare a pedepsei, ca fiind mare, exagerată, se constată că este de asemenea neîntemeiat.
La individualizarea şi aplicarea pedepsei, instanţele au avut în vedere gradul de pericol social al faptei comise, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cum şi datele personale ale acestuia.
Faţă de împrejurările concrete în care s-a comis fapta, gradul de pericol social mărit al infracţiunii comise, datele personale ale inculpatului care a mai fost condamnat la 7 pedepse cu închisoarea, cuprinse între un an şi 6 luni şi 4 ani şi 5 luni închisoare în perioada 1988 - 2001, pentru comiterea de infracţiuni de furt, ultima de 4 ani şi 5 luni închisoare, din care s-a liberat condiţionat şi care constituie primul termen al recidivei, se constată că nu sunt temeiuri care să justifice reducerea pedepsei.
De altfel, pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată inculpatului este la limita minimă prevăzută de lege, faţă de maximul pedepsei care este de 20 de ani închisoare şi reflectă gravitatea faptei, vinovăţia inculpatului şi perseverenţa sa infracţională.
Cum nici unul dintre motivele de recurs invocate nu sunt fondate, iar din oficiu potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată cazuri de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârilor, recursul declarat se va respinge, ca nefondat în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce din pedeapsă perioada arestului preventiv, începând cu data reţinerii şi arestării de la 18 octombrie 2004 la 12 aprilie 2005.
Văzând şi dispoziţiile art. 189 şi urm. C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M.A. împotriva deciziei penale nr. 46/ A din 21 februarie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi al arestării preventive, de la 18 octombrie 2004 la 12 aprilie 2005.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.6000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului de Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 244/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2442/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... → |
|---|
