ICCJ. Decizia nr. 2493/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2493/2005
Dosar nr. 5558/2004
Şedinţa publică din 14 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 64 din 23 ianuarie 2004, Tribunalul Iaşi a dispus condamnarea inculpatei B.B.I. la pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (21) lit. b) C. pen.
S-a constatat că părţile vătămate nu au formulat pretenţii civile.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, în ziua de 9 iulie 2002, inculpata a venit în municipiul Iaşi pentru a se prezenta la Centrul de Cardiologie Iaşi.
Ajungând în cadrul centrului, a intrat fără a fi remarcată în secţia de chirurgie cardiovasculară şi de aici în camera de gardă a medicilor unde cu ajutorul unei şurubelniţe a forţat încuietorile de la mai multe dulapuri pentru a sustrage bunuri.
Fiind surprinsă de medicul D.M., inculpata a susţinut că uitase o sumă de bani.
Partea vătămată observând activitatea inculpatei a sesizat colegii. Pentru a scăpa, inculpata a fugit, izbind cu putere o uşă al cărei geam s-a spart. În momentul în care însă era să fie prinsă, inculpata a lovit cu o şurubelniţă partea vătămată în faţă şi peste mâini provocându-i leziuni, care au necesitat cca. 14-15 zile de îngrijiri medicale.
După imobilizarea inculpatei, au fost chemate organele de poliţie, ocazie cu care s-a constatat că cinci încuietori au fost forţate, fără însă a se sustrage bunuri.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpata, motivând că nu se face vinovată de săvârşirea faptei, iar în subsidiar, că pedeapsa este mult prea severă.
Curtea de Apel Iaşi a respins apelul inculpatei, ca nefondat.
Împotriva acestei hotărâri, inculpata a declarat recurs, solicitând achitarea sa potrivit art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar reducerea pedepsei.
Recursul inculpatei este fondat pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 3 C. proc. pen., în desfăşurarea procesului penal, trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului, scop în care organele de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să aibă rol activ.
Pe de altă parte, potrivit art. 345 alin. (2) C. proc. pen., condamnarea se pronunţă numai în cazul în care instanţa constată că fapta exactă, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
Atât în cursul urmăririi penale cât şi în instanţă, inculpata a negat constant că este autorul infracţiunii.
Inculpata a mai susţinut de asemenea că nu a avut nici o şurubelniţă asupra sa.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă mai multe aspecte contradictorii, nelămurite de către instanţe şi care creează dubii cu privire la soluţia pronunţată în cauză.
Martorii: - M.A. arată că „am văzut când partea vătămată încerca să imobilizeze o femeie, nu am văzut şurubelniţa în mâna acesteia".
- U.E.V. „sesizat de strigăte, am văzut partea vătămată cum încerca să imobilizeze o femeie care ţipa şi că avea în mână o şurubelniţă .., a doua zi am găsit sub saltea un patent ..".
În cauză, din analiza probelor rezultă că, instanţele au reţinut o situaţie de fapt incertă, echivocă, nelămurită sub unele aspecte, care, în final a condus la constatarea vinovăţiei inculpatei, prin aprecierea unor probe îndoielnice şi insuficiente, ori a unor situaţii colaterale (existenţa unui conflict între partea vătămată şi inculpată).
Instanţele lipsite de rol activ nu s-au preocupat să lămurească împrejurări şi situaţii de natură a dovedi în mod cert vinovăţia sau nevinovăţia inculpatei.
Dat fiind contradicţiile existente între declaraţiile martorilor şi între acestea şi cele ale inculpatei, precum şi unele aspecte care nu au fost cercetate se impune completarea probatoriului.
Cu ocazia reluării cercetării judecătoreşti se impune şi verificarea sincerităţii părţii vătămate, prin reaudierea acesteia de către instanţă.
De asemenea este necesară reaudierea martorilor, iar în cazul unor contraziceri, confruntarea lor.
Totodată, vor fi administrate orice alte probe care vor apare necesare, pentru a se afla, în mod cert adevărul.
Pentru aceste considerente, urmează a se admite recursul inculpatei, a fi casate hotărârile pronunţate şi a trimite cauza spre rejudecare, la instanţa de fond.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpata B.B.I. împotriva deciziei penale nr. 308 din 14 septembrie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Casează Decizia penală sus-menţionată şi sentinţa penală nr. 64 din 23 ianuarie 2004 a Tribunalului Iaşi şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Iaşi.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2491/2005. Penal. Art. 197 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2495/2005. Penal. Art. 208-209 Cod Penal.... → |
|---|
