ICCJ. Decizia nr. 2490/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2490/2005
Dosar nr. 1560/2005
Şedinţa publică din 14 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1586 din 14 decembrie 2004, pronunţată în dosar nr. 4860/2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală a dispus, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe inculpatul Z.T.M. la 5 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat durata arestării preventive a inculpatului de la 15 august 2004 până la 14 decembrie 2004.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
S-a constatat că partea vătămată B.R.A. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, la data de 15 august 2004, în jurul orelor 9,15, inculpatul Z.T.M. a deposedat prin smulgere pe partea vătămată B.R.D. de un telefon mobil marca SONY ERICSSON T105, în timp ce se deplasa pe B-dul Th. Pallady.
Cu privire la fapta reclamată, partea vătămată a arătat că, în data de 15 august 2004, în jurul orelor 9,00, se afla împreună cu martora M.M. pe str. Th. Pallady, când un individ necunoscut s-a apropiat de ea, i-a smuls telefonul pe care îl avea prins de un şnur, de la gât şi s-a îndepărtat în fugă.
L-a urmărit pe autorul faptei, timp în care martora M.M. a anunţat un echipaj de poliţie aflat în apropiere. Împreună cu acesta partea vătămată a plecat în căutarea individului pe care l-au depistat pe o stradă situată în apropierea parcului Titan.
Autorul faptei la observarea organelor de poliţie a aruncat telefonul sustras, fugind pe o alee. Partea vătămată a arătat că a recuperat mobilul din locul în care a fost abandonat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul Z.T.M. invocând netemeinicia hotărârii sub aspectul individualizării pedepsei aplicate. Inculpatul a arătat că a recunoscut şi regretat fapta comisă, a avut o bună conduită pe toată perioada anchetei, are o situaţie specială în familie, astfel că a solicitat să se reţină circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. şi pedeapsa să fie coborâtă sub minimul special.
Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat, apelul inculpatului constatând, că prima instanţă a aplicat corect criteriile generale de individualizare, având în vedere circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului.
S-a reţinut că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată, reprezintă minimul prevăzut de lege, la stabilirea acestui cuantum avându-se în vedere tocmai circumstanţele personale favorabile ale inculpatului, dar şi starea de recidivă în care acesta a comis fapta, modalitatea de săvârşire şi gradul de pericol social concret, împrejurări care nu justifică reţinerea unor circumstanţe atenuante.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând în esenţă criticile din apel şi a solicitat reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante cu consecinţa reducerii pedepsei sub limita minimă prevăzută de textul incriminator.
Recursul nu este fondat.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că atât instanţa de fond cât şi cea de apel au reţinut corect situaţia de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, în raport cu care au dat o justă încadrare juridică faptei săvârşite şi a aplicat inculpatului o pedeapsă corect individualizată atât în ceea ce priveşte cuantumul cât şi modalitatea de executare.
În speţă, fapta comisă de inculpat prezintă un grad mare de pericol social rezultat din modul în care a fost executată, dar şi al frecvenţei cu care se săvârşesc asemenea fapte, dar cu toate acestea, instanţele de judecată, de fond şi apel, la dozarea pedepsei au ţinut seama şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv vârsta acestuia, împrejurarea că a recunoscut şi regretat fapta, aspecte care se regăsesc în cuantumul pedepsei situată la limita minimă a textului de lege incriminator, fără ca acestea să poată fi reţinute drept circumstanţe atenuante.
S-a avut în vedere totodată şi starea de recidivă postexecutorie în care s-a aflat inculpatul, iar în ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, prin privare de libertate, se constată că instanţele au făcut o corectă aplicare a legii, astfel că nu se impune o reindividualizare a pedepsei, apreciindu-se că aceasta realizează cerinţele impuse de art. 52 C. pen.
Pentru considerentele arătate, având în vedere că verificând Decizia atacată în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpat este nefondat şi a fi respins, ca atare, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.T.M. împotriva deciziei penale nr. 133/ A din 23 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 15 august 2004 la 14 aprilie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2481/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2491/2005. Penal. Art. 197 Cod Penal. Recurs → |
|---|
