ICCJ. Decizia nr. 2491/2005. Penal. Art. 197 Cod Penal. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2491/2005
Dosar nr. 1522/2005
Şedinţa publică din 14 aprilie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 398 din 22 decembrie 2004, Tribunalul Hunedoara a condamnat pe inculpaţii:
- B.I. la 9 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) C. pen. şi la 13 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., pentru ambele, cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul că execute pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., s-a revocat restul neexecutat de 539 zile închisoare din pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 5 din 4 septembrie 2003 a Judecătoriei Orăştie, pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute, în final, 13 ani închisoare.
- Trandafir Tiberiu la 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
- Z.C. şi B.R. la câte 8 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a) C. pen. şi la câte 11 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpaţii să execute pedeapsa cea mai grea, de câte 11 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Totodată, a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor şi s-a dedus, din pedepsele aplicare, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 15 august 2004 la 22 decembrie 2004.
În esenţă, s-au reţinut următoarele:
La data de 14 august 2004, după ce au consumat băuturi alcoolice până, în jurul orei 3,30, inculpaţii s-au deplasat cu un taxi în staţiunea Geoagiu. Pe traseu, observându-le pe părţile vătămate N.M. şi F.M.I., care se deplasau pe jos, inculpaţii le-au propus acestora să le transporte cu taximetrul.
După ce au parcurs câteva sute de metri, au coborât din taximetru pe un câmp şi, prin violenţe şi ameninţări, le-au dus pe un deal unde, împotriva voinţei acestora, inculpaţii B.I., Z.C. şi B.R. au întreţinut fiecare raporturi sexuale normale cu cele două părţi vătămate.
Inculpatul T.T. a întreţinut două raporturi sexuale cu partea vătămată N.M., iar cu partea vătămată minoră F.M. a încercat să întreţină raport sexual, dar nu l-a realizat.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia penală nr. 48 din 25 februarie 2005, a respins, ca nefondate, apelurile celor patru inculpaţi.
Totodată, a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi a dedus din pedepsele aplicate, durata reţinerii şi a arestării preventive, de la 15 august 2004 la zi.
Prin recursurile declarate, inculpaţii au solicitat reducerea pedepselor aplicate.
Recursurile nu sunt fondate.
Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că instanţele au reţinut, în mod corect, faptele şi vinovăţia inculpaţilor, au făcut o încadrare juridică corespunzătoare în dispoziţiile legii şi o justă individualizare a pedepsei.
În raport de gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor săvârşite, reflectat de modul în care inculpaţii au conceput şi realizat violul (le-au dus prin violenţe şi ameninţări, într-un loc izolat, unde, prin constrângere, au întreţinut raporturi sexuale cu cele două părţi vătămate, din care una era o minoră în vârstă de 12 ani), precum şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor (inculpaţii B.I. şi T.T. sunt recidivişti, iar ceilalţi doi inculpaţi au avut o atitudine nesinceră în cursul procesului penal), rezultă că pedepsele aplicate inculpaţilor au fost just şi corect individualizate, în conformitate cu criteriile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că nu se impune reducerea acestora.
Nefiind nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursurile celor patru inculpaţi să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea lor la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.I., B.R., T.T. şi Z.C. împotriva deciziei penale nr. 48/ A din 25 februarie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive de la 15 august 2004 la 14 aprilie 2005.
Obligă pe fiecare recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 aprilie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 2490/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2493/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
---|