ICCJ. Decizia nr. 2496/2005. Penal. Art. 254 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2496/2005
Dosar nr. 461/2005
Şedinţa publică din 14 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 229 din 15 iunie 2004, pronunţată de Tribunalul Gorj, s-a dispus achitarea inculpatului C.I., pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 254 C. pen.
Pentru a pronunţa această sentinţă, la data de 2 noiembrie 2001, inculpaţii C.I. şi N.Şt.A., salariaţi ai Staţiei C.F. Craiova, primul în funcţie de şef de tren, iar cel de-al doilea conducător de tren, au pretins sume între 5.000 şi 10.000 lei persoană fără a li se elibera legitimaţii de călătorie.
În urma unor sesizări, lucrătorii de poliţie, efectuând un control al legitimaţiilor de călătorie au depistat în sectorul de control al şefului de tren, trei călători frauduloşi, iar în sectorul conductorului de bilete cinci călători frauduloşi.
Verificându-se gestiunile la inculpatul N.Şt.A. s-a găsit în plus suma de 347.000 lei faţă de cele declarate, iar în gestiunea recurentului inculpat nu s-au găsit sume de bani în plus.
Totodată s-au mai găsit două suluri de bani legate cu elastic, conţinând suma de 286.000 lei, iar al doilea 350.000 lei, despre care inculpaţii au declarat că ar putea proveni de la alte partide.
În sfârşit s-a reţinut că sumele de bani au fost confiscate.
Împotriva acestei sentinţe inculpaţii au declarat apeluri.
Prin Decizia penală nr. 317 din 15 iulie 2002, Curtea de Apel Craiova a admis apelurile şi casând sentinţa, s-au redus pedepsele la câte 3 ani închisoare fiecare, cu aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., pe durata prevăzută de art. 82 C. pen., în condiţiile stabilite de art. 83 din acelaşi cod.
Împotriva acestei decizii penale, a declarat recurs inculpatul C.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia penală nr. 522 din 4 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul, a casat hotărârile şi a trimis cauza spre rejudecare.
Prin sentinţa penală nr. 359 din 14 octombrie 2003, Tribunalul Gorj a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj pentru continuarea cercetărilor.
Împotriva acestei sentinţe Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a formulat recurs.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 40/14 ianuarie 2004, a admis recursul parchetului şi a trimis cauza la tribunal pentru continuarea judecăţii numai referitor la inculpatul C.I.
Cu ocazia rejudecării tribunalul a constatat că nu s-a făcut dovada vinovăţiei inculpatului C.I. în săvârşirea infracţiunii.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj susţinând că hotărârea este nelegală referitor la temeiul achitării, atâta timp cât inculpatul avea calitatea de şef de tren, iar pe de altă parte că s-au invocat încălcări ale actelor de procedură fără a fi enumerate, iar din examinarea dosarului nu a rezultat existenţa acestora.
Prin Decizia penală nr. 477 din 3 noiembrie 2004, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, apelul parchetului şi împotriva acestei decizii a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, susţinându-se că inculpatul C.I.
Recursul este nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, curtea constată că, la verificarea celor doi inculpaţi, asupra şefului de tren inculpatul C.I. nu s-au găsit sume de bani, situaţie confirmată de altfel şi de martorii G.C., T.M.L. şi C.L. care au indicat doar pe coinculpatul N.Şt.A. ca fiind persoana căruia i-au dat banii.
Nici susţinerea că „controlul a fost efectuat de două persoane" nu conduce la ideea că inculpatul – recurent ar fi luat banii sau ar fi fost de acord cu luarea de bani de către celălalt coinculpat pentru a-i împărţi ulterior.
De altfel, din probatorii nu rezultă că cei doi inculpaţi au făcut controlul împreună, în acelaşi timp şi în aceleaşi compartimente, iar pe de altă parte nici-un martor nu-l indică pe inculpatul C.I. ca fiind cel ce a primit bani şi nici elemente care să ateste că ar fi fost de acord cu activitatea colegului său.
De altfel, şi din declaraţia lui V.E., membru al echipei de control, rezultă că „din atitudinea inculpatului, nu a tras concluzia că acesta ar fi fost implicat în activitatea de luare de mită", concluzia trasă atât din comportamentul cât şi modul de apărare a inculpatului.
Mai mult însuşi coinculpatul N.Şt.A. recunoaşte că „la momentul când am luat bani de la călători eu nu efectuam controlul cu inculpatul C.I. şi nu ştiu unde se afla în acel moment".
În atare situaţie potrivit principiului „în dubio pro reo", prezumţia de nevinovăţie profită inculpatului şi pe cale de consecinţă corect inculpatul a fost achitat de instanţă.
Pentru aceste motive, Curtea, în temeiul prevederilor art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de parchet.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 477 din 3 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova, privind pe inculpatul C.I.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2480/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2501/2005. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
