ICCJ. Decizia nr. 2531/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2531/2005

Dosar nr. 1475/2005

Şedinţa publică din 14 aprilie 2005

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea din 17 mai 2004, condamnatul P.C., aflat în executarea de 13 ani închisoare, s-a adresat, s-a adresat Tribunalului Iaşi solicitând întreruperea executării pentru motive medicale.

În susţinerea cererii condamnatul a susţinut şi dovedit cu raportul de expertiză medico-legală 2637 din 5 iulie 2004 că suferă de cataractă presenilă matură care necesită intervenţie chirurgicală OS după ce a fost operat pentru aceeaşi afecţiune la OD.

Prin sentinţa penală nr. 645 din 9 septembrie 2004, pronunţată de Tribunal, în dosarul 3578/2004, a fost respinsă cererea condamnatului cu motivarea că aşa cum rezultă din raportul medical menţionat anterior, afecţiunea de care suferă acesta poate fi tratată în reţeaua sanitară a D.G.P.

Apelul declarat de condamnat a fost respins prin Decizia penală nr. 9 din 6 ianuarie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. 6033/2004.

În considerentele deciziei se reţine că prin noul raport medico-legal nr. 3572 din 17 decembrie 2004 s-a concluzionat că pentru afecţiunea de care suferă condamnatul este necesară intervenţia chirurgicală care duce la reabilitarea vederii. Dar întrucât afecţiunea respectivă poate fi în acelaşi timp temporizată prin tratamentul aplicat în reţeaua sanitară a D.G.P. nu se impune întreruperea executării pedepsei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul, susţinând că atât la fond cât şi în apel s-au pronunţat hotărâri netemeinice deoarece afecţiunea de care suferă este pe cale a duce la pierderea vederii, în lipsa intervenţiei chirurgicale. Critica este întemeiată şi recursul se va admite pentru considerentele ce urmează.

Aşa cum rezultă din cuprinsul sentinţei penale nr. 341 din 19 noiembrie 2003 a Tribunalului Iaşi, definitivă, condamnatul are de executat o pedeapsă de 13 ani închisoare, executare care a început (prin arestarea preventivă) la 1 octombrie 2003. Rezultă că acesta mai are de executat peste 11 ani închisoare, durată faţă de care eficacitatea unui tratament de temporizare a evoluţiei bolii de care suferă aplicat în reţeaua sanitară a D.G.P. este puţin probabilă.

Cum însă prin intervenţia chirurgicală ce se poate practica în afara acesteia poate fi redobândită vederea, instanţa apreciază justificată cererea condamnatului, întemeiat recursul acestuia şi în consecinţă îl va admite, va casa atât Decizia atacată cât şi sentinţa tribunalului şi va dispune întreruperea executării pedepsei.

Faţă de considerentele ce preced, instanţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de condamnatul P.C. împotriva deciziei penale nr. 9 din 6 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Iaşi.

Casează hotărârea atacată, precum şi sentinţa penală nr. 645 din 9 septembrie 2004 a Tribunalului Iaşi şi rejudecând, în fond, admite cererea de întrerupere a executării pedepsei şi dispune întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni, respectiv de la data punerii sale în libertate.

Onorariul pentru apărarea din oficiu a condamnatului, în sumă de 200.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 aprilie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2531/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs