ICCJ. Decizia nr. 257/2005. Penal. Art.257 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 257/2005
Dosar nr. 5860/2004
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 8 din 13 ianuarie 2004, Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpatul C.D.G. la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus perioada reţinerii preventive de 24 ore, de la 5 decembrie 2002.
Conform art. 257 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 3.209.100 lei.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 4.000.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă că în cursul lunii noiembrie 2002, a pretins şi primit de la martora M.A., suma de 100 dolari S.U.A. şi suma de 1.000.000 lei pentru a interveni pe lângă subcomisarul P.S. de la I.P.J. Dolj, în vederea obţinerii de către soţul acesteia a aprobărilor necesare participării la examenul de conducere auto.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 345 din 7 iulie 2004, a respins, ca nefondat, apelul prin care inculpatul C.D.G., în principal, avea să fie achitat întrucât fapta comisă nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, întrucât subcomisarul de poliţie P.S. nu avea în atribuţiile de serviciu înregistrarea dosarelor pentru susţinerea examenelor de conducere auto, iar în subsidiar suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Împotriva menţionatelor hotărâri, inculpatul a declarat recurs, reiterând motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12 şi 14 C. proc. pen., invocate în apel, respectiv lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă şi greşita individualizare a pedepsei.
Examinând hotărârile pronunţate, în raport de motivele de casare invocate în recurs, cât şi din oficiu, se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrarea juridică în prevederile art. 257 C. pen., fiind corespunzătoare.
Din probele administrate (denunţul şi declaraţiile constante ale martorei M.A., procesul – verbal şi planşele foto întocmite cu ocazia prinderii în flagrant a inculpatului, procesul – verbal de percheziţie corporală întocmit cu aceeaşi ocazie, declaraţiile martorilor M.Şt., F.S., I.P., C.E., P.S.M., G.N. şi H.L., coroborate cu recunoaşterile parţiale ale inculpatului) care au fost analizate în considerentele celor două hotărâri, rezultă, fără dubiu, că în cursul lunii noiembrie 2002, inculpatul mergând la Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie din Municipiul Craiova, pentru a-şi vizita soacra internată înacel spital, a cunoscut-o pe M.A., care l-a rugat să intervină la conducerea I.P.J. Dolj pentru a obţine aprobările necesare soţului său în vederea participării la examenul de conducere auto.
Inculpatul a fost de acord şi i-a promis că va interveni pe lângă subcomisarul P.S., pe care îl cunoaşte, cerându-i pentru aceasta suma de 100 dolari S.U.A.
După câteva zile inculpatul i-a mai cerut sus-numitei, în acelaşi scop, suma de 800.000 lei, situaţie în care martora a denunţat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, la data de 5 decembrie 2002, acesta fiind prins în flagrant în timp ce primea suma de bani pretinsă.
În cursul procesului s-a mai stabilit că inculpatul a înmânat martorului P.S. actele primite de la M.A., rugându-l să verifice dacă soţul acesteia poate obţine aprobarea necesară pentru a participa la examenul de conducere auto.
Susţinerea inculpatului, în sensul că subcomisarul P.S. avea atribuţii de serviciu în legătură cu verificarea dosarelor necesare participării la examenul de conducere auto, nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă fiind suficient că inculpatul a indicat, autoritatea şi funcţia persoanei la care urma să intervină, care potrivit legii avea competenţă să soluţioneze cererea în discuţie.
Referitor la pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului se constată că aceasta a fost corect individualizată, la stabilirea ei cât şi a modalităţii de executare, instanţa de fond ţinând seama de criteriile prevăzute de art. 72 şi art. 56 C. pen., respectiv de gradul sporit de pericol social al infracţiunii comise cât şi de persoana infractorului, care este cunoscut cu antecedente penale.
Întrucât din actele dosarului nu rezultă nici existenţa unor motive de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. penultim C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de inculpat să fie respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.D.G. împotriva deciziei penale nr. 345 din 7 iulie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2555/2005. Penal. Plângere fond. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2578/2005. Penal. Legea nr.398/2003. Recurs → |
|---|
