ICCJ. Decizia nr. 2607/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod Penal. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2607/2005

Dosar nr. 1736/2005

Şedinţa publică din 19 aprilie 2005

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 239 din 1 iulie 2004, Tribunalul Mehedinţi a dispus condamnarea inculpatului P.D. la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 din acelaşi cod.

S-a mai dispus confiscarea unui cuţit - corp delict potrivit prevederilor art. 118 lit. b) C. pen.

S-a mai luat act că victima P.A. nu s-a constituit parte civilă, iar cheltuielile de spitalizare au fost achitate.

Instanţa a reţinut că, la 3 ianuarie 2004, pe fondul consumului de băuturi alcoolice inculpatul a avut o altercaţie cu fiul său în timpul căreia l-a lovit cu cuţitul pe acesta în zona suvclaviculară dreapta, cauzându-i victimei un şoc hemoragic ce i-a pus viaţa în pericol.

Împotriva acestei sentinţe inculpatul a declarat apel, solicitând reducerea pedepsei.

Instanţa de control judiciar, prin Decizia penală nr. 50 din 15 februarie 2005, Curtea de Apel Craiova a admis apelul şi a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 5 ani închisoare la 3 ani şi 6 luni de închisoare, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii.

Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs, nemulţumit de cuantumul pedepsei aplicate, cerând reducerea acesteia.

Recursul este nefondat.

Curtea, analizând materialul probator administrat în cauză, constată că instanţa a făcut o corectă încadrare juridică a faptei şi o justă individualizare a cuantumului pedepsei.

Instanţa de control judiciar a dat eficienţa necesară împrejurărilor reale şi circumstanţiale care caracterizează fapta şi persoana inculpatului, aplicându-i o pedeapsă spre minimul ei, de natură a asigura scopul preventiv educativ şi de reinserţia acestuia în societate, încât o reducere a pedepsei nu se justifică.

Pe cale de consecinţă, Curtea, în temeiul prevederilor art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.D. împotriva deciziei penale nr. 50 din 15 februarie 2005 a Curţii de Apel Craiova.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 aprilie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2607/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod Penal. Recurs