ICCJ. Decizia nr. 2578/2005. Penal. Legea nr.398/2003. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2578/2005

Dosar nr. 3121/2004

Şedinţa publică din 18 aprilie 2005

Asupra recursului penal de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 776 din 23 decembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Cluj, în dosarul penal nr. 6620/2003 s-a dispus condamnarea inculpatului S.I. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen.

În baza art. 26, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen., s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals intelectual.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul urmează a executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare la care s-a adăugat conform art. 35 alin. (1) C. pen., şi pedeapsa complementară, prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c) pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei, exercitarea tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În temeiul art. 14 alin. (3) şi art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea înscrisurilor falsificate.

În baza art. 13 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 118 C. pen., s-a respins cererea parchetului de luare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale.

În baza art. 109 C. proc. pen., s-a respins cererea inculpatului de restituire a sumelor de bani ridicate de la acesta, conform procesului verbal de percheziţie din 16 martie 2003.

Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului S.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţierea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003 şi complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 26, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. a) C. pen.

Prin acelaşi rechizitoriu au fost trimişi în judecată şi inculpaţii A.A., B.J. şi M.L.

S-a reţinut că cei patru inculpaţi, inculpatul S.I. având calitatea de asociat la SC H. SRL, iar inculpaţii B.J. şi M.L. fiind acţionari la O.B.B. S., au acţionat în mod coordonat pe o perioadă lungă de timp şi anume iulie 2002 – martie 2003, constituindu-se într-un grup infracţional organizat în scopul comiterii de infracţiuni, scop subordonat obţinerii în mod direct a unui beneficiu financiar. Acest beneficiu urma să fie obţinut prin falsificarea unor tichete de pariuri provenite de la SC H. SRL, în sensul inserării pe acestea a unor elemente nereale şi anume ora de întocmire şi rezultate corecte ale meciurilor în procent de 100 % fiind trecute după închiderea jocului, obţinându-se astfel un număr mare de tichete identice câştigătoare care asigurau venituri frauduloase.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi inculpatul S.I.

Prin Decizia penală nr. 136 din 28 aprilie 2004 a Curţii de Apel Cluj au fost admise ambele apeluri, desfiinţând hotărârea atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Cluj, pentru reluarea cercetării judecătoreşti.

Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs inculpatul S.I.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 3851 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curţi de apel şi Curtea Militară de apel cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Pe de altă parte potrivit dispoziţiilor art. 417 C. proc. pen., coroborat cu art. 333 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 332 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cu care împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs, deciziile pronunţate în recurs rămân definitive la data pronunţării, nefiind supuse nici unei căi de atac ordinare.

În cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu un recurs declarat de inculpat împotriva deciziei prin care secţia penală a Curţii de Apel Cluj a admis apelurile şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală română ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza II C. proc. pen., raportat la art. 3851 C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul S.I. împotriva deciziei penale nr. 136 din 28 aprilie 2004 a Curţii de Apel Cluj.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul S.I. împotriva deciziei penale nr. 136 din 28 aprilie 2004 a Curţii de Apel Cluj.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 aprilie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2578/2005. Penal. Legea nr.398/2003. Recurs