ICCJ. Decizia nr. 2548/2005. Penal. Anulare suspendare condiţionată. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2548/2005
Dosar nr. 659/2005
Şedinţa publică din 15 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1522/ F din 23 noiembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, s-a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în sensul că s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 85 şi art. 865 C. pen. şi s-a dispus anularea suspendării executării pedepselor de un an închisoare şi de 4 ani închisoare, prin sentinţele penale nr. 949/2003 şi, respectiv, nr. 456/2000 inculpatului D.M. S-a constatat că faptele săvârşite de acesta sunt concurente şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea în condiţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Pentru a pronunţa sentinţa menţionată, instanţa a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 949 din 7 octombrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, D.M. a fost condamnat la un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, săvârşită la 20 iunie 2002. Conform art. 81 C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe timp de 3 ani. Sentinţa a rămas definitivă prin neapelare la 20 octombrie 2003.
Prin sentinţa penală nr. 456/2000 a aceleiaşi instanţe, inculpatul a mai fost condamnat la 5 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., faptă săvârşită la 9 martie 2000. Pedeapsa a fost modificată prin Decizia penală nr. 675/2000 a Curţii de Apel Bucureşti, în sensul că a fost redusă la 4 ani închisoare, dispunându-se şi suspendarea sub supraveghere a executării conform art. 861 C. pen., pe un termen de încercare de 6 ani. Cauza a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 5707 din 5 decembrie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
S-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 85 şi art. 865 C. pen., întrucât fapta din 20 iunie 2002 pentru care inculpatul a fost condamnat la un an închisoare, a fost săvârşită înainte de rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 456/2000, iar fapta din 9 martie 2000 a fost săvârşită înainte de pronunţarea sentinţei penale nr. 949/2003, prin care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an închisoare.
Drept urmare, instanţa a anulat suspendarea executării celor două pedepse şi totodată, reţinând că infracţiunile sunt concurente, fiind comise mai înainte de condamnarea definitivă pentru vreuna dintre ele, a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, cu aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a dedus din pedeapsă, perioada executată.
Prin Decizia penală nr. 1014/ A din 23 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs pe care, ca şi în apel, nu l-a motivat în scris şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a-l susţine.
Examinând cauza din oficiu, Înalta Curte constată că hotărârile ambelor instanţe sunt pronunţate cu respectarea dispoziţiilor legale.
În mod corect s-a reţinut că se îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 84 şi art. 865 C. pen., anulându-se suspendarea executării pedepselor şi dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare prin privare de libertate. O eventuală suspendare a executării acestei pedepsei nu era posibilă, având în vedere cuantumul ei şi dispoziţiile art. 85 alin. (3) şi art. 856 alin. (2) C. pen.
Neexistând deci motive de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează a se respinge ca nefondat, recursul condamnatului care va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 1014/ A din 23 decembrie a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul condamnat să plătească suma de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2547/2005. Penal. Art. 208-209 Cod Penal.... | ICCJ. Decizia nr. 255/2005. Penal. Art.211 c.pen. Recurs → |
|---|
