ICCJ. Decizia nr. 2682/2005. Penal. Art.246 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2682/2005
Dosar nr. 855/2005
Şedinţa publică din 22 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia penală nr. 1 din 7 ianuarie 2005, a respins plângerea formulată de petenta M.P., împotriva rezoluţiei din 21 iulie 2004, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. 100/P/2004, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe numita D.V., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, rezoluţie pe care a menţinut-o în întregime.
Petenta a fost obligată la plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut că, prin plângerea înregistrată, la 28 septembrie 2004, petenta M.P. a solicitat desfiinţarea rezoluţiei din 21 iulie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi trimiterea cauzei procurorului pentru a dispune începerea urmăririi penale privind pe D.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea acestei plângeri, petenta a arătat că intimata D.V., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, a dispus efectuarea unei expertize psihiatrice în ceea ce o priveşte, dispunând în acest sens, internarea în Spitalul de Neuropsihiatrie Oradea, încălcând astfel dispoziţiile legale, respectiv art. 30 din Decretul nr. 32/1954, care statuează că procurorul, după ce este sesizat de către preşedintele instanţei poate cere şi părerea unei comisii de medici specialişti.
A mai arătat că, deşi nu s-a bazat decât pe trei declaraţii de martori, intimata a dispus efectuarea expertizei, deşi art. 31 din Decretul nr. 32/1954 stipulează că internarea provizorie în spital nu poate fi cerută decât de către instanţa de judecată.
A mai precizat petenta că nu a solicitat punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de intimată, ci anularea ordonanţei dată de aceasta, întrucât urmărirea penală nu poate fi dispusă împotriva unui procuror decât de către Ministerul Justiţiei.
Pe parcursul judecării cauzei, petenta a solicitat de altfel, introducerea în cauză a numiţilor J.M., J.A. şi avocat D.C.
În urma efectuării actelor premergătoare, prin rezoluţia din 21 iulie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimată.
Curtea de Apel Oradea, examinând plângerea formulată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul nr. 100/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, a constatat că măsura de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin rezoluţia atacată este temeinică şi legală, iar plângerea formulată de petentă, neîntemeiată.
În acest sens, instanţa de fond a reţinut că „.. în motivarea rezoluţiei s-a reţinut că, prin plângerea formulată la 18 mai 2004, petenta M.P. a solicitat efectuarea unor cercetări privind modul în care a fost soluţionat dosarul civil nr. 185/R/2004 al Tribunalului Bihor, care a avut ca obiect cererea formulată de numiţii J.A. şi J.M., prin care aceştia solicitau punerea sub interdicţie a petentei.
Prin încheierea dată în 22 martie 2002, Tribunalul Bihor a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea acesteia la grefă, pentru îndeplinirea procedurii preliminare, prevăzute de Decretul nr. 43/1954, încheiere desfiinţată prin Decizia nr. 4587 din 7 noiembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul casării încheierii, cu motivarea că, instanţa legal sesizată era îndreptăţită şi totodată obligată să dispună strângerea datelor care îi erau necesare pentru a putea trece la judecarea în fond a pricinii.
După casarea cu trimitere, cauza a fost înregistrată sub dosarul civil nr. 158/R/2004 al Tribunalului Bihor, iar, pe parcursul judecării acestuia, la termenul din 21 aprilie 2004, procurorul D.V. a comunicat instanţei că s-au demarat procedurile necesare pentru efectuarea cercetării, fiind emisă o ordonanţă pentru efectuarea unei expertize psihiatrice.
S-a reţinut că petenta a contestat tocmai această ordonanţă, prin care s-a dispus expertiza în regim de internare medicală, motivând că ea a fost emisă abuziv, cât timp ea nu suferă de o boală psihică şi că procurorul, emiţând-o, a comis un abuz.
S-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 30 din Decretul nr. 32/1954, preşedintele instanţei sesizată cu o asemenea cerere, de punere sub interdicţie, va lua măsuri pentru ca cererea, împreună cu înscrisurile anexate să fie comunicate procurorului care va dispune efectuarea cercetărilor pe care le va socoti necesare, sens în care va lua şi părerea unei comisii de medici specialişti.
Astfel fiind, s-a considerat că procurorul de şedinţă D.V., nu a comis nici un abuz, întrucât doar şi-a exercitat atribuţiile de serviciu, cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de lege, sens în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceasta".
În raport de actele şi lucrările dosarului ataşat, Curtea de apel a reţinut că în sarcina intimatei nu poate fi reţinută exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu, în condiţiile în care aceste atribuţii au fost exercitate în limitele conferite de legea de organizare judiciară, cât şi de dispoziţiile Decretului nr. 32/1954, dispoziţia de internare a petentei în vederea expertizării înscriindu-se în procedura reglementată de actul normativ mai sus arătat.
Împotriva sentinţei penale, petenta M.P. a declarat recurs, solicitând admiterea, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei organului competent în vederea punerii în mişcare a urmăririi penale, întrucât apreciază că procurorul şi-a încălcat obligaţiile de serviciu, dispunând efectuarea unei expertize psihiatrice în regim de internare faţă de petentă, mai înainte de a fi luat părerea unei comisii de specialişti, iar instanţa nu a introdus în cauză pe numiţii J.M. şi A. şi avocata acestora la solicitarea petentei.
Recursul declarat de petiţionară nu este fondat.
Din verificarea lucrărilor cauzei, se reţine că hotărârea a fost pronunţată cu respectarea legii.
După cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, conform dispoziţiilor art. 30 din Decretul nr. 32/1954, preşedintele instanţei sesizată cu o asemenea cerere, de punere sub interdicţie, va lua măsuri pentru ca cererea, împreună cu înscrisurile anexate, să fie comunicate procurorului care va dispune efectuarea cercetărilor pe care le va socoti necesare, sens în care, va lua şi părerea unei comisii de medici specialişti.
Or, în speţă, procurorul dispunând şi efectuarea unei expertize psihiatrice, nu a făcut decât să se conformeze dispoziţiei legale mai sus arătate, referitoare la luarea părerii unei comisii de medici specialişti, astfel că în cauză, nu sunt elemente care să justifice reţinerea în sarcina intimatei a infracţiunii pentru care, s-au înfăptuit de către parchet acte premergătoare începerii urmăririi penale şi anume, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), sau alte fapte cu caracter penal.
Nici critica petentei, referitoare la neintroducerea în cauză a numiţilor J.M., J.A. şi a avocatei acestora D.C., nu poate fi primită, aceste persoane neavând calitate procesuală într-o plângere formulată de petentă împotriva rezoluţiei din 21 iulie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, dată în dosarul nr. 100/P/2004 şi care o viza numai pe intimata D.V.
În consecinţă, pentru motivele arătate şi verificând hotărârea atacată şi în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de petenta M.P. este nefondat şi a fi respins, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, şi a se dispune conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta M.P. împotriva sentinţei penale nr. 1 din 7 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Oradea.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2678/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2787/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
