ICCJ. Decizia nr. 2652/2005. Penal. Art.215 c. pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2652/2005
Dosar nr. 3804/2004
Şedinţa publică din 21 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 380 din 3 decembrie 2003 a Tribunalului Vrancea, în dosarul nr. 480/P/2003, în temeiul dispoziţiilor art. 124 C. proc. pen., în referire la art. 11 pct. 2 lit. b) şi art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatului P.E., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 289 şi art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 25 în referire la art. 290 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 289 şi art. 291 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b), în referire la art. 10 alin. (1) lit. f) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva aceluiaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 214 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 2151 C. pen.
A fost condamnat inculpatul P.E. la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. [(prin înlăturarea alin. (5)], cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. c) C. pen.
În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzută de art. 82 C. pen., respectiv pe o durată de 4 ani.
S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv, în prezenta cauză, în perioada 29 septembrie 1997 – 20 ianuarie 1998.
A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile B.A., sucursala Iaşi (actualmente R.B., filiala Iaşi) suma de 386.219.488 lei cu titlul de despăgubiri civile.
S-a constatat că partea vătămată SC C. SA T., prin reprezentant legal SC L.G. SRL Iaşi, nu s-a constituit parte civilă.
S-a dispus anularea următoarelor acte false: contractul încheiat la data de 25 noiembrie 1996; factura nr. 0415788 din 25 noiembrie 1996; N.I.R. 12400 din 13 decembrie 1996.
S-a menţinut măsura sechestrului judiciar instituit asupra bunului imobil prin procesul-verbal din 5 noiembrie 1997.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.500.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
Inculpatul P.E. a fost administratorul şi directorul general al SC C.T. SA Iaşi şi, în această calitate a încheiat cu B.A., sucursala Iaşi, contractul de credit nr. 602 din 25 octombrie 1996 şi apoi actul adiţional nr. 60 bis din 25 octombrie 1996, documente în baza cărora SC C.T. SA Iaşi a contractat cu credit cu dobândă subvenţionată de până la 15 %/an, credit acordat pe o durată de un an, conform OG nr. 7/1996.
Conform prevederilor OG nr. 7/1996, creditul era destinat pentru plata furajelor achiziţionate de societăţile comerciale cu profil zootehnic. În acest sens, la pct. 7 din contract, părţile au prevăzut că împrumutatul are obligaţia să folosească creditul primit numai în scopul pentru care a fost acordat, interzicându-se cu desăvârşire efectuarea de plăţi anticipate pentru constituirea de stocuri şi constituirea de custodii.
Tot în acest sens, prin art. 3 din Normele Metodologice de aplicare a OG nr. 7/1996, s-a stipulat că plăţile din creditele acordate pot fi efectuate numai după primirea şi recepţionarea mărfurilor aprovizionate.
În consecinţă, faţă de dispoziţiile legale de mai sus, într-o atare situaţie în care beneficiarul creditului cu dobânda subvenţionată solicită efectuarea unei plăţi, el trebuia să facă dovada că deja furajele au fost achiziţionate, sens în care trebuia să prezinte reprezentanţilor B.A. contractul de vânzare-cumpărare, factura, avizul de expediţie şi nota de intrare recepţie şi constatare de diferenţe (N.I.R.).
În cadrul unor discuţii avute cu furnizorii de furaje, în cursul lunii noiembrie 1996, inculpatul P.E. l-a cunoscut pe inculpatul C.Z., administrator al SC A.I. SRL Focşani şi pe prietena acesteia, inculpatul N.C.
Aceştia i-au spus inculpatului că A.N.P.A. Tulcea are în depozit cantităţi mari de porumb boabe, marfă ce era necesară SC C.T. SA Iaşi, societate administrată de inculpatul P.E.
Aflând acest lucru, inculpatul P.E. a fost de acord ca SC C.T. să cumpere prin intermediul SC A.I. SRL Focşani cantităţi mari de porumb de la A.N.P.A. Tulcea şi aceasta în condiţiile în care A.N.P.A. Tulcea vindea porumbul cu preţul de 400 lei/kg iar SC A.I. SRL îl revindea cu preţul de 575 lei/kg, creându-se o diferenţă de preţ care la cantităţi de mii de kg este substanţială.
Inculpatul P.E. a fost de acord cu derularea acestor relaţii comerciale, deşi cunoştea că datorită diferenţei mari de preţ aceste relaţii erau în defavoarea SC C.T., cunoştea că SC A.I. SRL Focşani nu avea ca obiect de activitate intermediari şi nici comerţ cu produse agricole, cunoştea faptul că SC A.I. SRL Focşani nu avea posibilităţi financiare să cumpere cantităţile de porumb solicitate şi mai mult inculpatul a acceptat ca plata să se facă din contul C.T., deşi produsele nu au fost primite.
Înţelegerea fiind făcută, inculpaţii P.E. şi C.Z. s-au deplasat la SC A. Mihail Kogălniceanu unde s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 632 din 21 noiembrie 1996, contract în baza căruia SC A. Mihail Kogălniceanu se obliga să livreze către SC A.I. SRL Focşani, administrată de inculpatul C.Z., cantitatea de 650 tone porumb boabe la preţul de 400 lei/kg + TVA.
La aceeaşi dată, inculpatul C.Z. a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu SC P.C. Tulcea pentru cantitatea de 250 tone porumb boabe la preţul de 415 lei/kg + TVA.
Un al treilea contract s-a încheiat cu SC U.I. SRL Tulcea pentru cantitatea de 250 tone porumb boabe la preţul de 420 lei/kg + TVA.
Pe baza contractelor de vânzare-cumpărare de mai sus au fost întocmite certificatele de depozit nr. 109 din 21 noiembrie 1996; nr. 113 din 22 noiembrie 1996 şi nr. 118 din 22 noiembrie 1996, certificate prin care se atestă faptul că SC A.I. SRL Focşani au în depozitele A.M.P.A. Tulcea, cantităţile de 650 tone, 250 tone şi respectiv 250 tone porumb boabe, cantităţi care sunt puse la dispoziţia SC C.T., cu condiţia ca plata să se facă în termen de 3 zile de la încheierea contractului şi eliberarea certificatului de depozit.
În mod bizar, deşi în contractele de vânzare-cumpărare, calitatea de cumpărător a avut-o SC A.I. SRL Iaşi, iar certificatele de depozit apare menţiunea că porumbul este pus la dispoziţia SC C.T., societate cu care nu se încheiase nici o înţelegere comercială.
După încheierea acestor formalităţi, inculpaţii C.Z. şi P.E. s-au întâlnit la Iaşi şi în incinta hotelului U. au încheiat un contract de vânzare-cumpărare (fără număr şi dată), contract în baza căruia SC A.I. SRL Focşani, vindea către SC C.T. SA Iaşi cantitatea de 3.000 tone porumb boabe la preţul de 575 lei/kg + TVA, plata urmând să se facă cu ordin de plată vizat de bancă, valoarea totală a contractului a fost de 1.725.000.000 lei + TVA.
Acest contract nu putea avea nici o eficienţă şi nu putea produce efecte de natură comercială sau juridică, aspect cunoscut de inculpatul P.E., deoarece inculpatul C.Z. nu era proprietarul porumbului, iar A.N.P.A. Tulcea ar fi aprobat livrarea acestor produse direct către SC C.T. numai în condiţiile în care SC A.I. SRL Focşani ar fi achitat preţul în termen de 3 zile.
La data de 25 noiembrie 1996 s-a întocmit factura nr. 0415788 din care rezultă că SC A.I. SRL Focşani a vândut către SC C.T. SA Iaşi cantitatea de 1.150.000 Kg porumb la preţul de 575 lei/kg, valoarea totală fiind de 780.275.000 lei.
La data de 13 decembrie 1996, inculpatul P.E. i-a solicitat martorei B.M., contabil la SC T. SA Iaşi, să întocmească o notă de recepţie prin care să se ateste că s-a primit şi recepţionat cantitatea de 1.150 tone porumb.
Ştiind că această operaţie nu este reală, iniţial martora a refuzat, dar ulterior la insistenţele inculpatului P.E. a cărui subordonată era, a cedat şi a întocmit N.I.R. nr. 12400 din 13 decembrie 1996, prin care se atestă că s-a primit de la SC A.I. SRL Focşani, cantitatea de 450.000 kg porumb boabe la preţul de 575 lei/kg, în valoare totală de 298.750.000 lei, consemnând în partea de sus „CUSTODIE A.N.P.A. TULCEA".
Tot din dispoziţia inculpatului P.E., martora B.M. a întocmit ordinul de plată nr. 66, prin care se dispunea ca suma de 150.000.000 lei să fie virată din contul SC T. SA Iaşi, în contul SC A.I. SRL Focşani.
Apoi, inculpatul P.E., folosindu-se de documente false, menţionate mai sus, respectiv de contractul de vânzare-cumpărare încheiat între SC A.I. SRL Focşani, factura nr. 0415788 din 25 noiembrie 1996 N.I.R. nr. 12400 din 13 decembrie 1996, s-a prezentat la B.A., sucursala Iaşi, unde funcţionarii acestei instituţii pe baza unei analize superficiale a documentelor prezentate au aprobat ordinul de plată şi din creditul acordat SC C.T. SA Iaşi suma de 150.000.000 lei a fost virată în contul SC A.I. SRL Focşani.
Tot din dispoziţia inculpatului P.E., cu dispoziţiile de plată nr. 2035 din 17 noiembrie 1996 şi nr. 2098 din 27 decembrie 1996, SC C.T. a achitat în numerar către SC A.I. SRL Focşani suma totală de 40.000.000 lei.
Întreaga sumă de 190.000.000 lei a fost folosită de inculpatul C.Z. în interes personal şi pentru achitarea datoriilor către alte societăţi; iar SC C.T. SA Iaşi nu a primit nici o cantitate de porumb.
B.A., filiala Iaşi s-a constituit parte civilă cu suma de 386.219.488 lei (190.000.000 lei credit achitat + 196.219.488 dobânzi aferente).
Inculpatul P.E. a fost cercetat şi pentru faptul că, în perioada 1995 – 1997, a ridicat de la casieria societăţii în calitate de administrator al SC C.T. SA Iaşi suma de 120.000.000 lei ca avansuri pentru deplasări şi procurări de materiale, nereuşind să justifice cheltuirea sumei de 72.617.630 lei.
Inculpatul a încercat să justifice această sumă cu mai multe chitanţe şi contracte de sponsorizare, documente care s-au dovedit a fi false deoarece în realitate nu a existat nici o sponsorizare.
S-a reţinut că aceste fapte întrunesc elementele constitutive a infracţiunii de gestiune frauduloasă, prevăzută de art. 214 alin. (1) C. pen., infracţiune pentru care partea vătămată SC C.T. SA Iaşi nu a formulat plângere prealabilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, inculpatul, P.E., criticând-o pe motive de nelegalitate, invocând următoarele aspecte:
În mod greşit a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (4) C. pen. şi că în mod greşit s-a constatat vinovăţia sa sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, infracţiuni faţă de care s-a constatat că a intervenit prescripţia răspunderii penale şi s-a dispus încetarea procesului penal.
În dezvoltarea motivelor de apel, inculpatul a susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de mai sus, deoarece relaţiile comerciale cu SC A.I. SRL Focşani s-au derulat cu respectarea dispoziţiilor legale, cantitatea de porumb contractată a existat în proprietatea SC A.I. SRL Focşani şi s-a aflat în custodie în depozitele A.N.P.A. Tulcea, iar derularea ulterioară a contractului nu a mai fost posibilă datorită inculpatului C.Z. care a folosit banii în interes personal.
A susţinut că în realitate a fost vorba doar de o recepţie a porumbului, recepţie care s-a efectuat la depozitele A.N.P.A. Tulcea, dovada că pe N.I.R. s-a menţionat „CUSTODIE A.N.P.A. TULCEA" şi că în cauză s-a făcut o confuzie între „recepţia" şi „intrarea" mărfii.
Sub un alt aspect, a susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost cercetat, deoarece SC R.B. Iaşi a declarat că banca nu a înregistrat niciodată vreun prejudiciu.
Tot referitor la prejudiciu a fost invocat că inculpatul C.Z. a fost obligat la plata acestuia către SC C.T. SA Iaşi şi că nu se poate ca pentru acelaşi prejudiciu un alt inculpat să fie obligat către o altă parte civilă, respectiv către banca care a acordat creditul.
În sfârşit a invocat că măsura menţinerii sechestrului asiguratoriu este nelegală, deoarece pe de-o parte nu există prejudiciu, iar pe de altă parte această măsură nu a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.
Prin Decizia penală nr. 282/ A din 13 mai 2004 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în dosarul nr. 13/2004, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.E. împotriva sentinţei penale nr. 380 din 3 decembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 480/2003, fiind obligat inculpatul apelant la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că prima instanţă pe baza unei analize ample şi judicioase a probelor administrate în cauză a reţinut în mod corect faptele săvârşite de inculpatul P.E. cu vinovăţie şi a dat acestora încadrarea juridică corespunzătoare.
Faptul că instanţa de fond nu a făcut referire la toate probele administrate în cauză, nu înseamnă că hotărârea este nemotivată, atâta timp cât situaţia de fapt reţinută de instanţă este în concordanţă cu probele administrate.
Sub acest aspect, s-a considerat că relevant este faptul că prin motivele de apel, inculpatul nu contestă existenţa faptelor ci încearcă doar să demonstreze că aceste fapte nu ar întruni elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care este cercetat.
Instanţa de apel a apreciat că apărările inculpatului sunt, însă nefondate, înlăturându-le pentru următoarele motive:
Apărarea inculpatului, în sensul că SC C.T. SA Iaşi este societatea sa şi că deci nu avea nici un interes să-şi înşele propria-i societate nu este reală şi nu are nici un suport probator, nepropunându-şi să analizeze modul şi împrejurările în care s-a ajuns ca o societate economică intercooperatistă de creştere şi îngrăşare a porcilor să fie preluată şi transformată în societate privată pe acţiuni şi nici modul în care patrimoniul fostei societăţi a trecut în proprietatea noilor acţionari.
A subliniat însă, că din procesul-verbal încheiat la data de 2 octombrie 1991 a rezultat că acţionarii SC C.T. Sa ar fi trebuit să fie toţi salariaţii societăţii, inculpatul P.E., urmând să aibă doar calitatea de administrator, situaţie în care acesta avea obligaţia să se ocupe de societate ca un bun gospodar.
În condiţiile în care, în calitate de administrator, inculpatul a acceptat să cumpere pentru societate, prin intermediul SC A.I. SRL Focşani, porumb boabe cu preţul de 575 lei/kg, în condiţiile în care furnizorul iniţial vinde porumbul cu 400 lei/kg, deci la un preţ aproape dublu, nu poate fi vorba nici pe departe de activitatea unui bun administrator, ci de o intenţie clară de a înşela.
Apărarea inculpatului, în sensul că s-a făcut dovada că SC A.I. SRL Focşani a avut în proprietate cantitatea de 1150 tone porumb boabe s-a considerat ca fiind nelegală şi nesusţinută de nici una din probele administrate în cauză.
Din cele trei contracte de vânzare-cumpărare existente în dosarul de urmărire penală nu rezultă că SC A.I. SRL Focşani ar fi cumpărat efectiv cantităţile de 650 tone, 250 tone şi respectiv 250 tone porumb, ci doar faptul că părţile au convenit şi au stabilit doar cadrul în care aceste vânzări s-ar fi putut realiza efectiv în viitor.
Nici din contractele de prestări servicii nu a rezultat că SC A.I. SRL Focşani ar fi depozitat efectiv vreo anumită cantitate de porumb boabe. Din aceste contracte a rezultat doar faptul că prestatorul de servicii se angajează ca în viitor, contra unei plăţi, să preia în numele beneficiarului SC A.I. SRL Focşani de la producătorii agricoli anumite cantităţi de porumb boabe, pe care să le depoziteze şi să le păstreze în condiţii corespunzătoare.
În cauză nu există nici o factură, nici un aviz de expediţie, nici un N.I.R. şi nici un document de plată din care să rezulta că SC A.I. SRL ar fi cumpărat anumite cantităţi de porumb şi că ar fi proprietarul acestora.
De asemenea, nu există nici un document justificativ din care să rezulte că SC A.I. SRL Focşani ar fi lăsat în custodia A.N.P.A. Tulcea anumite cantităţi de porumb.
Faptul că în cele trei certificate de depozit s-a menţionat că în depozit există anumite cantităţi de produse nu înseamnă altceva decât că A.N.P.A. Tulcea dispunea de aceste produse şi era dispusă ca în situaţia în care după încheierea contractelor de vânzare-cumpărare SC A.I. SRL Focşani făcea plata în termen de 3 zile, după efectuarea plăţii, produsele achitate să rămână la dispoziţia C.T. SA Iaşi.
SC A.I. a încheiat contracte de vânzare-cumpărare, dar nu a efectuat nici o plată în cursul celor 3 zile, astfel că A.N.P.A. Tulcea nu mai avea nici o obligaţie de a ţine în stoc aceste produse şi de a le pune la dispoziţia SC C.T. SA Iaşi.
O altă dovadă certă că inculpatul P.E. cunoştea că SC A.I. SRL Focşani nu are în proprietate porumb şi nici posibilităţi financiare pentru a cumpăra astfel de produse o constituie faptul că acesta a acceptat ca anumite sume să fie plătite înainte de a se încheia contractul de vânzare-cumpărare. Astfel, la data de 17 noiembrie 1996, s-a achitat suma de 20.000.000 lei, deşi contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat după 8 zile, respectiv pe data de 25 noiembrie 1996.
Faptul că SC A.I. SRL Focşani nu a efectuat nici o plată şi deci nu a avut în proprietate porumbul boabe rezultă cu certitudine şi din declaraţiile martorilor N.M., director al A.N.P.A. Tulcea, F.M., contabil şef la SC A. Sa Mihail Kogălniceanu şi S.C., director al aceleiaşi societăţi.
Susţinerea inculpatului, în sensul că recepţia a fost făcută la depozitele A.N.P.A. Tulcea a fost considerată ca nefondată, deoarece din declaraţia martorei B.M. a rezultat că nota de recepţie şi constatare de diferenţe nr. 12400 din 13 decembrie 1996 a fost întocmită în biroul de la SC C.T.
Mai mult, cele trei certificate de depozit nu poartă semnătura şi ştampila SC C.T., astfel că acestea nu creează nici o obligaţie în sarcina A.N.P.A. Tulcea.
De asemenea, nici nota de intrare recepţie nu poartă semnătura şi ştampila A.N.P.A. Tulcea şi nu există nici un proces-verbal de custodie, aşa cum ar fi fost normal în situaţia în care produsele respective ar fi aparţinut SC C.T. şi lăsate în custodie.
Dovada cea mai certă a intenţiei de a înşela a constituit-o faptul că inculpatul a folosit creditul obţinut contrar dispoziţiilor HG nr. 7/1996 şi a Normelor metodologice de aplicare a acestei ordonanţe conform cărora plăţile din creditele acordate se putea face numai după primirea şi recepţionarea mărfurilor.
Apărarea inculpatului, în sensul că a fost nevoit să cumpere produse prin intermediul SC A.I. SRL Focşani, deoarece furnizorii nu acceptau să livreze produsul decât cu plata în avans, iar societatea sa nu avea posibilitatea să efectueze plata decât după primirea mărfurilor, nu a putut fi primită, întrucât într-o astfel de situaţie agenţii economici au cel puţin trei posibilităţi legale de a efectua plata, respectiv să emită un cec cu limită de sumă pe care furnizorul să-l introducă în bancă, pentru decontare numai după ce beneficiarul a recepţionat marfa; să solicite băncii eliberarea unei scrisori de garanţie, prin care să confirme că clientul este solvabil, că preţul se rezervă în cont, pentru că după livrarea mărfii de către furnizor şi recepţionarea acesteia de către beneficiar, furnizorul să fie garantat că-şi va primi banii; la solicitarea clientului, banca deschide un acreditiv pe numele şi la banca furnizorului, cu condiţia ca plata să se facă în momentul în care marfa a fost recepţionată de către beneficiar.
De asemenea, nu a putut fi reţinută nici apărarea inculpatului în sensul că din moment ce inculpatul C.Z. a fost obligat la plata despăgubirilor civile către SC C.T. SA, el nu mai poate fi obligat la plata aceloraşi despăgubiri civile către B.A.
Sub acest aspect s-a reţinut că prejudiciul cauzat de inculpatul C.Z. s-a localizat în patrimoniul SC C.T. SA Iaşi şi reprezintă contravaloarea unor cantităţi de porumb pentru care deşi a primit preţul nu le-a mai livrat, pe când prejudiciul cauzat de inculpatul P.E. s-a localizat în patrimoniul B.A. şi reprezintă contravaloarea unui credit pe care l-a obţinut în condiţii ilicite, cu încălcarea dispoziţiilor HG nr. 7/1996 şi a Normelor metodologice emise în aplicarea acestei ordonanţe de guvern şi pe care nu l-a restituit.
Nici susţinerea inculpatului în sensul că nu există prejudicii deoarece R.B., sucursala Iaşi, prin adresa nr. 22763 din 11 decembrie 2003, ca răspuns la o cerere formulată de apărătorul ales a arătat că nu are pretenţii civile de la inculpat a fost apreciată ca nefondată, deoarece prejudiciul a fost cauzat B.A. de către inculpatul P.E. în calitate de administrator al SC C.T. şi deci în evidenţele contabile ale băncii în calitate de debitor figurează această situaţie, aşa cum rezultă din adresa nr. 1209/P/1997 din 07 octombrie 1997 şi nu inculpatul în nume personal.
Mai mult inculpatul nu a prezentat nici un document de plată şi nici o altă dovadă din care să rezulte că SC A.I. SRL Focşani ar fi achitat prejudiciul către SC C.T. SA Iaşi şi nici această din urmă societate sau el personal ar fi achitat la rândul lui prejudiciul cauzat B.A.
Ca o consecinţă a faptului că prejudiciul nu a fost acoperit s-a constatat că în mod corect, instanţa de fond a dispus menţinerea sechestrului asigurător, luarea acestei măsuri s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 163 – art. 166 C. proc. pen., deoarece măsura a fost dispusă prin Ordonanţa nr. 97220/00578 din 30 octombrie 1997, bunurile menţionate au fost identificate şi individualizate prin procesul-verbal din 05 noiembrie 1997, măsura luată a fost adusă la cunoştinţa inculpaţilor şi măsura sechestrului asigurător a fost înregistrată în Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni al Judecătoriei Iaşi, ca urmare a solicitărilor formulate de organul de urmărire penală cu adresele nr. 409 din 26 noiembrie 1997 şi nr. 1209/1997.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul P.E., criticând-o, arătând în scris că în mod greşit a fost respins apelul declarat împotriva sentinţei de fond, prin care s-a constatat vinovăţia sa sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, faţă de care a intervenit prescripţia răspunderii penale, dispunându-se încetarea procesului penal, precum şi pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, deşi a solicitat continuarea procesului penal cu privire la faptele de fals, instigare la fals şi uz de fals. De asemenea, recurentul a făcut referire la conţinutul declaraţiei martorei B.M., apreciind că în mod greşit Tribunalul Vrancea şi-a format convingerea în raport cu această declaraţie asupra vinovăţiei sale, că instanţa de apel a dat o interpretare eronată întregii situaţii de fapt, că această hotărâre nu este motivată, încălcându-se dispoziţiile art. 383 pct. 1 cu referire la art. 356 C. proc. pen., nefiind analizate probele.
Recurentul învederează că alta este situaţia de fapt, pe care o menţionează, în sensul că în anul 1996 când era administratorul SC C.T. SA s-a confruntat cu o criză gravă de lipsă a nutreţurilor, fiind notorie mortalitatea efectivului porcin, situaţie în care a apărut OG nr. 7/1996 în scopul protejării acestor animale, care permitea acordarea de credite societăţilor cu acest gen de activitate, act normativ care cuprindea precizări privind un singur instrument de plată şi anume biletul la ordin, celelalte trei instrumente fiind reţinute greşit de instanţe, acelaşi act normativ făcând referire la recepţia mărfurilor şi nu la primirea lor. În aceste condiţii, respectiv a lipsei de hrană şi a lichidităţilor a acceptat înţelegerea cu SC A.I. SRL Focşani care îi făcuse dovada proprietăţii unei cantităţi de porumb la preţul de 575 lei/kg, singurul preţ de pe piaţă şi care era firesc să fie mai mare decât al producătorului datorită adaosului comercial, în lipsa căruia nu ar mai exista comerţ. Dovada proprietăţii lui A.I. SRL Focşani a fost făcută cu cele trei certificate de depozit care atestau existenţa unei cantităţi de porumb ce aparţinea SC A.I. SRL Focşani în depozitele A.N.P.A. Tulcea cele 3 baze. Pe baza acestor acte, împreună cu inculpatul C.Z. s-a deplasat la Tulcea unde a recepţionat marfa, reîntors la Iaşi a dat dispoziţie contabilei B.M. să întocmească N.I.R., nota de intrare-recepţie, care de la lege poate fi atestat, fie primirea mărfii în depozite, fie recepţionarea ei.
Recurentul a menţionat că a efectuat recepţia pe teren la A.N.P.A., recepţie pe care o putea face legal în orice loc al situării bunurilor generice sau în orice alt loc ales de părţi, că instanţa de apel în mod greşit a reţinut că nu exista nici un document justificativ din care să rezulte ca SC A. ar fi lăsat în custodia A.N.P.A. Tulcea anumite cantităţi de porumb. Tocmai certificatele de depozit atestau acest lucru şi anume, că marfa era în proprietatea lui SC A. depozitată la A.N.P.A. Tulcea şi la dispoziţia C.T., aşa explicându-se şi N.I.R. - ul întocmit de B.M. din dispoziţia sa, acest act atestând că marfa fusese recepţionată de el ca şi reprezentant al SC C.T. SA şi, conform înţelegerii contractuale, marfa rămăsese în custodia A.N.P.A. Tulcea la dispoziţia sa. Instanţele au recunoscut că SC A.I. SRL Focşani încheiase contracte de vânzare-cumpărare cu A.N.P.A., documente ce au fost verificate de bancă şi pe baza cărora s-a făcut plata, iar SC A.I. SRL Focşani, în loc să plătească marfa către A.N.P.A. care urma să o încarce şi să dispună livrarea către C.T., administratorul acesteia, inculpatul C.Z. înţelege să facă o altă plată pentru o altă afacere a sa străină de contractele arătate, în acest moment s-a creat prejudiciu, singurul afectat fiind C.T., care a formulat plângere penală.
Astfel, consideră recurentul că nu a avut intenţia de a înşela pe cineva, nu a creat nici un prejudiciu B.A., singura prejudiciată fiind SC C.T., deoarece potrivit OG nr. 7/1996 banii fuseseră viraţi de către bancă în contul societăţii, ulterior banca şi-a recuperat creditul şi dobânzile penalizatoare prin executări silite asupra bunurilor societăţii. Aşadar, hotărârea recurată este nelegală, deoarece nu se poate susţine că există două părţi vătămate C.T. şi B., fiind obligaţi doi inculpaţi la plata a două prejudicii în condiţiile în care prejudiciul unic în sumă de 190.000.000 lei penalităţi a fost creat doar în sarcina SC C.T. Pe parcursul procesului penal fosta B.A., sucursala Iaşi devenită SC R.B., sucursala Iaşi nu s-a constituit parte civilă, nedovedind în nici un mod pretenţiile pe care le-a formulat la momentul sesizării organelor de urmărire penală.
Totodată, recurentul consideră Decizia nelegală şi netemeinică sub toate aspectele, deoarece, pe de-o parte, în mod greşit s-a constatat vinovăţia sa pentru fals şi instigare la fals şi s-a dispus încetarea procesului penale prin intervenirea prescripţiei răspunderii penale, iar pe de altă parte, în mod greşit s-a constatat vinovăţia sa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani cu suspendare. De asemenea, în mod greşit s-a reţinut că B.A., sucursala Iaşi prin R.B., sucursala Iaşi s-a constituit parte civilă faţă de care a fost obligat la plata prejudiciului, că în mod greşit s-a menţinut măsura sechestrului asigurator asupra apartamentului, deoarece nu exista proces-verbal de sechestru din 5 noiembrie 1997 transcris la Registrul de Transcripţiuni de pe lângă Judecătoria Iaşi, măsura fiind instituită printr-o adresă a Poliţiei Iaşi din data de 26 noiembrie 1997.
Pe de altă parte chiar dacă s-ar regăsi procesul-verbal de instituire a sechestrului asupra imobilului, acesta nu a fost transcris, existând doar o sesizare cu nr. 409 din 26 noiembrie 1997 prin care se solicita a nu se elibera certificat de sarcini pentru apartament, urmând a fi ridicat sechestrul.
De asemenea, se apreciază că măsura instituirii sechestrului este nelegală şi pentru alte două considerente, respectiv această măsură nu i-a fost adusă la cunoştinţă nici lui sau vreunui membru de familie, încălcându-se dispoziţiile art. 166 alin. (3) C. proc. pen., măsura fiind netemeinică deoarece fosta B.A., actuala R. SA, sucursala Iaşi nu înregistrează prejudiciu şi pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea recursului şi pe fond, rejudecând cauza a se dispune achitarea sa.
Apărătorul inculpatului, în recurs a depus la dosar acte originale, iar în concluziile orale, în dezbateri, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la 14 aprilie 2005, fiind amânată pronunţarea, a solicitat admiterea recursului, susţinând oral motivele scrise, respectiv că singura modalitate de plată era ordinul de plată, B.A. neputând fi parte civilă, concluzionând în sensul achitării inculpatului potrivit prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat de inculpatul P.E. împotriva deciziei instanţei de apel în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi nu cel stipulat de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., aşa cum greşit a fost menţionat, Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios şi motivat instanţa de apel a stabilit vinovăţia inculpatului P.E. în săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., prin înlăturarea alin. (5), de înşelăciune, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
De asemenea, în mod corect, prima instanţă de control judiciar şi-a însuşit la rândul ei considerentele instanţei de fond, urmare a evaluării probelor administrate asupra faptei inculpatului P.E., care în perioada 1995 - decembrie 1996 a semnat în fals mai multe acte ce atestau existenţa unei cantităţi de porumb în patrimoniul societăţii SC C.T., ce au fost depuse la B.A., filiala Iaşi, în vederea acordării unor credite, faptă comisă la mai multe intervale de timp diferite, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, apreciindu-se ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. şi nu art. 289 şi art. 291 C. pen.
Totodată fapta aceluiaşi inculpat de a dispune unui salariat din cadrul societăţii să întocmească în fals un act sub semnătură privată a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii, prevăzută de art. 25, cu referire la art. 290 C. pen. şi nu art. 289 şi art. 290 C. pen.
Astfel, prima instanţă, având în vedere perioada în care au fost săvârşite faptele a considerat că sunt incidente dispoziţiile art. 124 C. pen. şi în consecinţă a dispus încetarea procesului penal, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) şi art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., privind pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 289 şi art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 25 în referire la art. 290 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 289 şi art. 291 C. pen.
Totodată, instanţa de apel a reţinut ca fiind corectă şi încetarea procesului penal, în baza art. 11 pct. 2 lit. b), în referire la art. 10 alin. (1) lit. f) C. pen., dispusă faţă de acelaşi inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 214 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 2151 C. pen., faţă de lipsa plângerii penale din partea SC C.T.
Astfel, Înalta Curte consideră că în cauză prima instanţă de control judiciar, în mod just a examinat probele administrate, respectiv declaraţiile inculpatului, martorei B.M., înscrisurile întocmite şi în consecinţă, însuşindu-şi argumentele instanţei de fond, a stabilit că în cauză s-a dat o corectă eficienţă dispoziţiilor legale referitoare la încetarea procesului penal, în baza temeiurilor arătate.
De asemenea, Înalta Curte apreciază că s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului P.E. de a întocmi înscrisuri false privind existenţa unor cantităţi de porumb şi de a introduce aceste acte la B.A., filiala Iaşi, în vederea plăţii unor sume de bani din creditele acordate pentru furajarea animalelor, întruneşte atât obiectiv cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de înşelăciune.
Aşa cum a rezultat din materialul probator inculpatul P.E. în calitate de administrator şi director general al SC C.T. SA Iaşi a încheiat cu B.A., sucursala Iaşi contractul de credit nr. 602 din 25 octombrie 1996 şi apoi actul adiţional nr. 60 bis din 25 octombrie 1996 documente în baza cărora societatea a contractat un credit cu dobândă subvenţionată de până la 15 %/an, credit acordat în conformitate cu OG nr. 7/1996, act normativ care în care se prevede destinaţia specială a creditului ce se acordă în baza acestuia, respectiv creditul era destinat pentru plata furajelor achiziţionate de societăţile comerciale cu profil zootehnic.
În conformitate cu art. 3 din Normele Metodologice de aplicare a OG nr. 7/1996 s-a stipulat că plăţile din creditele acordate pot fi efectuate numai după primirea şi recepţionarea mărfurilor aprovizionate.
În raport cu dispoziţiile legale arătate, în situaţia în care beneficiarul creditului cu dobândă subvenţionată solicită efectuarea unei plăţi, el trebuie să facă dovada că deja furajele au fost achiziţionate, sens în care trebuia să prezinte reprezentanţilor B.A., contractul de vânzare-cumpărare, factura, avizul de expediţie şi nota de intrare-recepţie şi constatare de diferenţe (N.I.R.).
Potrivit contractului de credit mai sus menţionat încheiat, la pct. 7, obligaţii şi drepturi părţile au prevăzut că împrumutatul are obligaţia să folosească creditul primit numai în scopul pentru care a fost acordat, interzicându-se efectuarea de plăţi anticipate pentru constituirea de stocuri şi constituirea de custodii.
Inculpatul P.E. în cadrul unor discuţii avute cu furnizorii de furaje, în cursul lunii noiembrie 1996 l-a cunoscut pe inculpatul C.Z., administrator al SC A.I. SRL Focşani şi pe prietena acestuia, inculpata N.C., care i-au spus că A.N.P.A. (A.N.P.A.) Tulcea are în depozit cantităţi mari de porumb boabe, marfă care îi era necesară.
În aceste condiţii, inculpatul P.E. a fost de acord ca SC C.T. să cumpere prin intermediul SC A.I. SRL Focşani cantităţi mari de porumb de la A.N.P.A. Tulcea, deşi aceasta din urmă vinde porumbul cu preţul de 400 lei/kg, iar SC A.I. SRL îl revindea cu preţul de 575 lei/kg, creându-se o diferenţă de preţ care la cantităţi mai mari este substanţială.
Au fost încheiate trei contracte de vânzare-cumpărare, contracte de prestări servicii şi trei certificate de depozit cu nr. 118, 113, 109 din analiza cărora rezultă că nu s-a făcut dovada că SC A.I. SRL Focşani a cumpărat cantităţile de porumb menţionate sau că a depozitat efectiv cantităţile respective de porumb, ci numai cadrul unor obligaţii viitoare.
La data de 25 noiembrie 1996 s-a întocmit factura nr. 0415788 din 25 noiembrie 1996 din care rezultă că SC A.I. SRL Focşani a vândut către SC C.T. SA Iaşi cantitatea de 1.150.000 kg porumb la preţul de 575 lei/kg, valoarea totală fiind de 780.275.000 lei.
La data de 13 decembrie 1996, inculpatul P.E. i-a solicitat martorei B.M., contabil la SC C.T. SA Iaşi să întocmească o notă de recepţie prin care să se ateste că s-a primit şi recepţionat cantitatea de 1.150 tone porumb, care deşi iniţial a refuzat, ulterior la insistenţele inculpatului a cărui subordonată era, a cedat şi a întocmit N.I.R. nr. 12400 din 13 decembrie 1996, prin care se atestă că s-a primit de la SC A.I. SRL Focşani, cantitatea de 450.000 kg porumb boabe la preţul de 575 lei/kg, în valoare totală de 298.750.000 lei, consemnând în partea de SUS „CUSTODIE A.N.P.A. TULCEA". De asemenea, aceeaşi martoră a menţionat că din dispoziţia inculpatului a întocmit şi ordinul de plată nr. 66, prin care se dispunea ca suma de 150.000.000 lei să fie virată din contul SC T. SA Iaşi, în contul SC A.I. SRL Focşani.
Apoi, inculpatul P.E., folosindu-se de documente false, respectiv de contractul de vânzare-cumpărare încheiat între SC A.I. SRL Focşani, factura nr. 0415788 din 25 noiembrie 1996, N.I.R. nr. 12400 din 13 decembrie 1996 s-a prezentat la B.A., filiala Iaşi, unde i-a fost aprobat ordinul de plată şi din creditul acordat SC C.T. SA Iaşi suma de 150.000.000 lei a fost virată în contul SC A.I. SRL Focşani. Ulterior cu dispoziţiile de plată nr. 2035 din 17 noiembrie 1996 şi nr. 2098 din 27 decembrie 1996 SC C.T. a achitat în numerar suma totală de 40.000.000 lei. Întreaga sumă de 190.000.000 lei a fost folosită de inculpatul C.Z. în interes personal şi pentru achitarea datoriilor către alte societăţi, iar SC C.T. SA Iaşi nu a primit nici o cantitate de porumb.
B.A., filiala Iaşi s-a constituit parte civilă cu suma de 386.219.4888 lei (190.000.000 lei credit achitat + 196.219.488 dobânzi aferente).
Astfel, fapta inculpatului P.E., care pe baza documentelor întocmite în fals, arătate mai sus a indus în eroare B.A., filiala Iaşi în vederea plăţii unor sume de bani din creditele acordate pentru furajarea animalelor, producându-i prejudiciu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, ce i-a fost reţinută în sarcina sa.
Criticile formulate în recurs de recurentul inculpat P.E. nu pot fi avute în vedere, deoarece instanţa de apel a făcut un examen riguros asupra materialului probator administrat, înlăturând motivat şi punctual fiecare apărare a inculpatului, făcând referire la mijloacele de probă administrate pe parcursul procesului penal.
Astfel, Înalta Curte consideră că apărările inculpatului cu privire la atestările cuprinse în N.I.R. - ul întocmit de martora B.M., precum şi cele la inexistenţa vreunui prejudiciu au fost infirmate tocmai de ansamblul probator evidenţiat, care a relevat faptul că la momentul întocmirii sale, actul respectiv atesta o primire şi o recepţie a unei mărfi care nu exista, deci, cu încălcarea normelor ce reglementează o asemenea operaţiune, în cauză neavând loc o verificare cantitativă, prin cântărire şi calitativă a porumbului la depozitul unde se afla marfa, neexistând nici un proces-verbal de lăsare în custodie, ci a fost făcută o menţiune ulterioară din birou, act pe baza căruia a fost obţinut un credit, producându-se o pagubă băncii.
Mai mult susţinerea că actuala bancă R.B., sucursala Iaşi nu are pretenţii civile de la inculpat nu poate fi reţinută, deoarece prejudiciul a fost cauzat B.A. de către inculpat în calitate de administrator al SC C.T., figurând ca debitor în evidenţele băncii, prejudiciu ce nu a fost acoperit.
De asemenea, în mod corect instanţa de apel a menţinut sechestrul asigurător, acesta fiind luat cu respectarea dispoziţiilor art. 163 – art. 166 C. proc. pen., identificându-se şi individualizându-se bunul prin procesul-verbal din 5 noiembrie 1997, iar măsura a fost înregistrată în Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni al Judecătoriei Iaşi, ca urmare a solicitărilor organului de urmărire penală cu adresele nr. 409 din 26 noiembrie 1997 şi nr. 1209/1997.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală şi temeinică sub toate aspectele, între percepţia probelor de către aceasta şi soluţia pronunţată existând concordanţă, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art.
3859 pct. 18 C. proc. pen.
De asemenea, Înalta Curte verificând hotărârea pronunţată de prima instanţă de control judiciar nu a constatat nici existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.E. împotriva deciziei penale nr. 282/ A din 13 mai 2004 a Curţii de Apel Galaţi.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.E. împotriva deciziei penale nr. 282/ A din 13 mai 2004 a Curţii de Apel Galaţi.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2636/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2678/2005. Penal → |
|---|
