ICCJ. Decizia nr. 2817/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2817/2005
Dosar nr. 1921/2005
Şedinţa publică din 5 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 743 din 10 noiembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 1784/P/2004, inculpatul R.P. a fost condamnat la 15 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 şi art. 176 lit. a)) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b)) C. pen. şi la 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a)) şi b) C. pen.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a dispus revocarea beneficiului graţierii pentru pedepsele de 2.500.000 lei amendă penală şi respectiv 5.000.000 lei amendă penală aplicate prin sentinţa penală nr. 87 din 12 martie 2003 a Judecătoriei Segarcea, iar în temeiul art. 33 lit. a) şi 34 lit. c) C. pen., s-au recontopit aceste pedepse în pedeapsa rezultantă de 5.000.000 lei amendă penală.
S-a dispus ca inculpatul să execute şi această pedeapsă alături de pedeapsa de 15 ani închisoare şi de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor.
În cauză s-a făcut aplicaţiunea art. 64 şi art. 71 C. pen. şi a art. 631 C. pen.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului deducându-se din pedeapsă detenţia preventivă de la 14 februarie 2004 la zi.
Soluţionând latura civilă a cauzei, instanţa de fond a admis în parte acţiunea civilă promovată de minora P.F.D., prin reprezentanta C.P.C. Dolj şi l-a obligat pe inculpat la plata a 26.000.000 lei despăgubiri, prestaţie periodică globală pe perioada februarie - noiembrie 2004 şi în continuare, la câte 2.600.000 lei lunar prestaţie periodică începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la majoratul minorei sau intervenirii unei alte cauze legale de modificare sau încetare a obligaţiei de întreţinere.
S-a precizat că instanţa a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, prin apărător, din infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că inculpatul şi victima P.I. întreţineau relaţii de concubinaj de cca. 2 ani, perioadă în care au existat neînţelegeri datorită consumului de alcool al victimei.
Aşa s-a întâmplat şi în data de 13 februarie 2004, când, după ce au consumat alcool la o familie la care prestaseră munci cu caracter sezonier, inculpatul şi concubina sa s-au reîntors acasă şi pe fondul neînţelegerilor anterioare, i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnii şi piciorul după care, a scos-o afară din locuinţă, victima rămânând afară deşi era noapte şi frig.
După ce a reprimit-o în locuinţă pe victimă, inculpatul i-a mai aplicat lovituri cu un cablu până când aceasta nu s-a mai ridicat de la pământ.
În dimineaţa zilei de 14 februarie 2004, inculpatul a transportat-o pe concubina sa la Spitalul Segarcea, dar la internare s-a constatat că survenise decesul acesteia.
Din raportul de expertiză medico-legală a rezultat că moartea victimei s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale, consecinţa unui traumatism cranio-cerebral forte, leziuni care s-au produs prin lovire cu şi de un corp dur, iar legătura de cauzalitate între traumatism şi deces a fost una directă şi nu condiţionată.
Starea de fapt de mai sus a fost dovedită cu probele administrate la urmărirea penală şi anume, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, planşele fotografice, raportul de expertiză medico-legală de necropsie şi raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, declaraţiile martorilor T.C., T.M., F.V., P.F.D., M.F., coroborate cu declaraţiile inculpatului prin care a recunoscut săvârşirea faptei, cu precizarea că nu a avut intenţia de a suprima viaţa victimei.
În faza cercetării judecătoreşti s-a procedat la interogarea inculpatului, acesta având aceeaşi poziţie procesuală sinceră, au fost reaudiaţi martorii de la urmărirea penală şi s-a dispus citarea în cauză a D.J.D.P.D.C., ţinându-se seama de faptul că victima avea o fiică în vârstă de 10 ani, născută dintr-o altă relaţie.
În raport cu starea de fapt de mai sus, instanţa de fond a concluzionat că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă în ceea ce priveşte producerea decesului victimei, acceptând acest rezultat şi având reprezentarea asupra consecinţelor actelor sale de violenţă, vizând o zonă vitală şi anume, capul. Tot astfel, inculpatul, după exercitarea violenţelor a scos-o din locuinţă pe victimă îmbrăcată sumar, aceasta fiind supusă unui adevărat şoc termic determinat de leziunile care deja îi fuseseră produse.
La individualizarea pedepsei, prima instanţă a apreciat că stabilirea acesteia la minimul special prevăzut de lege, corespunde pericolului social concret deosebit al infracţiunii, ţinând seama şi de împrejurările şi conduita inculpatului anterioară săvârşirii faptei. În acest context, instanţa a reţinut că inculpatul s-a îngrijit de minora victimei, preocupându-se de obţinerea actelor de stare civilă ale acesteia pentru a putea fi şcolarizată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi inculpatul.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a criticat sentinţa pentru netemeinicie, susţinând că la stabilirea pedepsei sub aspectul cuantumului acesteia, nu s-a ţinut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Pe latură civilă, s-a susţinut că în sentinţă s-a strecurat o eroare atunci când s-a stabilit ca dată a curgerii obligaţiei de plată a prestaţiei periodice, data rămânerii definitive a hotărârii, în loc de data pronunţării.
În concret, s-a susţinut că inculpatul, fiind un infractor recidivist, trebuia să i se aplice un tratament sancţionator mai aspru, avându-se în vedere că anterior a fost condamnat tot pentru infracţiuni de violenţă.
Prin motivele scrise de apel, inculpatul a criticat sentinţa pentru încadrarea juridică greşită, apreciind că, întrucât nu a avut intenţia de a ucide victima, încadrarea corectă faptei sale este cea prevăzută de art. 183 C. pen.
În subsidiar, a solicitat ca recunoscându-i-se circumstanţele atenuante, să se coboare pedeapsa sub minimul special.
Prin Decizia penală nr. 79 din 7 martie 2005 a Curţii de Apel Craiova pronunţată în dosarul nr. 2450/P/2004 a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă tribunalul Dolj împotriva sentinţei penale nr. 743 din 10 noiembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 1784/P/2004.
A fost desfiinţată această sentinţă şi în baza art. 174 şi art. 176 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat inculpatul R.P. la 17 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a dispus ca plata prestaţiei periodice de câte 2.600.000 lei lunar, să se facă de inculpat către minora P.F.D., începând cu 1 decembrie 2004.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă detenţia preventivă de la 14 februarie 2004 la zi.
A fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului declarat împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
A fost obligat inculpatul apelant la 800.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 400.000 lei onorariu avocat oficiu către Birou Av. Craiova, suportat din fondul M.J.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că din verificarea probelor dosarului, în raport cu motivele de apel invocate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a constatat că într-adevăr instanţa de fond nu a respectat întocmai criteriile de individualizare a pedepsei înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Din fişa de cazier a inculpatului a rezultat că acesta are multiple condamnări penale începând cu anul 1987, când a fost condamnat la 3 ani închisoare, pentru o infracţiune de violenţă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., iar ulterior a fost condamnat pentru infracţiuni prevăzute de art. 208şi art. 209 C. pen., precum şi art. 189 C. pen.
S-a considerat că starea de recidivă postexecutorie pe care o prezintă inculpatul, trebuie să se reflecte şi într-un tratament sancţionator corespunzător, aşa încât, prin admiterea apelului parchetului s-a majorat pedeapsa la 17 ani.
Totodată a fost apreciat, ca întemeiat, şi cel de-al doilea motiv din apelul declarat de parchet, întrucât prin sentinţă s-a dispus obligarea la prestaţie periodică până în luna noiembrie 2004, aşa fel încât trebuia să se dispună ca obligaţia să funcţioneze începând cu data de 1 decembrie 2004, iar nu cu data rămânerii definitive a hotărârii, situaţie care ar lipsi-o pe minoră de sumele de bani respective pentru câteva luni.
În ceea ce priveşte apelul inculpatului, cererea de schimbare a încadrării juridice a fost soluţionată corespunzător de instanţa de fond atunci când a stabilit că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, motivul de apel invocat fiind astfel nefondat, iar atâta timp cât s-a stabilit că pedeapsa trebuie majorată, nu se poate pune problema reducerii acesteia potrivit celui de-al doilea motiv de apel.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul R.P., criticând-o, arătând în scris, că apreciază ca fiind greşită încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina sa, precizând că altercaţia avută cu victima s-a datorat comportării imorale a acesteia, faţă de afirmaţiile fiicei sale că a avut relaţii cu alţi bărbaţi, ea fiind cea care a provocat scandalului, dorind să-şi bată fiica, iar el a intervenit să o apere, dar în acel moment a lovit-o, spunându-i să plece, iar la uşă a mai lovit-o cu piciorul în spate, fapt care a condus la căderea ei pe scări şi lovirea sa la cap şi realizând ce s-a întâmplat a încercat să facă tot posibilul pentru a o salva. Faţă de cele arătate solicită schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu reţinerea art. 74 şi art. 76 C. pen., a se dispune efectuarea unei expertize care să constate că leziunile interne nu au fost provocate de el, deoarece pe suprafaţa corpului nu s-au găsit echimoze sau contuzii, audierea martorilor, a se face aplicarea art. 38 C. pen., de la infracţiunea de vătămare corporală trecând 10 ani.
În recurs, la termenul de astăzi recurentul inculpat a depus la dosar un memoriu în care menţionează aceleaşi solicitări ca şi în motivele scrise de recurs, anexând totodată şi înscrisuri referitoare la starea sănătăţii sale.
Apărătorul inculpatei, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului şi, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., susţinând că inculpatul nu a avut intenţia directă sau indirectă de a-şi omorî concubina, iar în subsidiar, a se aprecia asupra individualizării pedepsei, în sensul redozării acesteia.
Examinând recursul declarat de inculpatul R.P. împotriva deciziei instanţei de apel în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios instanţa de apel şi-a însuşit argumentele instanţei de fond privind constatarea vinovăţiei inculpatului în săvârşirea infracţiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului R.P., care în ziua de 13 februarie 2004, urmare conflictului dintre inculpat şi victimă, datorat consumului de băuturi alcoolice şi a unei presupuse relaţii amoroase, i-a aplicat acesteia numeroase lovituri, atât în zona capului, cât şi peste corp, mai întâi cu pumnii şi picioarele, fiind izgonită din locuinţă cu încă o lovitură în spate, ce a provocat căderea pe scara de la uşa de acces, iar după ce aceasta a fost reprimită în domiciliu, aplicându-i victimei lovituri peste spate şi picioare, cu un cablu, ce s-au soldat cu echimoze, tumefieri la nivelul feţei, fracturi costale cu deplasare la nivelul coastelor C 6 – C 7 pe linia medio-claviculară, hematom cranian subdural gigant de mare întindere 6/2 cm, frontal dreapta, 6/2 cm în vertex, 6/2 cm frontal stânga, 8/6 cm temporo-occipital stânga, hemoragie meningo cerebrală, acte de violenţă produse cu mare intensitate ce au provocat decesul victimei, întruneşte atât obiectiv cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii prevăzută de art. 174 şi art. 176 lit. a) C. pen, de omor deosebit de grav.
Totodată s-a reţinut că inculpatul a comis infracţiunea de omor deosebit de grav în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), primul termen al recidivei constând într-o pedeapsă de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1988 din 6 februarie 1997 a Judecătoriei Băileşti, din care a executat de la 23 noiembrie 1998 la 18 februarie 1999 şi de la 19 august 1999 la 13 iunie 2001, când a fost liberat condiţionat cu un rest de 503 zile închisoare.
De asemenea, inculpatul R.P. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 87 din 12 martie 2003 a Judecătoriei Segarcea, definitivă prin Decizia penală nr. 57 din 12 mai 2003 a Tribunalului Dolj, la pedepsele de 2.500.000 lei amendă penală, pentru infracţiune prevăzută de art. 205 C. pen. şi 5.000.000 lei amendă penală, pentru infracţiunea prevăzută de art. 206 C. pen., pedepse care au fost graţiate condiţionat, conform art. 1 din Legea nr. 543/2002, astfel că în cauză au fost apreciate corect ca aplicabile prevederile art. 7 din legea de graţiere.
Vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav a rezultat din coroborarea probelor administrate, respectiv declaraţiile inculpatului care atestă lovirea repetată a concubinei sale P.I., cu declaraţiile martorilor P.F.D., fiica victimei, T.C., T.M., F.V., M.F., care au relatat împrejurările la care au asistat, parte din ei evidenţiind circumstanţe ulterioare faptei privind starea victimei care respira cu greutate, cu raportul medico-legal de necropsie care atestă multiplele leziuni produse, concluzionând că moartea victimei a fost violentă, datorându-se hemoragiei meningo-cerebrale (hemoragie meningee, hematom subdural), consecinţa unui traumatism cranio-cerebral forte, leziunile de violenţă putându-se produce prin lovire cu şi de corp dur, între traumatism şi deces existând legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată, în sângele recoltat de la cadavru neevidenţiindu-se prezenţa alcoolului etilic, moartea putând data din 14 februarie 2004.
De asemenea, în cauză, instanţa de apel, la rândul ei, a apreciat că în mod corect a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Înalta Curte consideră critica recurentului inculpat R.P. privind schimbarea de încadrare juridică din infracţiunea prevăzută de art. 174 şi art. 176 lit. a) C. pen., de omor deosebit de grav în art. 183 C. pen., lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, ca fiind nefondată, în raport cu modalitatea de săvârşire a infracţiunii, inculpatul acţionând cu intenţie indirectă prin numeroasele lovituri aplicate cu intensitate, atât cu pumnii, cât şi cu picioarele în zona capului şi peste tot corpul, care au continuat şi după primirea în domiciliu, cu un cablu, ce i-au produs victimei leziuni grave, cu producerea de suferinţe prelungite, pe timpul nopţii, fracturi şi hemoragie meningo-cerebrală, consecinţa unui traumatism cranio-cerebral forte, având reprezentarea consecinţelor faptei sale şi chiar dacă nu a urmărit decesul victimei a acceptat producerea acestuia.
Aşadar, nu pot fi reţinute apărările inculpatului că moartea victimei P.I. s-a produs urmare căderii pe scări şi lovirii cu capul de acestea, fiind infirmate de raportul medico-legal de necropsie care a atestat leziunile şi mecanismul producerii lor şi coroborat cu celelalte probe au dovedit contribuţia inculpatului, din care se exclude existenţa culpei în producerea rezultatului mai grav, ci dimpotrivă relevă intenţia indirectă a acestuia.
Astfel, Înalta Curte apreciază că încadrarea juridică a faptei comisă de inculpat a fost corect stabilită ca fiind cea prevăzută de art. 174 şi art. 176 lit. a) C. pen., numeroasele lovituri aplicate de inculpat cu un grad ridicat de intensitate, ce au produs consecinţe grave cu prelungirea suferinţelor în timp, iar în final au condus la decesul victimei circumscriindu-se accepţiunii conceptului de „cruzimi", nefiind aplicabile dispoziţiile art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
De asemenea, nici critica recurentului referitoare la inexistenţa stării de recidivă, ca urmare a intervenirii împlinirii termenului de reabilitare privind condamnarea anterioară, nu poate fi reţinută, deoarece termenul de reabilitare de 5 ani şi 6 luni, calculat potrivit art. 135 alin. (1) lit. a) C. pen., în raport cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1988 din 6 februarie 1997 a Judecătoriei Băileşti, curge de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale, în condiţiile art. 136 alin. (1) C. pen.
Or, cum inculpatul a executat de la 23 noiembrie 1998 la 18 februarie 1999 şi de la 19 august 1999 la 13 iunie 2001, când a fost liberat condiţionat cu un rest de 503 zile închisoare, termenul de reabilitare de 5 ani şi 6 luni a început să curgă de la data executării pedepsei principale, respectiv de la 31 ianuarie 2003 şi s-ar fi împlinit în luna iunie 2008, dacă inculpatul nu ar fi săvârşit o nouă infracţiune, respectiv aceea de omor deosebit de grav la 13 februarie 2004, care constituie cel de-al doilea termen al recidivei.
Aşadar, în mod corect a fost reţinută starea de recidivă postexecutorie în care inculpatul R.P. a comis fapta mai sus menţionată.
Totodată nici critica recurentului referitoare la greşita individualizare a pedepsei nu poate fi avută în vedere, deoarece instanţa de apel a evaluat şi adecvat cauzal just criteriile generale stipulate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând cont de gradul de pericol social concret foarte ridicat al faptei comise, prin atingerea adusă unei valori sociale fundamentale, cum este viaţa persoanei, circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, dar şi cele personale ale inculpatului, care este recidivist, dovedind perseverenţă infracţională, a avut o poziţie oscilantă cu privire la împrejurările săvârşirii faptei.
Înalta Curte apreciază că instanţa de apel în stabilirea cuantumului majorat al pedepsei iniţiale, dar orientat spre minimul special, cu executare în regim de detenţie a făcut o plurală evaluare a tuturor criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepsei., astfel că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În raport cu cele menţionate a fost pronunţată în apel o hotărâre legală şi temeinică sub toate aspectele.
Înalta Curte, verificând Decizia pronunţată, nu a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.P. împotriva deciziei penale nr. 79 din 7 martie 2005 a Curţii de Apel Craiova.
Se va deduce din pedeapsă, timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 14 februarie 2004 la 5 mai 2005.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.P. împotriva deciziei penale nr. 79 din 7 martie 2005 a Curţii de Apel Craiova.
Deduce din pedeapsă, timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 14 februarie 2004 la 5 mai 2005.
Obligă pe recurentul la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2813/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2821/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs → |
|---|
