ICCJ. Decizia nr. 2678/2005. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2678/2005
Dosar nr. 124/2004
Şedinţa publică din 22 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a II–a penală, prin sentinţa penală nr. 365 din 8 aprilie 2003, în baza art. 20, raportat la art. 174, cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. a), b) şi c) şi a art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.S. la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru comiterea tentativei la infracţiunea de omor.
În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate, pe termenul de încercare de 8 ani, inculpatul urmând să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute la lit. a) – d) ale art. 863 C. pen.
Potrivit art. 359 C. proc. pen., a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 C. pen.
În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului T.S. de sub puterea M.A.P. nr. 852 bis din 8 august 2002 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv de la 11 octombrie 2002, la zi.
În baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., a constatat că prejudiciul în cuantum de 10.624.240 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate de partea civilă Spitalul Clinic Dr. D. Bagdasar, este acoperit prin plata cu chitanţele seria B ALU nr. 4426868/2003 şi seria B ALU nr. 4426833/2003.
A luat act că partea vătămată Şt.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 3.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut că, la data de 10 iunie 2002, s-a prezentat la Spitalul de Urgenţă Prof. Dr. Bagdasar numitul Şt.A. care a fost internat cu diagnosticul: „Agresiune. Plagă abdominală produsă prin înjunghiere în mezogastru".
Victima a declarat iniţial că, în acea zi, în timp ce se afla pe Şoseaua Olteniţei, la capătul liniei tramvaiului 34 a fost acostat de doi indivizi necunoscuţi, unul dintre aceştia lovindu-l cu cuţitul în zona abdominală.
Ulterior, în urma cercetărilor efectuate, victima Şt.A. a revenit asupra declaraţiei şi a spus adevărul, arătând că, în data de 10 iunie 2002, a avut discuţii contradictorii cu sora sa T.V. (soţia inculpatului), cu privire la vânzarea unui teren, context în care, incidentul a degenerat, victima înjurându-se reciproc cu inculpatul, cumnatul său, conflictul culminând cu lovirea sa de către inculpat cu un cuţit în zona abdominală.
Tribunalul a reţinut că partea vătămată a lovit cu palma peste faţă pe soţia inculpatului, apoi, atunci când aceasta din urmă, împreună cu fiica şi cu cumnata (martora C.L.) a vrut să-l împingă afară din locuinţă, partea vătămată a apucat de lângă uşa de la intrare un teu din lemn, cu care l-a lovit în cap pe inculpat, acesta aflându-se în spatele femeilor.
În acest context, inculpatul s-a repezit şi a luat de pe masă un cuţit de bucătărie şi, în timp ce femeile continuau să împingă partea vătămată să o dea afară din curte, busculadă în care fiica inculpatului a leşinat, acesta a aplicat o lovitură cu cuţitul în abdomenul părţii vătămate, leziunile produse punându-i în pericol viaţa victimei.
Imediat după incident, inculpatul împreună cu soţia sa s-au deplasat cu partea vătămată la spital, pentru a i se acorda acesteia primul ajutor.
Împotriva sentinţei penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul T.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Parchetul a solicitat majorarea cuantumului pedepsei aplicată inculpatului, motivând că faţă de gradul de pericol social al faptei comisă de acesta, tentativa la omor şi persoana sa, care s-a sustras de la urmărirea penală se impune aplicarea unei pedepse majorate, cu executarea în regim de detenţie, fără a se reţine în favoarea inculpatului, scuza provocării, faţă de circumstanţele reale în care a comis fapta.
Inculpatul a solicitat reducerea termenului de încercare de 8 ani, invocând starea sa de sănătate, susţinând că suferă de diabet zaharat şi hepatită B.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală, prin Decizia penală nr. 2559 din 24 noiembrie 2003, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat în parte sentinţa penală şi rejudecând, a înlăturat aplicarea art. 861, art. 862, art. 863 şi art. 866 C. pen.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul T.S. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de control judiciar a arătat următoarele:
„Instanţa de fond a manifestat rol activ în cauză, pentru aflarea adevărului, a stabilit corect situaţia de fapt, a făcut o legală încadrare juridică a faptei comisă de inculpat şi a reţinut judicios vinovăţia în concordanţă cu probele administrate.
În raport de, atitudinea violentă a victimei faţă de soţia inculpatului, pe care a lovit-o cu palma peste faţă şi faţă de inculpat, pe care l-a lovit în cap cu un teu din lemn, în mod judicios s-a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă reală, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., acesta a comis fapta sub stăpânirea unei puternice emoţii, determinată de atitudinea violentă a părţii vătămate".
A mai reţinut că, în raport de toate criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cuantumul pedepsei aplicată inculpatului, sub minimul special, prin reţinerea circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 73 lit. b) şi art. 74 C. pen., a fost just individualizat, neimpunându-se majorarea.
Instanţa de control judiciar a apreciat, însă, că faţă de natura faptei comisă de inculpat, tentativă la omor, de circumstanţele reale în care a comis fapta, a luat de pe masă un cuţit de bucătărie şi i-a aplicat părţii vătămate o lovitură în abdomen, leziunile produse punând în pericol viaţa victimei şi persoana inculpatului, care s-a sustras de la urmărirea penală, pentru realizarea scopului pedepsei, aşa cum este circumscris în art. 52 C. pen., se impune ca pedeapsa aplicată să fie executată prin privarea de libertate a inculpatului, reţinând că în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile de aplicare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În termenul legal, împotriva deciziei penale a declarat recurs inculpatul T.S., solicitând prin concluziile puse de apărătorul său ales, să se acorde o mai mare eficienţă juridică circumstanţelor atenuante reţinute deja în favoarea inculpatului şi să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate, la un an închisoare.
Apărătorul inculpatului a mai invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., susţinând că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii la momentul când a soluţionat apelul, întrucât nu s-a pronunţat în funcţie de un aspect de nelegalitate, invocat în apelul parchetului, ci doar pe aspecte de netemeinicie.
Examinând hotărârile atacate, în raport de cazurile de casare, prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14 şi pct. 171 C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul declarat de inculpat nefondat, urmând a fi respins.
1. Conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepsei, se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a Codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul naturii şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
În speţă, în ce priveşte dozarea pedepsei, instanţele au apreciat în mod just pericolul social al faptei comise şi datele referitoare la persoana inculpatului, aplicându-i o pedeapsă bine proporţionată.
Instanţele au avut în vedere, atât starea de provocare în care a acţionat inculpatul, reţinând în favoarea acestuia circumstanţa atenuantă, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., împrejurarea că se află la primul conflict cu legea penală, a avut o conduită bună înainte de săvârşirea faptei şi atitudinea promptă a acestuia în a încerca să înlăture rezultatul infracţiunii (prin deplasarea victimei imediat la spital), reţinând în favoarea lui circumstanţe atenuante, potrivit art. 74 din acelaşi cod, dar şi împrejurarea că timp de 4 luni de zile, inculpatul s-a sustras urmăririi penale.
În raport de toate aceste elemente, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului situată sub limita minimă prevăzută de textul de lege incriminator, apare just şi bine proporţionată, aceasta fiind de natură a asigura reeducarea lui şi este cazul de a fi redusă.
2. Nici critica formulată de recurentul inculpat, în sensul că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, întrucât nu s-ar fi pronunţat pe un aspect de nelegalitate invocat în apelul parchetului, ci doar pe aspecte de netemeinicie, nu poate fi primită.
Astfel, în declaraţia de apel a procurorului s-au invocat două motive de desfiinţare a sentinţei penale, referitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), prin reţinerea circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 74 lit. c) din acelaşi cod şi nelegala aplicare a dispoziţiilor art. 86 C. pen., referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Or, în urma examinării deciziei atacate, se constată că instanţa de apel a analizat criticile formulate de parchet, atât în ce priveşte solicitarea de majorare a cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, cât şi în ce priveşte modalitatea de executare a acesteia, arătând în cuprinsul deciziei penale motivele pe care şi-a întemeiat soluţia, astfel că, nu se impune casarea deciziei şi trimiterea cauzei pentru judecarea apelului la curtea de apel.
Pentru considerentele arătate, având în vedere că, verificând hotărârea atacată în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul T.S. este nefondat şi a fi respins, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.S. împotriva deciziei penale nr. 2559 din 24 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2652/2005. Penal. Art.215 c. pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2682/2005. Penal. Art.246 Cod Penal. Recurs → |
|---|
