ICCJ. Decizia nr. 2813/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2813/2005

Dosar nr. 1924/2005

Şedinţa publică din 30 mai 2005

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 933 din 20 decembrie 2004 a Tribunalului Iaşi a fost condamnat inculpatul M.A., la 15 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) şi i) C. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

În condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada reţinerii de 24 ore din data de 3 martie 2004 şi perioada arestării preventive începând cu data de 30 iulie 2004 până la zi.

S-a constatat că moştenitoarea victimei, M.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 6.000.000 lei cheltuieli judiciare, din care 800.000 lei reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu pentru fazele de urmărire şi judecată au fost suportate din fondul special al Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că inculpatul M.A. locuia împreună cu părinţii, judeţul Iaşi, iar în după-amiaza zilei de 2 martie 2004 a consumat excesiv băuturi alcoolice împreună cu tatăl său, M.G., ambii ajungând în stare de ebrietate.

La un moment dat, tatăl i-a reproşat inculpatului că nu munceşte şi i-a cerut să plece din domiciliul său, iar din acest motiv între părţi s-a declanşat un conflict în timpul căruia inculpatul a încercat să-l lovească pe M.G., însă nu a reuşit, datorită intervenţiei soţiei victimei, M.A.

Imediat victima a ieşit în curte iar după câteva minute a ieşit şi inculpatul, iar când s-au întâlnit M.G. i-a aplicat lovituri cu un băţ fiului său.

Din nou a intervenit soţia victimei, însă a fost şi ea lovită, după care, M.G. înarmat cu băţul a ieşit din curte.

Inculpatul M.A. l-a urmărit pe tatăl său şi i-a aplicat mai multe lovituri cu cuţitul în zona toracică şi abdomen, victima M.G. decedând imediat.

Soţia sa l-a găsit după aproximativ 30 minute căzut la o distanţă de aproximativ 100 metri de casă şi a constatat că este mort.

Din raportul de autopsie a rezultat că moartea victimei M.G. a fost violentă şi s-a datorat şocului traumatico-hemoragic consecutiv hemotoraxului, hemopericardului, hemoperitoneului, produse în cadrul unui traumatism cu multiple plăgi tăiate, înţepate, penetrante, produse cu un cuţit, iar între traumatism şi deces a existat legătură directă de cauzalitate.

În cursul cercetărilor au fost ridicate de la domiciliul victimei un par şi un cuţit, iar pe ambele corpuri delicte s-au găsit urme de sânge uman aparţinând grupei B (victima avea grupa sanguină B III).

Inculpatul a negat că şi-ar fi lovit tatăl cu cuţitul, motivând că acesta l-a găsit pe M.G. căzut, la aproximativ 70 metri de casă şi a constatat că era decedat.

De asemenea, a pretins că nu a mai văzut cuţitul corp delict, însă mama sa, M.A. a declarat că aparţinea familiei.

Prima instanţă a reţinut că vinovăţia inculpatului M.A., pentru infracţiunea de omor calificat, prevăzut de art. 174 – 175 lit. c) şi i) C. pen., a fost dovedită prin declaraţiile martorilor M.A., C.C., C.T., raportul de autopsie, procesul-verbal de cercetare a locului faptei, planşele fotografice şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică privind detecţia psihologică a comportamentului simulat, probă prin care s-a dovedit un comportament nesincer al inculpatului.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere gradul deosebit de pericol social al infracţiunii, împrejurările de fapt şi circumstanţele personale, vârsta 34 ani, fără antecedente penale, studii 10 clase, necăsătorit, agricultor, instanţa de fond aplicând inculpatului o pedeapsă orientată spre limita minimă prevăzută.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul M.A., invocând faptul că nu şi-a omorât tatăl şi că prin probele administrate nu s-a dovedit vinovăţia sa.

Prin Decizia penală nr. 89 din 1 martie 2005 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în dosarul nr. 751/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul introdus de inculpatul M.A. împotriva sentinţei penale nr. 933 din 20 decembrie 2004 a Tribunalului Iaşi, pe care a menţinut-o.

S-a menţinut starea de arest a inculpatului, s-a dedus în continuare arestarea preventivă de la 20 decembrie 2004 până la 1 martie 2005 şi a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei onorariu avocat din oficiu a fost suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a stabilit că nu există motive pentru a se dispune achitarea inculpatului M.A. a cărui vinovăţie a fost dovedită prin probele administrate în cauză.

Astfel, mama acestuia, martor ocular la prima parte a conflictului, când a intervenit pentru a-i despărţi a declarat că l-a văzut la un moment dat pe inculpat venind de pe drum, apoi l-a găsit pe soţul său decedat, iar inculpatul, aflat în stare de ebrietate, plângea.

A mai precizat martora că, acel cuţit, corp delict, era cuţitul pe care ea îl folosea la bucătărie.

Martorul C.C., vecin cu părţile a declarat că, la un moment dat a auzit un ţipăt şi pe drum a văzut pe cineva căzut, care îi cerea ajutor, iar apoi şi-a dat seama că era M.G.

Acelaşi martor a precizat că inculpatul era beat, murdar de sânge şi când a ajuns lângă victimă, a spus că va merge „să-şi facă pedeapsa".

Declaraţiile menţionate coroborate cu celelalte probe, cercetarea locului faptei, examinarea corpurilor delicte, raportul de necropsie, au dovedit faptul că, după terminarea conflictului iniţial dintre părţi, inculpatul nu a rămas în casă, aşa cum a pretins, ci l-a urmărit pe stradă pe tatăl său, căruia i-a aplicat lovituri cu cuţitul în zone anatomice vitale 8 torace şi abdomen, provocându-i leziuni ce au dus la decesul imediat.

Pentru aceste considerente a fost considerat ca neîntemeiat motivul de apel vizând achitarea inculpatului pentru nevinovăţie.

În ce priveşte individualizarea pedepselor, aceasta s-a făcut prin prisma criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), având în vedere gradul concret de pericol social al infracţiunii, circumstanţele agravante, dar şi circumstanţele personale.

Pedeapsa aplicată a fost stabilită pe limita inferioară prevăzută de art. 175 C. pen., respectiv 15 ani închisoare şi nu se justifică a fi redusă.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul M.A., fără a arăta motivele.

La termenul de astăzi, recurentul inculpat a depus la dosar un memoriu, în care menţionează că există o altă persoană suspectă, considerând că a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani închisoare numai pe un test poligraf şi probe superficiale, descriind împrejurările faptice, în sensul că, în ziua de 2 martie 2004, în jurul orelor 19,00, în timp ce se afla în locuinţa părinţilor a avut o scurtă altercaţie verbală cu tatăl său pe fondul stării sale de ebrietate, ulterior fiind lovit de tatăl său cu o bucată de lemn de mai multe ori peste diferite zone ale corpului inclusiv zona capului a lovit-o şi pe mama sa care încerca să-l oprească. Inculpatul a mai arătat că s-a trezit din starea de inconştienţă în care se afla, a ieşit afară şi îndreptându-se spre poartă a fost mirat să constate că tatăl său se afla jos la pământ, lângă care se afla C.C. şi fiul său C.T., s-a întors şi i-a spus mamei sale ce s-a întâmplat, s-a deplasat acolo, iar apoi a anunţat organele de poliţie, că a fost luat de acasă şi dus la spital pentru îngrijiri medicale, considerând că nu este vinovat, neexistând probe că el ar fi comis fapta.

Apărătorul inculpatului, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului şi, în principal, reţinerea în favoarea acestuia a dispoziţiilor art. 44 C. pen., respectiv legitima apărare, cu consecinţa achitării lui, iar, în subsidiar, reţinerea circumstanţei atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi, pe cale de consecinţă, casarea deciziei atacate şi reducerea pedepsei aplicate inculpatului.

Examinând recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva instanţei de apel în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că instanţa de apel a stabilit corect vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, însă a făcut doar o parţială evaluare a împrejurărilor faptice, ceea ce a condus la o reţinere eronată a contribuţiei concrete a inculpatului, ignorându-se circumstanţele reale în care acesta a acţionat, respectiv pe fondul intervenţiei iniţiale a victimei, tatăl inculpatului, M.G. care i-a aplicat inculpatului mai multe lovituri cu un par peste corp şi cap.

Astfel, Înalta Curte consideră că instanţa de apel nu a dat relevanţă într-o măsură mai mare dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, în sensul că nu a valorificat în integralitate declaraţiile martorilor M.A., C.C., administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti cu privire la modul în care s-au desfăşurat împrejurările faptice din care se evidenţiază contribuţiile victimei şi inculpatului.

Aşa cum rezultă din declaraţia martorei M.A. între victimă şi inculpat a avut loc iniţial o discuţie, urmată chiar de încercarea unei agresiuni fizice între părţi, însă nereuşită, între ele intervenind martora. La scurt timp martora, mama inculpatului auzind zgomote în curte l-a văzut pe inculpat căzut pe ciment cu capul spart, plin de sânge, victima lovindu-l cu un ciomag, moment în care a intervenit din nou, fiind lovită la rândul ei de victimă, incidentul încheindu-se, prin plecarea părţilor. Martora l-a văzut, ulterior pe fiul său M.A. şi l-a întrebat unde este victima, tatăl acestuia, răspunzându-i-se că se află în drum şi deplasându-se în acel loc l-a văzut pe soţul său murdar de sânge pe mâini şi pe haine, în zona abdominală care nu mai respira. În urma discuţiei cu inculpatul acesta i-a răspuns că nu ştie cine l-a omorât pe tatăl său, aflându-se în stare avansată de ebrietate, iar în legătură cu cuţitul găsit de organele de poliţie martora a menţionat că acesta era cel folosit în gospodărie.

În declaraţiile sale, martorul C.C. a relatat că nu a asistat la momentul agresării victimei de către inculpat, el a fost cel care a anunţat salvarea şi l-a auzit pe inculpat când a ajuns lângă tatăl lui spunând „tată dacă ai murit Dumnezeu să te ierte, eu mă duc să-mi fac pedeapsa".

Înalta Curte având în vedere declaraţiile martorilor mai sus menţionaţi coroborate cu celelalte mijloace de probă administrate, respectiv procesul-verbal de cercetare la faţa locului, planşele foto, raportul de autopsie medico-legală nr. 2109/ C din 19 aprilie 2004 din ale cărui concluzii rezultă că moartea victimei M.G. a fost violentă, datorată şocului traumatic-hemoragic consecutiv hemotoraxului, hemopericardului, hemoperitoneului produse în cadrul unui politraumatism cu multiple plăgi tăiate, înţepate penetrante, existând legătură de cauzalitate directă între traumatism şi deces, aspectul şi localizarea leziunilor pledând, cel mai probabil pentru loviri repetate cu corp înţepător-tăietor (posibil cuţit), sângele victimei conţinea 1,80 g %o alcool etilic şi aparţine grupei B III, moartea datând din 2 martie 2004, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică privind detecţia psihologică a comportamentului simulat al inculpatului consideră că vinovăţia inculpatului M.A. în săvârşirea infracţiunii de omor calificat a fost dovedită, neputându-se reţine că acesta ar fi acţionat în legitimă apărare, nefiind îndeplinite condiţiile referitoare la atac, respectiv să fi fost material, direct, imediat şi injust.

Aşa după cum a rezultat din probe inculpatul a lovit victima după terminarea conflictului iniţial, urmărindu-l în afara curţii şi aplicându-i lovitura cu cuţitul.

Aşadar, critica recurentului inculpat în sensul inexistenţei vinovăţiei sale, ca urmare a stării de legitimă apărare în care ar fi acţionat, nu este întemeiată.

Înalta Curte apreciază, însă, că inculpatul M.A. a acţionat pe fondul unei puternice tulburări cauzate de lovirea sa de către victimă cu ciomagul, aflându-se, aşadar, într-o stare psihică care i-a redus posibilităţile de autocontrol şi care au determinat riposta din partea sa, în sensul lovirii victimei cu cuţitul, ceea ce ar fi îndreptăţit instanţa de apel să reţină în favoarea inculpatului dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., referitoare la circumstanţa atenuantă a provocării şi a regimului sancţionator corespunzător.

Astfel, critica recurentului inculpat în sensul omisiunii instanţei de apel de a face aplicarea prevederilor art. 73 lit. b) C. pen. şi pe cale de consecinţă a se reduce pedeapsa aplicată este întemeiată.

Înalta Curte va face aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., referitor la infracţiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) şi i) C. pen., comisă de inculpatul M.A., iar prin aplicarea art. 76 alin. (2) C. pen., va reduce pedeapsa principală iniţială la 12 ani închisoare, ţinând cont şi de criteriile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în mod concret, adecvându-le cauzal, printr-o evaluare plurală, având în vedere atât circumstanţele reale, fapta sa aducând atingere unei valori sociale fundamentale, viaţa persoanei, victima fiind tatăl inculpatului, dar şi cele personale ale inculpatului, care chiar dacă a abordat o poziţie oscilantă cu privire la contribuţia sa, este tânăr, a lucrat ca agricultor.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva deciziei penale nr. 89 din 1 martie 2005 a Curţii de Apel Iaşi, va casa Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 933 din 20 decembrie 2004 a Tribunalului Iaşi, numai cu privire la omisiunea reţinerii dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., referitor la infracţiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) şi i) C. pen. şi la pedeapsa principală aplicată pentru această infracţiune pe care, prin aplicarea art. 73 lit. a) C. pen. şi a art. 76 alin. (2) C. pen., o va reduce de la 15 ani închisoare la 12 ani închisoare.

Se va deduce din pedeapsă, timpul reţinerii de 24 ore din 3 martie 2004 şi al arestării preventive a inculpatului de la 30 iulie 2004 la 5 mai 2005.

Se va menţine restul dispoziţiilor hotărârilor atacate, fiind dat cu respectarea legii.

Onorariul, în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva deciziei penale nr. 89 din 1 martie 2005 a Curţii de Apel Iaşi.

Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 933 din 20 decembrie 2004 a Tribunalului Iaşi, numai cu privire la omisiunea reţinerii dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., referitor la infracţiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) şi i) C. pen. şi la pedeapsa principală aplicată pentru această infracţiune pe care, prin aplicarea art. 73 lit. a) C. pen. şi a art. 76 alin. (2) C. pen., o reduce de la 15 ani închisoare la 12 ani închisoare.

Deduce din pedeapsă, timpul reţinerii de 24 ore din 3 martie 2004 şi al arestării preventive a inculpatului de la 30 iulie 2004 la 5 mai 2005.

Menţine restul dispoziţiilor hotărârilor atacate.

Onorariul, în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 mai 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2813/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs