ICCJ. Decizia nr. 2787/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2787/2005
Dosar nr. 1721/2005
Şedinţa publică din 27 aprilie 2005
Examinând recursul de faţă constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 74 din 19 noiembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Covasna, inculpatul M.Ş. a fost condamnat, în baza art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. f) şi g) şi alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
În baza art. 36, raportat la art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a contopit pedeapsa aplicată în cauză cu cea de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 132 din 17 martie 2004 a Judecătoriei Sf. Gheorghe urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.
S-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi a arestării preventive de la 15 martie 2004 la zi.
S-a menţinut starea de arest.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata executării pedepsei.
S-a constatat că partea vătămată B.I. nu s-a constituit parte civilă.
S-a dispus anularea mandatului de executare emis în baza sentinţei penale nr. 132 din 14 martie 2004 a Judecătoriei Sf. Gheorghe.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., constând în aceea că la 1 martie 2004, în jurul orei 4,00, a sustras mai multe acte din borseta părţii vătămate B.I. şi pentru a-şi asigura scăparea a exercitat violenţe asupra părţii vătămate P.A. şi B.A.
Coroborând declaraţiile părţii vătămate cu cele ale martorilor M.I., P.A. şi B.A. instanţa de fond a reţinut că, la data de 1 martie 2004, în jurul orei 4,00, inculpatul a sustras din borseta părţii vătămate, în timp ce aceasta se urca în tren, mai multe acte de identitate, carnete C.E.C. şi cupoane de pensie. Partea vătămată a avut impresia că la urcarea în tren i s-a agăţat borseta de ceva, motiv pentru care s-a întors şi a constatat că borseta se afla în mâna inculpatului care îi deschisese ambele fermoare şi atunci inculpatul a dat drumul bunului şi a fugit.
Instanţa a mai reţinut că martorele P.A. şi B.A. nu au văzut sustragerea bunurilor, nu au intervenit în nici un fel şi nici nu au fost agresate de inculpat.
S-a concluzionat că din probe nu rezultă că inculpatul a ameninţat sau a exercitat violenţe nici pentru a sustrage actele nici pentru a-şi asigura scăparea, astfel încât încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu este greşită întrucât aceasta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, ci pe cele ale infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. f) şi g) şi alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Împotriva sentinţei au declarat apel procurorul şi inculpatul.
Prin Decizia penală nr. 65/ Ap din 2 martie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Braşov s-a luat act de declaraţia inculpatului că îşi retrage apelul şi s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, s-a desfiinţat în parte sentinţa şi s-a majorat pedeapsa la 6 ani închisoare, dispunându-se contopirea acesteia cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 132/2004 a Judecătoriei Sf. Gheorghe, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani închisoare.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Instanţa de apel a reţinut că este nefondată critica procurorului vizând greşita încadrare juridică a faptei întrucât nu s-a dovedit că inculpatul a exercitat violenţe pentru a intra în posesia bunului sau pentru a-l păstra ori pentru a-şi asigura scăparea.
S-a arătat că împrejurarea că inculpatul s-a ciocnit de martorele P.A. şi B.A. când a coborât în viteză din tren, nu constituie o acţiune care să se înscrie în latura obiectivă a infracţiunii de tâlhărie.
S-a apreciat însă că este fondată critica vizând individualizarea pedepsei care este prea blândă, nefiind avut în vedere faptul că inculpatul este recidivist, fiind condamnat anterior pentru fapte de natură asemănătoare.
Inculpatul a declarat recurs susţinând că la efectuarea comisiei rogatorii au fost încălcate drepturile întrucât nu a fost citat şi nu i s-a asigurat un apărător din oficiu.
În subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepsei.
Recursul nu este fondat.
Este de precizat că, potrivit art. 3851 alin. (4) C. proc. pen., recursul declarat nu poate viza decât Decizia pronunţată în apel, nu şi sentinţa întrucât inculpatul a renunţat la apelul declarat împotriva acesteia.
Se constată că este nefondată şi susţinerea inculpatului că nu au fost respectate dispoziţiile privind asigurarea apărării cu ocazia efectuării comisiei rogatorii.
Astfel, potrivit art. 134 alin. (2) C. proc. pen., părţile sunt citate la efectuarea comisiei rogatorii numai dacă cer acest lucru iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, dacă „inculpatul este arestat, instanţa care urmează a efectua comisia rogatorie dispune desemnarea unui apărător din oficiu, care îl va reprezenta".
Din actele dosarului rezultă pe de o parte că inculpatul nu a solicitat să fie citat la efectuarea comisiilor rogatorii, iar pe de altă parte, la efectuarea comisiei rogatorii având ca obiect audierea martorelor B.A. şi P.A. a fost reprezentat de avocat B.M., desemnată din oficiu, iar la efectuarea comisiei rogatorii având ca obiect audierea părţii vătămate, a fost reprezentat de avocat A.I., desemnat din oficiu.
Aşa fiind, Curtea reţine că nu există cauză de nulitate absolută invocată de recurent şi pe care instanţa de apel ar fi trebuit s-o ia în considerare din oficiu.
Se apreciază, de asemenea, că nu este fondat nici motivul de recurs vizând individualizarea pedepsei, justificat instanţa de apel a avut în vedere la aplicarea pedepsei şi împrejurarea că inculpatul a suferit anterior multiple condamnări, majoritatea pentru infracţiuni de furt calificat, fiind şi recidivist în condiţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), faţă de ultima condamnare de 3 ani închisoare a cărei durată s-a împlinit 9 ianuarie 2004.
Întrucât din examinarea cauzei nu rezultă nici existenţa vreunui motiv de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce, în continuare, la zi arestarea preventivă.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.Ş. împotriva deciziei penale nr. 65/ A din 2 martie 2005 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 15 martie 2004 la 27 aprilie 2005.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2682/2005. Penal. Art.246 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2796/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs → |
|---|
