ICCJ. Decizia nr. 2636/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2636/2005
Dosar nr. 1674/2005
Şedinţa publică din 20 aprilie 2005
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1274/2004 a Judecătoriei Sibiu, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal pornit la plângerea petentului I.C., împotriva soluţiei procurorului din dosarul penal nr. 768/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că pe rolul acesteia se mai află un dosar, având acelaşi obiect şi părţi, dar la care s-a acvirat şi dosarul penal în care s-a dat rezoluţia atacată.
Făcându-se verificările necesare s-a constatat că, sub nr. 3449/2004 s-a înregistrat la aceeaşi instanţă plângerea formulată de petentul I.C. prin care acesta a solicitat instanţei să infirme rezoluţia dată de parchet în dosarul penal nr. 768/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Prin sentinţa penală nr. 737/2004 instanţa a respins plângerea menţinând rezoluţia atacată, iar sentinţa a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 265/2004 a Tribunalului Sibiu.
Constatând-se identitate de obiect şi părţi între cele două dosare, instanţa a dispus încetarea procesului penal, constatând autoritate de lucru judecat.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs petentul parte vătămată I.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia penală nr. 144 din 1 martie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia i-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petent, cu motivarea că hotărârea a mai fost atacată cu recurs, iar în conformitate cu art. 2781 C. proc. pen., nu poate fi exercitată decât calea de atac ordinară a recursului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat din nou recurs petentul, reiterând susţinerile anterioare.
Recursul este inadmisibil deoarece se atacă o hotărâre definitivă, intrată în puterea lucrului judecat.
În această materie, dispoziţiile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., prevăd o singură cale de atac, respectiv, recursul care în cauză a fost exercitat de petent, hotărârea devenind definitivă.
Acestea sunt motivele pentru care, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat de petent se va respinge, ca inadmisibil.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul I.C. împotriva deciziei penale nr. 144 din 1 martie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 aprilie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 2617/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2652/2005. Penal. Art.215 c. pen. Recurs → |
---|