ICCJ. Decizia nr. 2721/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1517 din 2 decembrie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost admisă cererea de întrerupere a executării pedepsei închisorii, formulată de condamnatul A.G. dispunându-se întreruperea executări pedepsei de 18 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 133/1999 a Tribunalului București, pe o perioadă de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de admitere a cererii.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut cele afirmate în cererea condamnatului, întemeiată pe dispozițiile art. 453 lit. c) C. proc. pen., că este încarcerat din anul 1966, că în lipsa lui, fiul său A.R. i-a înstrăinat diverse bunuri inclusiv imobile și actele care făceau dovada proprietății asupra bunurilor înstrăinate de fiul său și că pentru a-și recupera bunurile sustrase și proteja interesele patrimoniale este necesară întreruperea executării pedepsei.
împotriva sentinței tribunalului a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București prin care s-a susținut că situația de fapt invocată de condamnat și reținută prin probele administrate nu este de natură a justifica întreruperea executării pedepsei, împrejurările invocate nefiind de natură a avea consecințe grave pentru condamnat sau familia sa, prin executarea pedepsei.
Prin decizia nr. 118 din 16 februarie 2005, pronunțată în dosarul nr. 578/2005, Curtea de Apel București a admis apelul parchetului și considerând de pe o parte că împrejurările invocate de condamnat privind situația juridică a unor bunuri este pe de o parte mult prea complexă (înstrăinarea unor bunuri prin acte a căror valabilitate trebuie contestată pe căi legale, neînțelegeri cu frații săi privind moștenirea unor bunuri) pentru a fi soluționate într-o perioadă scurtă de timp, iar pe de altă parte aceste împrejurări nu au caracter special incidental spre a se constitui în motive de întrerupere a executării pedepsei, în sensul dispozițiilor art. 453 lit. c) C. proc. pen.
în consecință a fost desființată sentința apelată și rejudecându-se cauza în fond a fost respinsă, ca nefondată, cererea.
împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs condamnatul, reiterând motivul din cererea inițială care după opinia sa a fost respinsă în mod greșit prin decizia recurată.
Criticile sunt neîntemeiate, iar recursul se va respinge, ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.
în pofida celor susținute de condamnat, curtea de apel prin decizia pronunțată a reținut corect că motivele invocate de acesta nu constituie împrejurări avute în vedere de textul invocat. Mai mult întreruperea pedepsei pe o perioadă de trei luni nu este de natură a duce la rezolvarea unor atari probleme și astfel finalitatea textului nu este realizată. în același timp condamnatul are dreptul de a formula cereri inclusiv în justiție, ca și la orice alte instituții abilitate să clarifice situația juridică a patrimoniului său fie personal fie prin mandat, astfel că nu este necesară punerea sa în libertate.
Soluția curții de apel a fost legală și temeinică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2595/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2580/2005. Penal → |
|---|
