ICCJ. Decizia nr. 2587/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 154 din 7 februarie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 470/2005, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul S.E.
A fost obligat revizuientul la plata sumei de 200.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin cererea înregistrată la 10 noiembrie 2004, condamnatul S.E. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 366 din 14 aprilie 2003 a Tribunalului București, secția I penală.
în motivarea cererii, revizuientul a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor, pentru care a fost condamnat, solicitând reaprecierea materialului probator administrat.
în cauză a fost efectuat de către procuror referatul cu nr. 76/III-6 din 13 ianuarie 2005, în condițiile art. 399 C. proc. pen.
A fost atașată copia sentinței penale nr. 366 din 14 aprilie 2003 a Tribunalului București cu un referat întocmit de către Biroul Executări Penale.
Examinând actele dosarului, prima instanță a reținut că revizuientul S.E. se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 12 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 366 din 14 aprilie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4377 din 9 octombrie 2003 a înaltei Curți de Casație și Justiție pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă continuată și că a solicitat revizuirea sentinței penale pentru împrejurări care au fost avute în vedere de către instanță la judecarea cauzei în fond, respectiv la judecarea căilor ordinare de atac, greșita apreciere a probelor administrate.
Prima instanță a constatat că motivele invocate de către revizuient nu se încadrează între cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.
Revizuientul a invocat motive de netemeinicie a hotărârii pronunțate, însă probatoriul ce a fost administrat, aprecierea acestuia, în condițiile art. 63 C. proc. pen., precum și hotărârea de condamnare pronunțată, inclusiv modul în care au fost respectate prevederile legale în materia asigurării apărării, au făcut obiectul controlului judiciar, fiind evaluate de către instanțele de apel și recurs, în cadrul căilor de atac ordinare exercitate de către inculpat.
Cum aceste aspecte au fost cunoscute și verificate de către instanțele care au soluționat cauza și nu au fost evidențiate fapte sau împrejurări noi, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., tribunalul a respins cererea revizuientului ca inadmisibilă.
împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel revizuientul S.E. care a reiterat motivele invocate în cererea inițială.
Prin decizia penală nr. 134 din 25 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 638/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul S.E.
A fost obligat apelantul la plata sumei de 550.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel București, secția I penală, a reținut că, în cuprinsul dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., sunt enumerate expres și limitativ cazurile în care poate fi cerută revizuirea unei hotărâri, iar motivele invocate de revizuient, respectiv greșita apreciere a materialului probator, nu se încadrează în nici unul dintre acestea.
în consecință, criticile apelantului fiind nefondate, Curtea a respins apelul declarat de revizuient.
împotriva ambelor hotărâri, în termen legal a declarat recurs revizuientul S.E. care a reiterat motivele invocate în cererea inițială.
înalte Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 399 și următoarele C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Tribunalul București a înaintat acelei instanțe cererea de revizuire a condamnatului S.E., după efectuarea verificărilor cerute de lege, cu concluzii de respingere a acesteia ca nefondată.
într-adevăr, din examinarea conținutului cererii, înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că nu sunt întrunite cerințele dispozițiilor art. 394 alin. (1) C. proc. pen., care limitează cazurile în care o sentință penală definitivă poate fi revizuită, fiind exclusă orice interpretare ori adăugare la lege.
Astfel, potrivit art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.
Nici în apel condamnatul revizuient nu a invocat incidența vreunuia dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de textul mai sus citat, referindu-se doar la aspecte legate de temeinicia și legalitatea hotărârii, aspecte avute deja în vedere cu ocazia judecării cauzei în căile ordinare de atac.
Condamnatul în motivarea cererii a arătat că nu a participat decât în mod indirect la comiterea infracțiunilor pentru care a fost condamnat, acestea fiind săvârșite de către frații săi, el stând la o distanță de 10-15 metri de locul comiterii acestora. Totodată, revizuientul a mai arătat că, în cursul cercetării judecătorești nu a fost audiat martorul ocular D.N., solicitând citarea acestuia în vederea audierii, precum și faptul că procurorul a exercitat presiuni și amenințări asupra acestui martor pentru a da declarații împotriva sa.
Din analiza dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., rezultă că revizuirea întemeiată pe prevederile alin. (1) lit. a) al acestui articol, este dublu condiționată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal, ori de condamnare [(art. 394 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. proc. pen.)].
în cauză însă, se observă că revizuientul nu a invocat fapte sau împrejurări noi, care să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, ci a solicitat audierea unui martor care, chiar dacă nu a fost ascultat în cursul cercetării judecătorești, a dat declarații în fața organelor de urmărire penală, instanțele care au soluționat cauza ținând seama de aceste declarații la pronunțarea hotărârilor.
împrejurarea că, în dovedirea susținerilor sale, revizuientul a propus audierea unui martor ce nu a fost audiat de instanțele care au soluționat cauza, nu poate determina admiterea cererii de revizuire, întrucât, potrivit art. 394 lit. a) C. proc. pen., este necesar ca faptele și împrejurările învederate, deci faptele probatorii, să fie noi, iar nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil ca pe calea revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza.
Pe de altă parte, înalta Curte apreciază că, în mod corect, prima instanță a stabilit că nu este incident nici cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., condamnatul arătând doar că unul dintre martori a fost amenințat să declare anumite aspecte, fără însă a face vreo dovadă în acest sens, cu o hotărâre judecătorească definitivă sau o ordonanță a procurorului, condiție esențială impusă de dispozițiile art. 395 alin. (1) C. proc. pen.
Având în vedere aceste considerente și ținând seama de faptul că motivele invocate de revizuient nu se încadrează nici în celelalte cazuri expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., înalta Curte apreciază că în mod legal și temeinic instanța de fond a respins cererea de revizuire formulată de S.E.
Față de cele menționate mai sus, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient S.E. împotriva deciziei penale nr. 134 din 25 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat recurentul condamnat revizuient la plata sumei de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei a reprezentat onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, și a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2580/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2586/2005. Penal → |
|---|
