ICCJ. Decizia nr. 2595/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 17 din 23 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarele J.F. (fostă A.) și J.M.
Au fost obligate petiționarele să plătească statului câte 300.000 lei, fiecare, cu titlul de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin plângerea formulată, în temeiul prevederilor art. 2781C. proc. pen., persoanele vătămate J.F. și J.M. au criticat soluția de neînceperea urmăririi penale dată în dosarul nr. 3375/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și rezoluția nr. 97/II-2 din 19 ianuarie 2005 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care le-a fost respinsă plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 278 alin. (1) C. proc. pen.
Prima instanță a constatat că, prin ordonanța din 20 decembrie 2004, dată în dosarul nr. 3375/P/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus, în baza art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de notarul public C.S., pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) și față de numitul A.D.F., pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen.; în baza art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul A.D.F., pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 C. proc. pen.
Totodată, a fost disjunsă cauza și s-a dispus trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București pentru a se continua cercetările față de A.D.F., pentru infracțiunea prevăzută de art. 213 C. pen.
Prima instanță a apreciat că, în mod corect, organele de urmărire penală au reținut că, fapta notarului public C.S. de a fi consemnat în contractul de vânzare-cumpărare încheiat între A.D.F. și C.G. că vânzătorul nu este căsătorit, nu reprezintă o faptă penală, atâta timp cât acesta a prezentat actul său de proprietate, din care rezultă că la data achiziționării imobilului avea acest statut civil.
Pe de altă parte, declarația neconformă realității a numitului A.D.F. că nu este căsătorit, deși la data vânzării era căsătorit, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații, prevăzute de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), deoarece bunul era proprietate personală dobândit anterior căsătoriei, iar declarația dată nu a fost de natură a produce consecințe juridice.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs petiționarele J.F. (fostă A.) și J.M., fără a-l motiva în scris, iar la termenul acordat pentru judecarea acestuia, deși au fost legal citate, nu s-au prezentat pentru a-l susține.
înalta Curte, examinând din oficiu cauza, potrivit prevederilor art. 3856alin. (1) și (3) C. proc. pen., constată că numitul A.D.F., a achiziționat, la data de 29 octombrie 1997, când nu era căsătorit, imobilul din str. Izvorul Mureșului, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 6868, autentificat la notarul public C.E.
Ulterior, la data de 8 noiembrie 1997, sus-numitul s-a căsătorit cu J.F., așa cum rezultă din certificatul de căsătorie aflat la dosar.
în aceste condiții petiționara, chiar dacă ar fi avut o contribuție oarecare la achiziționarea apartamentului de către soțul său, nu poate avea calitatea de coproprietar, ci beneficiază doar de un drept de creanță asupra bunului.
împrejurarea că, la data de 21 noiembrie 2002, A.D.F., cu prilejul vânzării apartamentului, a declarat că nu este căsătorit, deși era căsătorit, nu a fost de natură a produce nici un efect juridic, deoarece vânzarea - cumpărarea se putea perfecta și în condițiile în care ar fi declarat adevărul cu privire la starea sa civilă.
în sarcina notarului public nu se poate reține comiterea vreunei fapte prevăzute de legea penală, întrucât acesta nu avea obligația de a stabili starea civilă a vânzătorului, cu atât mai mult cu cât acesta a înstrăinat un bun propriu, iar vânzătorul s-a legitimat cu cartea de identitate care nu cuprindea mențiuni cu privire la starea sa civilă.
în mod corect, parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul A.D.F., pentru infracțiunea de înșelăciune, întrucât acesta fiind proprietar al unui bun dobândit înaintea căsătoriei, putea să-l înstrăineze în timpul căsătoriei, fără acordul soției. în aceste condiții, declararea necorespunzătoare adevărului a stării sale civile în fața notarului public, nu a fost de natură a produce consecințe juridice.
în legătură cu refuzul numitului A.D.F. de a restitui o serie de bunuri soției sale, înalta Curte constată că în mod corect Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus disjungerea cauzei și trimiterea dosarului Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București pentru continuarea cercetărilor.
Față de cele menționate mai sus, înalta Curte constată că hotărârea pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, astfel că, în temeiul prevederilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b), C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarele J.F. (fostă A.) și J.M. împotriva sentinței penale nr. 17 din 23 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat recurentele petiționare la plata sumei de câte 600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2603/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2721/2005. Penal → |
|---|
