ICCJ. Decizia nr. 2586/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1416 din 9 noiembrie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul P.M. cu privire la sentința penală nr. 407 din 5 iulie 2000 a Tribunalului București.
în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat contestatorul condamnat să plătească statului suma de 500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, s-au reținut, în esență, următoarele:
Prin sentința penală nr. 407 din 5 iulie 2000 a Tribunalului București, secția a II-a penală, contestatorul P.M. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
în baza art. 864alin. (1) C. pen., s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei anterioare de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 418 din 10 februarie 1994 a Judecătoriei Pitești, definitivă prin neapelare și s-a dispus executarea ei alături de pedeapsa rezultantă, inculpatul având de executat 12 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 - art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Prin decizia penală nr. 646 din 6 decembrie 2000 a Curții de Apel București, secția I penal, sentința a fost modificată prin admiterea apelului inculpatului.
în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor din trei infracțiuni prevăzute de art. 215 alin. (3), (4) și (5) C. pen., în trei infracțiuni prevăzute de art. 215 alin. (3) și (4) C. pen., cu referire la art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), pedepsele aplicate fiind reduse de la câte 10 ani la câte 8 ani și 6 luni închisoare.
S-a menținut revocarea pedepsei sub supraveghere pentru pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și s-a dispus executarea ei alături de pedeapsa rezultantă, inculpatul urmând să execute în final 11 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Prin decizia penală nr. 2131 din 26 aprilie 2001 a Curții Supreme de Justiție s-a respins, ca nefondat, recursul inculpatului.
Potrivit art. 15 C. proc. pen., condamnatul, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, iar sancțiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, ținându-se seama de infracțiunea săvârșită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunțarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei și de timpul cât a executat din pedeapsă, se poate dispune fie menținerea, fie reducerea pedepsei.
în speță, menținerea sau reducerea pedepsei aplicată condamnatului pe baza prevederilor invocate a fost apreciată prin exercitarea căilor de atac, fiind aplicate prevederile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în raport cu modificările succesive ale art. 146 C. pen., privind noțiunea de consecințe deosebit de grave.
Cererea condamnatului privind aplicarea art. 15 C. pen., ca urmare a modificării art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), prin Legea nr. 301/2004, nu poate fi primită câtă vreme dispozițiile noului C. pen., nu sunt în vigoare la acest moment, neintervenind nici un fel de modificare a tratamentului sancționator prevăzut pentru săvârșirea infracțiunii pentru care contestatorul a fost condamnat.
împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel condamnatul P.M., solicitând desființarea acesteia și în cadrul rejudecării admiterea contestației întrucât apreciază că sunt îndeplinite condițiile legale.
Prin decizia penală nr. 918 din 3 decembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul penal nr. 4178/2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat.
A fost obligat apelantul la plata sumei de 550.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel București, secția I penală, a reținut că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 461 C. proc. pen., întrucât motivul invocat de apelant nu se încadrează în nici unul din cazurile limitativ și expres prevăzute de textul de lege invocat.
împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs contestatorul condamnat P.M. care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 171 C. proc. pen., respectiv greșita aplicare a legii.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856alin. (1) C. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 458 C. proc. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea, ori o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 12,art. 14 și art. 15 C. pen.
O astfel de cerere, poate fi introdusă pe calea unei contestații la executare întemeiată pe dispozițiile art. 461 lit. d) C. proc. pen., care au în vedere și "amnistia, grațierea și orice cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei".
Temeiul juridic de fond este cuprins în art. 15 C. pen., care prevede realizarea cumulativă a trei condiții: existența unei hotărâri definitive de condamnare; intervenirea unei legi penale noi, după rămânerea definitivă a hotărârii; legea nouă să prevadă o pedeapsă mai ușoară, în sensul că maximul special prevăzut de legea nouă să fie mai mic decât maximul special prevăzut de legea veche.
Formularea din art. 15 C. pen., în sensul că "a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară" nu poate fi înțeleasă decât într-un singur sens și anume că o comparație dintre pedepse nu poate fi făcută decât în baza aceleiași încadrări juridice a faptei.
A opera cu limite de pedeapsă diferite pentru încadrări juridice diferite înseamnă a eluda cea de-a treia condiție prevăzută de lege pentru aplicarea art. 15 C. pen.
în cauză, din actele și lucrările dosarului rezultă că recurentul contestator P.M. a fost condamnat prin sentința penală nr. 407 din 5 iulie 2000 a Tribunalului București la o pedeapsă de câte 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (3), (4) și (5), respectiv complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (3), (4) și (5) C. pen.
Prin decizia penală nr. 646 din 6 decembrie 2000 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a dispus, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor din trei infracțiuni prevăzute de art. 215 alin. (3), (4) și (5) C. pen., în trei infracțiuni de înșelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (3) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), pedepsele fiind reduse de la câte 10 ani la câte 8 ani și 6 luni închisoare.
Hotărârea a rămas definitivă prin decizia penală nr. 2131 din 26 aprilie 2001 a Curții Supreme de Justiție, fiind respins, ca nefondat, recursul inculpatului.
Prin urmare, pe de o parte, se constată că înainte ca hotărârea de condamnare să fie definitivă s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului, dându-se eficiență modificărilor legislative succesive a limitelor valorice înscrise în conținutul art. 146 C. pen., aplicându-se și prevederile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), iar pe de altă parte de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea completă a pedepsei nu a intervenit o lege mai favorabilă care să satisfacă cumulativ cerințele prevăzute în art. 15 C. pen.
Cum motivele invocate de condamnat nu se încadrează în situațiile limitativ prevăzute de art. 461 C. proc. pen., în mod temeinic și legal, instanțele au respins contestația la executare.
Față de cele menționate mai sus, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator P.M., împotriva deciziei penale nr. 918 din 3 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.
în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2587/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2584/2005. Penal → |
|---|
