ICCJ. Decizia nr. 2732/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1295 din 14 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 1571/2004, în temeiul art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (21) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe inculpatul G.N. la 9 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
în baza art. 14,art. 15 și art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 și art. 999 C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea vătămată I.B.A. și a fost obligat inculpatul către această parte civilă la 8.000.000 lei.
în temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuțitului de la unghieră, obiect folosit la săvârșirea infracțiunii.
în baza art. 116 C. pen., s-a luat față de inculpat măsura interzicerii dreptului de a se afla pe raza municipiului București, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
în temeiul art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în fapt următoarea situație:
în ziua de 18 septembrie 2003, inculpatul G.N. s-a întâlnit, în zona Ferentari, cu un prieten, P.F., căruia i-a propus să meargă până în Cartierul Republica. Cei doi au ajuns în zona Dristor, unde inculpatul i-a cerut părții vătămate I.B.A., care stătea în zonă cu mașina de serviciu, taxi, să îi ducă în zona Republica.
Partea vătămată a acceptat, P.F. urcându-se în față, iar inculpatul pe bancheta din spate.
Ajunși pe str. Gheorghe Doja, din Cartierul 23 August, inculpatul i-a cerut părții vătămate să oprească mașina și amenințând-o cu un obiect ascuțit (respectiv o pilă de la unghieră) i-a cerut să-i dea toți banii pe care îi avea la el, precum și stația de emisie-recepție, radiocasetofon și telefon mobil.
Partea vătămată, de frică, a pus bunurile într-o pungă de plastic, pe care a dat-o numitului P.F., iar suma de 2.000.000 lei a rămas asupra inculpatului.
Inculpatul G.N. împreună cu P.F. au coborât din taxi și au părăsit în grabă locul faptei. P.F. a fost imobilizat de către organele de poliție cu bunurile sustrase asupra sa, iar inculpatul G.N. a reușit să scape, nefiind prins de către organele de poliție.
în cauză a fost audiată partea vătămată, care l-a indicat pe inculpatul G.N., ca fiind autorul infracțiunii.
Față de P.F., au fost efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 211 C. pen., într-un dosar separat, fiind trimis în judecată în stare de arest preventiv.
în speță, P.F. a fost audiat în calitate de martor, acesta arătând că, într-adevăr, în seara respectivă împreună cu inculpatul G.N., a deposedat-o prin violență pe partea vătămată I.B.A. de bunuri.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 8.000.000 lei.
Pe parcursul cercetării judecătorești, a fost audiat inculpatul, care nu a recunoscut fapta săvârșită, justificând aceasta prin faptul că se afla sub influența drogurilor și nu știe carte.
Martorul P.F. a arătat în fața instanței că își menține declarațiile date în faza de urmărire penală, cu mențiunea că nu îl recunoaște pe inculpat, întrucât, în general în cercul persoanelor care consumă droguri există obiceiul să se alieze intempestiv în vederea comiterii de infracțiuni, astfel că ei se cunosc foarte puțin înainte de acest moment. Acest aspect a fost infirmat de inculpat, care în declarația sa dată în faza de urmărire penală a arătat că îl cunoaște pe martor de aproximativ un an de zile. La aceasta s-a mai adăugat și faptul că în declarația martorului dată inițial, acesta a arătat că urma să fie găzduit de inculpat în noaptea incidentului, așa încât s-a dedus că acesta se afla cel puțin în relații de amiciție cu inculpatul, pentru a-și permite acest lucru. în consecință, nerecunoașterea ulterioară a inculpatului de către acest martor, a fost privită de inculpat ca nesinceră, astfel încât coroborând declarația dată de acest martor în faza de urmărire penale, în care a relatat cu lux de amânunte fapta săvârșită de inculpat cu cea dată în fața instanței, s-a desprins concluzia că autorul faptei din noaptea de 18 noiembrie 2003 este inculpatul G.N.
în drept, fapta inculpatului G.N., care, în noaptea de 18 noiembrie 2003, prin amenințare, cu un obiect ascuțit (respectiv o pilă de la unghieră), împreună cu numitul P.F., au deposedat-o pe partea vătămată I.B.A. de un telefon mobil marca Motorola, o stație de emisie-recepție, un radiocasetofon marca Daewoo Tank, suma de 2.000.000 lei și cheile de la autoturismul taxi pe care îl conducea, cauzând un prejudiciu de 8.000.000 lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (21) lit. a) și b) C. pen.
Față de aceste împrejurări, tribunalul a apreciat că aplicarea unei pedepse în cuantum de 9 ani închisoare este de natură să-și atingă scopul preventiv și educativ, să îl determine să-și formeze o atitudine nouă față de valorile socio-morale și față de ordinea de drept. Cuantumul acestei pedepse justificându-se și prin aceea că inculpatul nu a înțeles și nu și-a însușit scopul celorlalte pedepse aplicate anterior, în prezent acesta fiind arestat într-o altă cauză, tot pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului s-a reținut că prin sentința penală nr. 3441/2000 a Judecătoriei Medgidia a fost liberat condiționat, la data de 29 noiembrie 2000, rămânând un rest de executat de 272 zile închisoare. întrucât la data săvârșirii faptei dedusă judecății acest rest de pedeapsă este considerat executat. Tribunalul a reținut că fapta prezentă a fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, fiind incidente dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul G.N.
Prin apelul declarat de procuror este criticată hotărârea primei instanțe pentru greșita soluționare a laturii civile, în sensul că suma la care trebuia obligat inculpatul către partea civilă este de 2.000.000 lei (în loc de 8.000.000 lei), deoarece restul bunurilor sustrase prin violență i-au fost restituite. De asemenea, susține procurorul că în mod greșit s-a confiscat de la inculpat, cuțitul de la unghieră, folosit la săvârșirea infracțiunii, în baza art. 118 lit. b) C. pen., deoarece inculpatul a amenințat victima cu pila de la unghieră, iar nu cu cuțit.
Inculpatul G.N. a solicitat prin apelul său, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pe motiv că nu sunt probe care să dovedească vinovăția sa, iar declarațiile date la urmărirea penală nu corespund adevărului, deoarece se afla sub influența drogurilor.
Prin decizia penală nr. 52 din 26 ianuarie 2005, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, desființând în parte sentința apelată și, în fond, a redus suma la care a fost obligat inculpatul G.N. de la 8.000.000 lei la 2.000.000 lei despăgubiri civile.
A înlăturat confiscarea de la inculpat a cuțitului de la unghieră.
în baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpat unghiera folosită la comiterea faptei.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G.N., obligându-l la plata cheltuielilor judiciare către stat.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.N., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor și, rejudecând, în principal, achitarea întrucât nu a săvârșit fapta, iar în subsidiar, reducerea pedepsei.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei săvârșite de acesta.
Instanța de control judiciar, în mod temeinic și legal a respins apelul declarat de inculpat, ca nefondat.
Astfel, susținerile inculpatului recurent că nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa sunt infirmate de probele administrate în cauză, și anume: declarațiile părții vătămate și ale martorului B.M., coleg al acestuia, declarațiile inculpatului, declarațiile martorului P.F., procesul-verbal de cercetare la fața locului, procesul-verbal de recunoaștere din albumul foto.
în faza de cercetare judecătorească, inculpatul nu a mai recunoscut săvârșirea faptei, motivând că atunci când a recunoscut fapta se afla sub influența drogurilor.
De asemenea, martorul P.F. a revenit asupra declarației date la urmărirea penală, susținând că nu-l recunoaște pe inculpat.
Aceste declarații au fost înlăturate, în mod justificat, de instanța de fond ca fiind nesincere.
în consecință, în cauză este dovedită săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina inculpatului recurent, iar susținerea acestuia că nu a săvârșit fapta nu poate fi primită.
Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs formulat de inculpat în subsidiar, care vizează o nouă individualizare a pedepsei, în sensul reducerii acesteia, înalta Curte apreciază că la individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite, modalitatea și împrejurările comiterii acesteia, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cât și circumstanțele personale ale inculpatului (atitudinea de nerecunoaștere a faptei, perseverența infracțională a acestuia, fiind condamnat, anterior pentru alte trei fapte asemănătoare) aspecte ce au condus la stabilirea unei pedepse care, atât prin cuantum, cât și ca modalitate de executare, este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 52 C. pen.
Așa fiind, nici solicitarea de reducere a pedepsei nu este întemeiată, în cauză nefiind motive care să justifice această cerere.
Față de aceste considerente, urmează ca, în baza dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat.
Se constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2), raportat la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2722/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2605/2005. Penal → |
|---|
