ICCJ. Decizia nr. 2771/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2771/2005
Dosar nr. 1964/2005
Şedinţa publică din 26 aprilie 2005
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a fost investit la data de 15 noiembrie 2004 cu cererea petiţionarului C.M., aflat în executarea unei pedepse de 16 ani închisoare, pronunţată de această instanţă, prin care solicită întreruperea executării pedepsei, pe motiv că este grav bolnav, iar afecţiunile pe care le prezintă nu se pot trata în reţeaua sanitară a A.G.P.
S-au dezvoltat motivele susţinându-se că, afecţiunile sale au existat şi anterior începerii executării pedepsei, însă în prezent s-au agravat şi nu pot fi ameliorate prin tratamentul aplicat de către Spitalul Penitenciar Rahova, singura instituţie sanitară pentru cei aflaţi în executarea unei pedepse, iar viaţa sa poate fi salvată numai prin aplicarea unui tratament adecvat şi acesta în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii.
Ulterior, la termenul din 22 noiembrie 2004, petiţionarul prin avocatul său, a arătat că înţelege să-şi modifice temeiul cererii din dispoziţiile art. 455, raportat la art. 453 lit. a) C. proc. pen., în art. 431 C. proc. pen.
Instanţa a examinat conţinutul acestei cereri, în raport de materialul probator existent la dosar cum şi de dispoziţiile art. 431 C. proc. pen. şi prin sentinţa penală nr. 19 din 7 ianuarie 2005, cererea a fost respinsă, ca nefondată, pe considerent că această chestiune poate fi făcută de către procuror, administraţia locului de executare, însă nu şi de condamnat, în situaţia în care cel care execută pedeapsa se află într-o situaţie de boală încât se pot aplica prevederile art. 114 C. pen.
Sentinţa a fost atacată cu apel, potrivit art. 362 şi art. 363 C. proc. pen. şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 115/ A din 16 februarie 2005, a respins apelul, ca nefondat, pe considerent că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
În considerentele deciziei a fost menţinut punctul de vedere al instanţei de fond în adoptarea soluţia pronunţate, referitoarea la faptul că, deşi petiţionarul condamnat este grav bolnav, încât nu poate continua executarea pedepsei datorită afecţiunilor grave pe care le are, încadrându-se în măsura de siguranţă prevăzută de art. 114 C. pen., însă instanţa, nu a fost investită cu o cerere în acest sens din partea administraţiei locului de deţinere aşa cum prevăd dispoziţiile art. 429 şi urm. C. proc. pen.
Potrivit art. 3853 C. proc. pen., Decizia şi sentinţa au fost atacate cu recurs de către recurentul - condamnat, care personal a declarat că nu mai stăruie în calea de atac şi nu mai vrea să fie internat în spital, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 114 C. pen., iar apărătorul desemnat din oficiu a lăsat la aprecierea instanţei modul de soluţionare al recursului.
Examinând recursul declarat, în raport de actele şi lucrările de la dosar, Decizia şi sentinţa pronunţate în cauză, cazurile de casare înscrise în cele 21 de puncte de la 3859 C. proc. pen., se constată că recursul de faţă este nefondat.
Instanţele, în conformitate cu art. 429 şi urm. C. proc. pen., au analizat în mod corect situaţiile în care se poate înlocui pedeapsa pe care urmează să o execute un condamnat, cu măsura de siguranţă, prevăzută de art. 114 C. pen., în condiţiile în care acesta prezintă un pericol pentru societate, fiind grav bolnav, însă numai în urma unei examinări atente de către o comisie de specialişti, care să ateste în mod ireversibil că cel condamnat este bolnav mintal, ori toxicoman şi se află într-o stare care prezintă pericol pentru societate, însă numai la cererea administraţiei locului de deţinere.
Aşa fiind, şi având în vedere şi cererea formulată în mod expres de către recurent că renunţă la recurs şi că nu doreşte să i se aplice măsura prevăzută de art. 114 C. pen., se constată că instanţele au pronunţat hotărâri legale şi temeinice.
În consecinţă, recursul declarat se va respinge, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 şi urm. C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 115/ A din 16 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.
Obligă recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2768/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2780/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
