ICCJ. Decizia nr. 2772/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2772/2005
Dosar nr. 3250/2005
Şedinţa publică din 26 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi înregistrată sub nr. 175 din 21 mai 2003, petenta I.G., a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 768/P/2000 din 21 martie 2003 a Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de mr. G.S., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea plângerii, petenta a arătat că ofiţeri din cadrul I.P.J. Ialomiţa - Serviciul crimă organizată, respectiv, lt. col. L.V., C.C., mr. G.S., subofiţer D.D. au fost antrenaţi alături de col. N.A., în acţiuni ilegale de comisarii Gărzii Financiare Ialomiţa, constând în aceea că F.R. şi V.I. au sigilat şi favorizat confiscarea ilegală şi furtul de bunuri deţinute în baza unor documente legale, au ridicat documente fără a avea mandat şi fără a întocmi acte doveditoare în acest sens, au distrus bunuri şi au întocmit procese-verbale neconforme cu realitatea, dând dovadă de purtare abuzivă, tratament degradant şi discriminatoriu, intimidare psihică şi morală.
Prin sentinţa penală nr. 107 din 11 iunie 2003, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa nr. 59 din 18 septembrie 2003, a admis excepţia de tardivitate ridicată în cauză şi a respins plângerea formulată de petentă ca tardiv introdusă.
Recursul declarat de petentă împotriva acestei hotărâri a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, care, prin Decizia nr. 1404 din 11 martie 2004, a casat-o şi a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.
Reluând judecata şi verificând rezoluţia împotriva căreia s-a formulat plângere, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa nr. 46 din 17 mai 2004, a respins-o ca neîntemeiată.
În motivarea acestei hotărâri, prima instanţă a arătat că din verificarea actelor şi lucrărilor de la dosar, inclusiv cele efectuate în cursul actelor premergătoare nu rezultă că ofiţerul G.S. ar fi acţionat abuziv sau că, fiind în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, nu şi-a îndeplinit un act ori l-a îndeplinit în mod defectuos şi prin aceasta a cauzat o vătămare intereselor legale ale petentei, astfel încât, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de acesta.
S-a mai arătat că, la data de 2 februarie 2002, col. N.A. şi mr. G.S. s-au sesizat, pe baza informaţiilor obţinute în procesul activităţilor specifice că petenta a achiziţionat mărfuri fără documente legale de provenienţă şi fără a fi evidenţiate în actele contabile, dispunând Gărzii Financiare efectuarea unui control pentru verificarea acestor aspecte şi că, continuând, în paralel, activităţile de investigare s-a stabilit că societatea petentei depozitase mărfuri în mai multe spaţii (unul dintre acestea nedeclarat organelor financiare), în care au fost descoperite mărfuri cu termen de valabilitate depăşit.
Întrucât petenta a refuzat, sub diverse pretexte, să se prezinte la inventariere, reţine instanţa, cu concursul O.P.C. Ialomiţa, a I.P.S.V. şi a unor angajaţi (M.L., D.D. şi D.M.) bunurile respective au fost distruse sau puse la dispoziţia D.G.F.P.C.F.S. Ialomiţa.
Plângerile formulate de petentă privind pe angajaţii săi care au colaborat cu organele de poliţie au fost soluţionate de mr. G.S. care, urmare a probelor administrate, a dispus chiar trimiterea în judecată a numitului D.D.
Întrucât, din actele şi lucrările dosarului, conchide instanţa, rezultă că mr. G.S. a desfăşurat activităţi de cercetare şi investigare în cauză, alături de ofiţeri din S.C.C.O., S.C.C.E.F. şi în colaborare cu alte organe abilitate, respectându-şi atribuţiile de serviciu, pe care le-a îndeplinit cu corectitudine şi conform dispoziţiilor legale, rezoluţia prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penală faţă de acesta este corectă, iar plângerea petentei este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs petenta I.G. pe care o consideră nelegală, pentru motivul că în mod nejustificat i-a fost respinsă plângerea, din moment ce la dosar sunt suficiente dovezi din care rezultă că mr. G.S. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, solicitând a se dispune trimiterea în judecată a acestuia.
De menţionat faptul că, pe parcursul judecării recursului, petenta I.G. a formulat o excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 şi art. 63 alin. (1) C. proc. pen., excepţie care a fost respinsă, ca inadmisibilă, de către Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 115 din 24 februarie 2005.
Asupra recursului de faţă;
Analizând actele şi lucrările de la dosar, se constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă, de respingere a plângerii formulate de petenta I.G. împotriva rezoluţiei nr. 768/2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva mr. G.S. este corectă.
Probele administrate în cursul verificărilor făcute de către procuror relevă faptul că inculpatul G.S. şi-a desfăşurat activitatea în conformitate cu obligaţiile sale de serviciu stabilite prin lege, fără a le depăşi ori exercita în mod abuziv.
De altfel, în cauză activităţile de cercetare care au fost efectuate în legătură cu activitatea desfăşurată de petentă în cadrul societăţilor sale comerciale nu a aparţinut mamei intimatului, la aceasta aducându-şi contribuţia direct sau prin colaborare şi alte instituţii de specialitate care, în final, au reuşit să stabilească o situaţie de fapt reală.
Faptul că petenta a fost nemulţumită de fermitatea cu care s-a acţionat, aceasta datorită în mare parte şi poziţiei sale de obstaculare a activităţii de verificare şi control, care au impus în ultimă instanţă efectuarea unor acte care impuneau urgenţă fără prezenţa sa, nu poate constitui un temei de vinovăţie nici a intimatului şi nici a celorlalte persoane angrenate în această activitate, câtă vreme ele s-au încadrat şi desfăşurat conform dispoziţiilor legale.
Dovadă că în cauză nu s-a acţionat abuziv de către intimat, ci în condiţiile legii o constituie şi faptul că, urmare a activităţii desfăşurate s-a constatat că petenta achiziţionase bunuri care aveau termene de valabilitate expirate, bunuri care de altfel, au şi fost distruse în conformitate cu dispoziţiile legale.
Împrejurarea că în timpul cât s-au efectuat cercetări, unele persoane şi-au depăşit atribuţiunile, ori au acţionat abuziv, în măsura în care acestea au fost dovedite s-au luat măsurile ce se impuneau, inclusiv trimiterea în judecată.
În concluzie, neexistând dovezi care să justifice vinovăţia intimatului G.S., urmează a se constata că recursul declarat de petenta I.G. este nefondat şi a fi respins, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Întrucât petenta, urmare a respingerii recursului se află în culpă procesuală, urmează a fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, ocazionate de judecata prezentei căi de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara I.G. împotriva sentinţei penale nr. 46 din 17 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2770/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2785/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs → |
|---|
