ICCJ. Decizia nr. 2788/2005. Penal. Art.254 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2788/2005
Dosar nr. 7284/2004
Şedinţa publică din 27 aprilie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 561 din 26 aprilie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a dispus în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor R.N.O.V. şi N.S., prin rechizitoriu, din infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus condamnarea inculpaţilor:
R.N.O.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 81 şi art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
S-au aplicat prevederile art. 359 C. proc. pen. şi s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
N.S. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 81 şi art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
S-au aplicat prevederile art. 359 C. proc. pen. şi s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 65 alin. (3) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 65 lit. a, b) şi c) C. pen., pentru o durată de 2 ani, după executarea pedepsei.
În baza art. 255 alin. (3) şi (5) C. pen., s-a dispus restituirea către denunţătorul D.M. a sumei de 39.600 dolari S.U.A., respectiv fiecare dintre inculpaţi va restitui suma de 19.800 dolari S.U.A.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 5.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În anul 1994, între SC S.G.I.E.C. SRL, reprezentată de D.M. şi Teatrul C.I. NOTTARA a fost încheiat un contract de închiriere pentru un spaţiu comercial de 10 mp situat în clădirea teatrului din Bucureşti. Acest contract urma să expire la data de 1 martie 2000.
De la data de 14 - 15 februarie 2000, conducerea teatrului formată din director general R.N.O.V. şi director general adjunct N.S. i-au comunicat persoanei vătămate că nu mai înţelege să reînnoiască respectivul contract cu societatea al cărei administrator era, deoarece nu avea oferte mai bune din partea altor persoane, oferte privind preţul chiriei.
În contractul încheiat în anul 1994 de o altă conducere a Teatrului Nottara era fixată o chirie de 2.000.000 lei/lună plus o indexare anulată de 25 %, indexare ce se aplica în fiecare an la suma rezultată din anul precedent.
În baza unui act adiţional la contract, D.M. a amenajat pentru teatru 13 vitrine din aluminiu, copertina cu geam la intrarea în teatru, cheltuielile fiind suportate în cea mai mare parte din veniturile proprii ale SC S.G.I.E. SRL
După ce D.M. a întocmit o adresă prin care solicita să i se prelungească contractul, în condiţiile negocierii preţului chiriei, s-a deplasat în biroul inculpatului R.N.O.V. la data de 16 februarie 2000, care i-a scris pe adresă să facă o ofertă în dolari plătibili în moneda românească.
D.M. avea amenajat la parterul construcţiei în care se afla Teatru C.I. NOTTARA, pe o suprafaţă de 10,5 mp un magazin de comercializare a bijuteriilor, tot aici aflându-se şi sediul societăţii.
După ce denunţătorul a primit mesajul de la inculpatul R.N.O.V. că ar putea rămâne în continuare în spaţiul respectiv dar cu o chirie modificată faţă de cea stabilită în urmă cu 5 ani, a coborât în magazinul său unde se afla martorul I.T. Martorul s-a ocupat în anii precedenţi de organizarea unor turnee cu Teatrul Nottara, cunoscând foarte bine lumea teatrului. În incinta magazinului persoana vătămată s-a hotărât să ofere conducerii teatrului un preţ de 75 dolari S.U.A./mp, informându-l despre acest lucru şi pe martorul I.T.
Cu această ofertă D.M. a urcat în biroul inculpatului R.N.O.V. prezentându-i propunerea sa. După ce inculpatul R.N.O.V. a studiat-o i-a spus denunţătorului că o să fie anunţat ca să primească răspunsul.
Pe data de 25 sau 27 februarie 2000, D.M. a fost invitat de ambii inculpaţi pentru a discuta din nou oferta persoanei vătămate. Cu acest prilej s-a spus de către inculpatul R.N.O.V. ca pentru spaţiul pe care l-a deţinut până la data de 1 martie 2000 D.M., contractul a expirat şi că deja are două-trei oferte la un nivel de 300-320 dolari S.U.A./mp. În replică, D.M. le-a reamintit inculpaţilor că el deja a făcut o ofertă de 75 dolari S.U.A./mp, fiind de acord să negocieze începând de la acest preţ, reproşându-le că trebuia să fie invitat mai de mult la discuţii pentru că în vechiul contract se stipula că are drept de preemptiune la expirarea contractului vechi.
Inculpaţii i-au cerut acesteia să mai facă o ofertă urgent şi pe data de 27 ianuarie 2000, ora 18,30, să se întâlnească pentru a o discuta. Şi de această dată denunţătorul a coborât din biroul directorilor, la parter, în magazinul să, unde era aşteptat de martorul I.T. Cei doi au discutat în legătură cu nivelul chiriei solicitate de conducerea teatrului şi au fost de acord că preţul este exagerat de mare. Din dorinţa de a nu pierde acest spaţiu, D.M. a întocmit o adresă prin care îşi arată disponibilizarea de a oferi o chirie lunară de 300 dolari S.U.A./mp plus sponsorizarea teatrului cu suma de 50.000.000 lei/mp. La această ofertă inculpatul R.N.O.V. i-a spus lui D.M. că o să primească răspunsul foarte repede. Pentru acest lucru inculpaţii l-au invitat pe D.M. pe data de 28 februarie 2000 între orele 9,00 şi 10,00 să se prezinte în biroul inculpatului N.S. Cum a intrat în birou, inculpatul R.N.O.V. i-a spus denunţătorului că este un chiriaş vechi, că şi-a respectat condiţiile contractuale anterioare şi că din toate ofertele primite la teatru, i-a fost acceptată oferta sa. La rândul său inculpatul N.S. i-a spus că l-a verificat la poliţie unde a constatat că soţia sa este româncă şi o cheamă F. şi, de asemenea, că este om serios. A intervenit din nou inculpatul R.N.O.V. propunându-i că din suma oferită de persoana vătămată drept chirie, adică 3.150 dolari S.U.A./lună, o parte să o treacă pe fundaţia teatrului al cărei preşedinte era deoarece actorii au salarii mici, că mai este nevoit de anumite cheltuieli cu protocolul şi cu mersul în străinătate, D.M. a fost de acord crezând că pentru suma respectivă va primi acte doveditoare şi astfel o va justifica.
În continuare inculpatul R.N.O.V. a propus ca suma de 3.150 dolari S.U.A., care reprezenta chiria oferită de D.M. pentru o suprafaţă de 10,5 mp, să o treacă pe două contracte şi anume, 2.000 dolari S.U.A. pe contractul de chirie şi 1.150 dolari S.U.A. pe contractul de sponsorizare.
Contractul de închiriere urma să se facă pe o perioadă de 2 ani şi 10 luni, începând cu 1 martie 2000. Tot inculpatul R.N.O.V. i-a mai cerut lui D.M. ca în momentul în care va semna contractul de închiriere pe o perioadă de 2 ani şi 10 luni va trebui să dea jumătate din suma de 39.100 dolari S.U.A., ce reprezenta valoarea totală a sumei afectate fundaţiei (34 luni – perioada pe care se încheia contractul x 1.150 dolari S.U.A. = 39.100).
S-a precizat că această sumă reprezenta jumătate din suma pe care denunţătorul a fost de acord să o dea cu titlu de sponsorizare fundaţiei teatrului condusă de inculpatul R.N.O.V. Calculul de mai sus a fost efectuat în faţa persoanei vătămate D.M. de inculpatul N.S. la un calculator de buzunar. Fiind surprins de repeziciunea calculului, D.M. a cerut să i se dea voie să se retragă pentru a se gândi şi pentru a calcula şi el cifrele vehiculate. Deci, suma totală de 39.100 dolari S.U.A. ce reprezenta un procent de 1.150 dolari S.U.A. lunar pentru fundaţie, se scădea din chiria de 3.150 dolari S.U.A., oferită de D.M. S-a mai precizat că inculpatul R.N.O.V. i-a cerut denunţătorului să dea această sumă de 39.000 dolari S.U.A. în două rate. Aceste calcule au fost consemnate de inculpatul R.N.O.V. pe un formulat intitulat act adiţional la contractul nr. 708/1994 cu pix de culoare roşie. Un exemplar din acest act adiţional i-a fost dat denunţătorului la cererea sa pentru a face şi el calculele.
Inculpaţii au atras atenţia lui D.M. să nu se consulte cu nimeni în legătură cu această situaţie. În magazinul său, D.M. s-a întâlnit cu martorul I.T. căruia i-a arătat actul adiţional scris de inculpatul R.N.O.V., solicitându-i nişte bani sub formă de împrumut pentru a se achita de datorie.
A doua zi, pe data de 29 februarie 2000, dimineaţa, D.M. a mers în unul din birourile celor doi inculpaţi unde i s-a spus că în acea zi se va semna şi contractul. Denunţătorul le-a spus inculpaţilor că suma pe care trebuia să o dea cash este mult prea mare pentru el şi nu are posibilităţi să o procure toată. Inculpatul N.S. a fost de acord cu cele spuse de D.M. şi pentru că îl înţelege îi va face o reducere de 9.100 dolari S.U.A., urmând ca în aceeaşi zi să le dea 30.000 dolari S.U.A. fără chitanţă pentru că au ei grijă cum să-i justifice, cerându-i să coboare din magazin să-i pregătească. În timp ce persoana vătămată se afla în magazinul său, la câteva minute după discuţie, a coborât inculpatul N.S., spunându-i în treacăt că lipseşte o jumătate de oră, timp în care D.M. trebuia să aibă banii pregătiţi. Între timp, D.M. făcuse rost de suma de 29.500 dolari S.U.A., bani pe care i-a aranjat împreună cu martorul I.T. şi i-a legat în două pachete cu bandă elastică. Ştiind de la D.M. că N.S. va reveni, martorul I.T. a ieşit pentru a nu fi observat împreună cu D.M. În scurt timp, inculpatul N.S. a intrat în magazinul lui D.M. şi a primit cele două pachete cu bani, dolari S.U.A. şi mărci germane, echivalând cu un total de 39.500 dolari S.U.A. Inculpatul N.S. a luat banii şi i-a introdus în două buzunare interioare de la haina cu care era îmbrăcat.
A doua sau a treia zi de la momentul în care persoana vătămată i-a dat banii inculpatului N.S., inculpaţii s-au întâlnit cu D.M. în biroul teatrului pentru a semna contractul. Având curaj, deoarece le oferise suma de 29.500 dolari S.U.A., în condiţiile arătate mai sus, persoana vătămată a solicitat ca durata contractului să fie de 5 ani. Cei doi inculpaţi au profitat de ocazie şi i-au spus denunţătorului că mai are faţă de ei o datorie de 500 dolari S.U.A., lucru ce a fost recunoscut de aceasta şi în momentele următoare a scos din buzunar 6 bancnote a 100 dolari S.U.A., numărându-le cu voce tare, după care le-a pus pe biroul inculpatului R.N.O.V. de unde le-a luat inculpatul N.S.
Nefiind clarificată durata contractului, D.M. a insistat pentru o durată de 5 ani însă unul din învinuiţi a spus că, dacă vrea contract pe 3 ani trebuie să mai dea 5.000 dolari S.U.A., dacă vrea contract pe 4 ani să mai dea 7.500 dolari S.U.A. şi dacă vrea contract de 5 ani să mai dea 10.000 dolari S.U.A.
În aceeaşi zi, persoana denunţătorului s-a întâlnit cu martorul I.T. relatându-i discuţia avută cu cei doi învinuiţi şi spunându-i ce le va da şi suma de 10.000 dolari S.U.A. pentru că nu doreşte să piardă spaţiul din incinta Teatrului C.I. Nottara. Restul de bani de care D.M. avea nevoie i-a procurat prin împrumut de la martorul A.M.
Pe data de 9 martie 2000, D.M. a fost anunţat de inculpatul N.S. ca a doua zi trebuie să-i aducă 10.000 dolari S.U.A. întrucât au stabilit să încheie contractul pe o durată de 5 ani, ocazie cu care îi va mai şi micşora chiria. D.M. a pus într-un pachet 14.070 mărci germane şi într-un alt pachet 2.600 dolari S.U.A., ambele sume valorând în total 9.600 dolari S.U.A. Pe data de 1 martie 2000, orele 9,00, învinuitul N.S. a coborât din biroul său venind la magazinul persoanei vătămate pe care a întrebat-o dacă a pregătit „aia" şi primind un răspuns afirmativ a cerut banii pe loc, pe care după ce i-a luat, nu a vrut să-i numere, deşi D.M., i-a spus că lipsesc 400 dolari S.U.A. După ce a luat banii inculpatul N.S. i-a spus denunţătorului să urce în birou pentru a semna contractul. În biroul inculpatului N.S. se afla inculpatul R.N.O.V., iar pe o masă era contractul semnat de inculpatul R.N.O.V. Când a pătruns în birou, D.M. i-a spus inculpatului R.N.O.V. că a dat „aia", la care el a răspuns „ştiu". D.M. s-a uitat pe contract să vadă dacă avea menţionat termenul de 5 ani şi a văzut că era scris 4 ani şi o lună, începând cu 1 martie 2000, perioada de derulare a contractului începându-se la 31 decembrie 2004. După ce denunţătorul a semnat contractul, inculpatul R.N.O.V. i-a dat persoanei vătămate să semneze şi contractul de sponsorizare al teatrului de 50.000.000 lei/lună, pe o durată de 5 ani.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel denunţătorul D.M. şi inculpaţii N.S. şi R.N.O.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea apelului, denunţătorul D.M. a arătat că în mod greşit prima instanţă a obligat pe fiecare inculpat la restituirea a câte 19.800 dolari S.U.A., aceştia trebuind să fie obligaţi în solidar la plata sumei de 39.600 dolari S.U.A. şi s-a omis obligarea lor şi la plata cheltuielilor judiciare pe care el le-a solicitat.
În apelul lor, inculpaţii au criticat sentinţa penală atacată, întrucât s-a reţinut greşit situaţia de fapt, la baza acesteia aflându-se numai denunţul lui D.M., neexistând nici o altă probă indubitabilă care să confirme susţinerea acestuia, nu au fost avute în vedere declaraţiile martorei D.C., jurist al teatrului şi nu pot fi reţinute ca probe în acuzare, înscrisurile referitoare la încheierea contractului de închiriere.
Inculpaţii au solicitat admiterea apelurilor, desfiinţarea sentinţei penale apelate şi în fond, achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor.
Prin Decizia nr. 811/ A din 28 octombrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelul declarat de denunţătorul D.M., a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond, a fost obligat fiecare inculpat la câte 23.500.000 lei cheltuieli judiciare către denunţător.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Prin aceeaşi decizie au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii N.S. şi R.N.O.V.
Au fost obligaţi inculpaţii la câte 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri denunţătorul D.M. şi inculpaţii N.S. şi R.N.O.V.
În recursul său, denunţătorul D.M. a solicitat admiterea acestuia, casarea în parte a hotărârilor pronunţate şi obligarea în solidar a inculpaţilor, la plata către acesta, a sumei de 39.600 dolari S.U.A.
În recursurile lor, inculpaţii au solicitat admiterea acestora casarea hotărârilor şi achitarea lor, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
La termenul din 13 aprilie 2005, procurorul a invocat excepţia nulităţii absolute, prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., constând în nelegala compunere a instanţei de fond, respectiv completul a fost compus din doi judecători în loc de un judecător.
Examinând hotărârile atacate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, întrucât instanţa de fond, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, nu a fost compusă legal, situaţie neobservată de instanţa de apel.
Potrivit art. 17 alin. (1) din Legea nr. 92/1992, privind organizarea judecătorească, care era incidentă în cauză, având în vedere că faptele deduse judecăţii s-a reţinut că au fost săvârşite în anul 1994, cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriilor, tribunalelor şi curţilor de apel se judecă de un singur judecător.
Infracţiunile de luare de mită, prevăzute de art. 254 C. pen., reţinute în sarcina inculpatului în cauza de faţă, se judecă în primă instanţă de tribunal, potrivit art. 27 C. proc. pen.
Cum, în sarcina inculpaţilor N.S. şi R.N.O.V. au fost reţinute infracţiunile de luare de mită, săvârşite în anul 1994, nefiind incidente dispoziţiile Legii nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, completul de judecată care a soluţionat în fond cauza, trebuia să fie compus, potrivit legii comune, dintr-un singur judecător.
Or, în speţă, instanţa Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, care a pronunţat sentinţa penală nr. 561 din 26 aprilie 2004, a fost constituită din doi judecători, deşi nu s-a reţinut săvârşirea nici uneia din infracţiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000.
Încălcarea dispoziţiilor referitoare la compunerea instanţei atrage, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., nulitatea absolută a hotărârii pronunţate de prima instanţă.
Ca atare, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., urmează a admite recursurile declarate de denunţătorul D.M. şi inculpaţii N.S. şi R.N.O.V., a fi casate ambele hotărâri şi a trimite cauza la Tribunalul Bucureşti, pentru rejudecare, în complet de judecată legal constituit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de partea civilă D.M. şi de inculpaţii N.S. şi R.N.O.V. împotriva deciziei penale nr. 811/ A din 28 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 561 din 26 aprilie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2786/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... | ICCJ. Decizia nr. 2789/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... → |
|---|
