ICCJ. Decizia nr. 2786/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod Penal. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2786/2005

Dosar nr. 1833/2005

Şedinţa publică din 27 aprilie 2005

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 11 din 19 ianuarie 2005 a Tribunalului Sălaj a fost condamnat inculpatul A.D.C., pentru comiterea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., la 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) – b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a menţinut măsura arestării inculpatului şi s-a dedus prevenţia începând cu 23 noiembrie 2004, la zi.

S-a confiscat de la inculpat cuţitul, corp delict.

S-a constatat că partea vătămată S.M.I.I. şi C.A.S. a judeţului Sălaj, Spitalul judeţului Sălaj, Zalău şi Serviciul de Ambulanţă Sălaj nu s-au constituit în cauză părţi civile.

Inculpatul a fost obligat la 5.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 800.000 lei au fost avansaţi din fondul Ministerului Justiţiei către apărător din oficiu, avocat P.O. în faza de urmărire penală şi de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că inculpatul A.D.C. a fost eliberat din Penitenciarul de minori Tichileşti, la data de 16 noiembrie 2004, stabilindu-şi domiciliul la o soră a sa în localitatea Dragu.

În ziua de 22 noiembrie 2004, inculpatul şi-a cumpărat un cuţit (corp delict) din piaţa Hida şi s-a dus în vizită la domiciliul fostei sale concubine C.F. Aceasta nu era acasă, iar părinţii săi i-au comunicat că fiica lor trăieşte în relaţii de concubinaj cu numitul Ş.M.

În după amiaza aceleiaşi zile inculpatul s-a întâlnit cu C.F. cu care a intrat într-un bar, în care se afla şi partea vătămată Ş.M.

La plecare, partea vătămată i-a urmărit, cerându-i inculpatului să-i lase în pace concubina.

În această situaţie, prin surprindere inculpatul i-a aplicat părţii vătămate S.M. o lovitură puternică cu cuţitul în zona gâtului, producându-i o rană care a început să sângereze puternic.

În acel moment a trecut pe podul din centrul localităţii Hida a patrulă de jandarmi, care văzând cele întâmplate l-au imobilizat pe inculpat.

Martora C.F. i-a acordat victimei primul ajutor, aceasta fiind condusă la postul de poliţie unde medicul din comună a reuşit să-i oprească hemoragia.

Dar partea vătămată a început ulterior să sângereze din nou, fiind necesară trimiterea la Spitalul judeţului Sălaj, secţia urgenţe, unde i s-au acordat îngrijirile medicale de specialitate.

Raportul de constatare medico-legală întocmit în cauză a menţionat că partea vătămată a prezentat o plagă tăiată înţepată laterală cervical stângă care a necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale. Lovitura de cuţit a fost aplicată într-o zonă puternic vascularizată care conţine elemente anatomice vitale, fiindu-i pusă viaţa în pericol.

Inculpatul a recunoscut sincer comiterea infracţiunii aşa cum a fost descrisă mai sus.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj şi inculpatul.

Prin Decizia penală nr. 57/2005, Curtea de Apel Cluj a admis apelul Parchetului şi a desfiinţat parţial prima hotărâre numai cu privire la pedeapsa principală aplicată inculpatului, pe care a majorat-o la 8 ani închisoare.

Celelalte dispoziţii au fost menţinute.

Apelul inculpatului a fost respins ca nefondat.

Inculpatul a formulat, în termen, recurs împotriva ultimei hotărâri, cerând casarea acesteia cu privire la cuantumul pedepsei, pe care l-a considerat prea mare.

Critica adusă hotărârii se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Recursul este nefondat.

În raport de antecedentele penale ale inculpatului, în mod corect instanţele nu i-au recunoscut circumstanţele atenuante, aplicându-i o pedeapsă apropiată însă de minimul special prevăzut de lege.

Astfel, s-a avut în vedere că inculpatul până în prezent a mai fost condamnat de 6 ori, pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt şi violare de domiciliu, iar în perioada minorităţii i s-a aplicat măsura educativă a mustrării tot pentru o infracţiune de furt. Aceste condamnări repetate nu i-au influenţat pozitiv conduita, dimpotrivă fiind liberat din penitenciar la data de 16 noiembrie 2004 la câteva zile, respectiv la 22 noiembrie 2004, comite o nouă faptă penală gravă.

De asemeni, modalitatea şi împrejurările în care inculpatul a comis fapta, prin folosirea unui cuţit, în public, printr-o lovitură puternică, aplicată părţii vătămate, într-o zonă intens vascularizată şi care conţinea elemente anatomice vitale, denotă periculozitatea socială ridicată a inculpatului.

Având în vedere că instanţa a dat eficienţă tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi reţinând că nu există alte motive, care analizate din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să determine casarea hotărârii, Curtea urmează să respingă recursul inculpatului, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Din durata pedepsei aplicate inculpatului, se va deduce perioada arestării preventive cu începere de la 23 noiembrie 2004 la zi.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.D.C. împotriva deciziei penale nr. 57 din 7 martie 2005a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 23 noiembrie 2004 la 27 aprilie 2005.

Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 aprilie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2786/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod Penal. Recurs