ICCJ. Decizia nr. 2785/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2785/2005
Dosar nr. 1087/2005
Şedinţa publică din 27 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 221 din 17 iunie 2004, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în dosar nr. 1478/2004, s-a dispus, în baza art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), condamnarea inculpatului B.M. la 14 ani închisoare.
S-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complimentară a interzicerii pe timp de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada detenţiei preventive de la 1 noiembrie 2003 la zi şi s-a menţinut starea de arest.
A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Ş.E. şi a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 85.000.000 lei despăgubiri civile din care 60.000.000 lei daune materiale reprezentând cheltuieli de înmormântare şi pomeniri iar diferenţa daune morale.
Inculpatul a fost obligat şi la plata sumei de 10.800.000 lei cheltuieli judiciare statului din care 400.000 lei onorariu avocat oficiu.
În fapt prima instanţă a reţinut următoarele:
La începutul lunii octombrie 2003, inculpatul B.M. a convenit cu martorul B.P. din comuna Brezniţa din Ocol, să-i îngrijească de animale, asigurându-i în schimb cazarea şi hrana zilnică, plus o anumită sumă de bani.
În dimineaţa zilei de 31 octombrie 2003, inculpatul a plecat la câmp cu animalele acestuia, dar şi cu ale altor localnici, de la care a primit o jumătate de litru de ţuică şi un litru de vin, băutură pe care a consumat-o în timpul zilei.
În jurul orei 16,00, inculpatul s-a întâlnit în câmp, în punctul numit B., cu victima Ş.G., cu care, în momentul în care ambii plecaseră cu animalele spre casă, a avut o altercaţie în legătură cu animalele pe care le păşunau.
Inculpatul a susţinut că a fost insultat şi chiar lovit peste faţă de victimă, situaţie în care a ripostat şi l-a lovit strângându-l de gât, moment în care a sesizat că victimei îi curge sânge pe gură şi pe nas, cărând la pământ.
Văzând că victima nu mai mişcă, inculpatul a ascuns corpul într-un gard de mărăcini, acoperindu-i faţa cu scurta cu care era îmbrăcat şi l-a acoperit cu două braţe de iarbă (pentru a nu fi descoperit de câini, conform susţinerilor inculpatului).
Ulterior, inculpatul B.M. a abandonat vitele în câmp şi a revenit la locuinţa martorului B.P. Întrebat de soţia acestuia, numita B.I., unde au rămas animalele, inculpatul a evitat să răspundă. B.I. a observat că inculpatul este zgâriat pe obrazul drept, leziune ce a fost motivată de acesta prin faptul că ar fi fost bătut de un necunoscut.
Întrucât s-a întunecat, membrii familiei victimei Ş.G. s-au alarmat şi au plecat pe câmp să o caute, dar fără rezultat. În aceste condiţii au fost anunţaţi lucrătorii Postului de Poliţie Brezniţa Ocol, corpul victimei fiind găsit ascuns în gardul de mărăcini, de-abia în jurul orelor 02,00.
Pentru a reţine această stare de fapt, prima instanţă a avut în vedere probele administrate, respectiv: proces verbal de cercetare la faţa locului, proces verbal de identificare a inculpatului, proces verbal de reconstituire şi planşe foto, raport de expertiză criminalistică, declaraţii de martori, declaraţiile inculpatului care a recunoscut comiterea faptei şi raportul medico-legal nr. 969/178/2003 al S.M.L. Mehedinţi din care rezultă că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin aspirat sanguin consecinţa unui traumatism cranio-facial cu fractură de oase proprii nazale şi expistoxis; leziunile de la nivelul feţei şi corpului victimei s-au putut produce prin lovire repetată cu corp dur, posibil pumn, picior şi cu un corp dur alungit iar între acestea şi deces există legătură de cauzalitate directă şi nemijlocită.
Prima instanţă a reţinut faptul că inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor în aceea de lovituri cauzatoare de moarte. Cererea a fost însă respinsă constatându-se că existenţa intenţiei specifice infracţiunii de omor.
Astfel, s-a reţinut că inculpatul a lovit în mod repetat victima-persoană în vârstă de 64 ani, cu o structură fizică firavă, a strâns-o de gât, încetând acţiunea doar atunci când a constatat că aceasta a decedat şi a ascuns cadavrul într-un gard de mărăcini.
S-a arătat că, în cauză, nu poate fi reţinută nici circumstanţa atenuantă a provocării întrucât nu rezultă faptul că inculpatul ar fi comis fapta sub imperiul unei puternice tulburări, iar altercaţia cu victima a pornit chiar de la neglijenţa manifestată de inculpat în paza animalelor pe care le păşuna (însăşi inculpatul arătând c ă incidentul a început de la faptul că o vacă pe care o avea în pază, ar fi împuns cu cornul o altă vacă).
Vinovăţia inculpatului a fost reţinută şi pe baza faptului că raportul de expertiză nr. 107739 din 11 februarie 2004 întocmit de I.C. al I.G.P. a evidenţiat pe pufoaica aparţinând inculpatului, şi pe care acesta o purta la data faptei, urme de sânge uman aparţinând victimei.
Mai mult, după comiterea faptei, la data de 27 noiembrie 2003, martorul B.P. a găsit sub patul din încăperea unde era inculpatul o pereche de cizme din cauciuc pe care victima le purtase la data incidentului, iar la locul faptei au fost găsite cizmele purtate de inculpat.
În ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei prima instanţă a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, limitele de pedeapsă dar şi antecedentele penale ale inculpatului, care este recidivist.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şi inculpatul.
În apelul parchetului sentinţa a fost criticată pentru netemeinicie arătându-se în principal faptul că în antecedente inculpatul a mai fost condamnat pentru fapte de violenţă şi furt, cum ar fi de pildă 7 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 C. pen., prin sentinţa penală nr. 1048/1989, iar faţă de această stare de recidivă, de limitele de pedeapsă şi de modalitatea de comitere a faptei, pedeapsa aplicată este prea blândă.
În motivarea apelului, redactat exclusiv de către inculpat, acesta critică sentinţa tot sub aspectul individualizării pedepsei arătând că aceasta este prea aspră. Totodată, solicită schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor în aceea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu reţinerea circumstanţei atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., a mai arătat că victima era cunoscută ca un om violent şi că trebuia să se ţină cont şi de acest aspect.
Inculpatul a susţinut acelaşi lucru şi în memoriul din data de 2 august 2004 ca şi în memoriul din 6 septembrie 2004.
Din partea părţii civile Ş.E. au fost depuse la dosar mai multe memorii adresate fie direct instanţei fie altor organisme în cuprinsul cărora aceasta susţine că inculpatul este nevinovat şi că adevăratul criminal este o altă persoană, respectiv martorul S.G.
După depunerea acestor memorii de către partea civilă, la data de 25 octombrie 2004, inculpatul a depus la dosar un nou memoriu în care neagă comiterea faptei.
În această nouă variantă inculpatul a susţinut şi el că autorul faptei este martorul S.G. care, din diferite motive, s-a luat la ceartă cu victima după care la bătaie, el a intervenit între ei, explicând astfel petele de sânge găsite pe pufoaica sa, şi-a pierdut cizmele în acest incident după care a luat o pereche de pe jos şi s-a dus după vaci; când s-a întors a găsit victima fără suflare, iar S.G. i-a propus să ia asupra sa crima urmând să-l ajute, respectiv să-i dea suma de 150.000.000 lei şi două vaci.
Prin Decizia penală nr. 1/ A din 10 ianuarie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şi inculpatul B.M.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru nelegalitate, sub aspectul greşitei condamnări, pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa, care nu a fost comisă de el ci de martorul S.G. În subsidiar, a solicitat restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale în vederea stabilirii corecte a situaţiei de fapt prin efectuarea unei reconstituiri în prezenţa soţiei victimei.
Împotriva aceloraşi hotărâri a declarat recurs şi partea civilă Ş.E. care a solicitat, de asemenea, restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale în vederea stabilirii corecte a situaţiei de fapt şi a adevăratului autor, prin efectuarea unei reconstituiri în prezenţa sa.
Examinând hotărârile recurate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul inculpatului este nefondat, iar recursul părţii civile este inadmisibil.
1. În ceea ce priveşte recursul inculpatului, se constată că din actele şi lucrările dosarului reiese că acesta este autorul infracţiunii de omor reţinută în sarcina sa, susţinerile în sensul că nu el ar fi aplicat lovituri victimei, ci martorul S.G., fiind infirmate de materialul probator administrat în cauză. În acest sens sunt relevante mijloacele materiale de probă, respectiv.
Această concluzie se bazează atât pe probe materiale, existenţa pe pufoaica inculpatului a urmelor de sânge de grupă al aceleaşi cu a victimei, descoperirea în camera inculpatului a cizmelor ce au aparţinut victimei, existenţa unor zgârieturi pe obrazul inculpatului, cât şi probele testimoniale, respectiv, declaraţiile martorilor ce s-au întâlnit cu inculpatul.
Nu lipsit de importanţă este faptul că, însăşi inculpatul a recunoscut comiterea faptei atât în faţa primei instanţe cât şi în faţa instanţei de apel prin declaraţia de apel şi alte 2 memorii. Susţinerile ulterioare ale inculpatului nu au nici un suport probator, nefăcând dovada existenţei vreunui conflict sau incident (chiar anterior) între victimă şi martorul S.G. şi se bazează pe înţelegerea cu familia victimei.
Participarea martorului S.G. la cercetarea la faţa locului şi la reconstituirea făcută de organele de urmărire penală, este justificată de faptul că martorul este cel care îi lăsase în câmp pe inculpat şi victimă şi cel care s-a întâlnit seara, aproape de sat, cu inculpatul, astfel că era cel mai în măsură să indice zona aproximativă în care ar fi putut fi găsită victima.
Susţinerile inculpatului că declaraţiile martorilor sunt subiective, deoarece S.G. se înrudeşte cu familia B. (care îl găzduia şi pentru care lucra), nu pot fi luate în consideraţie, aceste declaraţii servind la aflarea adevărului în condiţiile în care au fost coroborate cu constatările şi concluziile actelor medico-legale şi restul materialului probator aflat la dosarul cauzei.
Nu în ultimul rând, trebuie menţionat că declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului din faza de urmărire penală, de cercetare judecătorească, precum şi cele trei memorii depuse la instanţa de apel, prin care a relatat în mod constant, coerent şi detaliat modul în care a comis fapta, se coroborează cu împrejurările ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, fiind de natură a servi la aflarea adevărului conform prevederilor art. 69 C. proc. pen. Nu acelaşi lucru se poate spune despre susţinerile ulterioare ale inculpatului, intervenite după o corespondenţă pe timpul detenţiei cu familia victimei, prin care încearcă să acrediteze ideea că, deşi se afla la locul faptei, a intervenit doar pentru a despărţi victima de martorul S.G., iar recunoaşterea iniţială a faptei s-a datorat promisiunii acestuia din urmă că îi va da în schimb 100 milioane lei şi o vacă. Sub acest ultim aspect, se poate observa că inculpatul îşi construieşte apărarea pe o altă conduită ilicită, respectiv favorizarea infractorului, în situaţia în care ultimele sale declaraţii ar fi reale.
Faţă de toate aceste considerente, Curtea apreciază că instanţa de fond şi cea de apel au evaluat corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispoziţiilor art. 62, art. 63 şi art. 69 C. proc. pen., stabilind împrejurările comiterii faptei şi vinovăţia inculpatului, astfel că solicitarea acestuia de a se restitui dosarul la parchet în vederea completării urmăririi penale sau de a se pronunţa achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., este nefondată.
2. Referitor la recursul părţii civile, Curtea constată că acesta este inadmisibil, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 3851 alin. (4) C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentinţele prin care persoanele prevăzute în art. 372 nu au folosit calea apelului. În speţă, partea civilă Ş.E. nu a declarat apel împotriva sentinţei penale de condamnare a inculpatului, iar prin Decizia din apel nu s-a modificat cu nimic această hotărâre, pentru a fi aplicabilă teza II a art. 3851 alin. (4) din acelaşi cod.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat, ca nefondat, iar în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) din acelaşi cod, va respinge recursul părţii civile ca inadmisibil.
Conform dispoziţiilor art. 38516 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul, inculpat şi recurenta, parte civilă vor fi obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă Ş.E. şi ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva deciziei penale nr. 1 din 10 ianuarie 2005 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 1 noiembrie 2003 la 27 aprilie 2005.
Obligă pe recurenta parte civilă la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2772/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2786/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... → |
|---|
