ICCJ. Decizia nr. 2825/2005. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2825/2005
Dosar nr. 7026/2004
Şedinţa publică din 5 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 104/ F din 9 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, pronunţată în dosarul nr. 887/P/2004, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de către petiţionarul T.G., împotriva rezoluţiei pronunţate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. 53/P/2004.
A fost obligat petiţionarul la 100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin plângerea formulată, petiţionarul T.G. a solicitat desfiinţarea rezoluţiei nr. 53/P/2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorul R.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În susţinerea plângerii petiţionarul a arătat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este nelegală, deoarece în cauză există indicii şi probe că magistratul a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
La termenul de judecată, din data de 9 noiembrie 2004, petiţionarul a invocat lipsa competenţei materiale a instanţei în soluţionarea acestei cauze şi, pe cale de consecinţă, declinarea competenţei la instanţa ierarhic superioară, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere calitatea intimatului de judecător la Curtea de Apel Piteşti.
Examinând, cu prioritate, excepţia competenţei materiale invocată de către petiţionar, curtea de apel a constatat următoarele:
T.G. a reclamat faptul că judecătorul R.D., în dosarul nr. 6379/2002 al Tribunalului Argeş, secţia civilă, a pronunţat Decizia civilă nr. 681/2003, prejudiciindu-l, cu ştiinţă, şi favorizând-o pe B.S., sora sa, cu care este de mai mult timp în proces.
Potrivit dispoziţiilor art. 40 C. proc. pen., când competenţa instanţei este determinată de calitatea inculpatului, instanţa rămâne competentă să judece, chiar dacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, nu mai are acea calitate, printre altele şi în cazul în care fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului.
În speţă, intimatul R.D. este în prezent judecător la Curtea de Apel Piteşti, dar fapta imputată acestuia se referă la perioada în care avea calitatea de judecător la Tribunalul Argeş.
În consecinţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 40 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., coroborate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., competenţa materială de soluţionare a cauzei, revenind Curţii de Apel Piteşti.
În ceea ce priveşte fondul plângerii, curtea de apel a constatat că aceasta este neîntemeiată.
În mod corect, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, prin rezoluţia nr. 53 din 18 mai 2004, a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe R.D., judecător, cercetat sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Această rezoluţie a fost confirmată de rezoluţia nr. 441 din 17 septembrie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de T.G.
Petiţionarul a reclamat faptul că judecătorul R.D. a pronunţat o hotărâre judecătorească în defavoarea sa, în mod ilegal şi abuziv, deoarece a admis apelul declarat de B.S., în sensul că i-a admis acesteia un drept de servitute pe o proprietate a sa.
Din examinarea actelor dosarului de cercetare penală nu a rezultat nici un indiciu în legătură cu săvârşirea vreunei fapte penale de către judecătorul R.D.
Faptul că magistratul a pronunţat o hotărâre judecătorească care a dat câştig de cauză părţii adverse a petiţionarului, nu constituie un indiciu de săvârşire a unei fapte penale. Decizia civilă nr. 681 din 17 aprilie 2003 a Tribunalului Argeş, pronunţată de un complet din care a făcut parte şi judecătorul R.D. este motivată şi sub aspect procedural respectă toate condiţiile unei hotărâri judecătoreşti.
De altfel, procedura contencioasă specifică activităţii de judecată, presupune întotdeauna că una dintre părţi va pierde procesul dedus judecăţii, dar aceasta nu înseamnă că judecătorii care au pronunţat hotărârea au săvârşit vreo infracţiune.
Prin urmare, în mod corect Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, prin rezoluţia atacată a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva magistratului R.D.
Împotriva acestei a declarat recurs petiţionarul T.G., criticând-o, arătând în scris că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti din 18 mai 2004 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a magistratului R.D. care l-a defavorizat şi i-a creat un prejudiciu mare, considerând că acest magistrat a dat o decizie ilegală pentru constituirea unui drum de trecere prin curtea sa a cărui proprietar este de 49 ani, că a fost obligat de acest magistrat să-l cedeze, făcând referiri la cauza civilă respectivă, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei penale, constituindu-se parte civilă cu suma de 10.000.000 lei, precum şi restituirea sumei de 30.000.000 lei cu care a fost prejudiciat în urma deciziei date de magistrat, anexând o serie de înscrisuri.
Examinând recursul declarat de petiţionarul T.G. împotriva deciziei instanţei de fond, în raport cu motivul invocat din oficiu de către procuror, în recursul petiţionarului, care primează faţă de celelalte motive şi aspecte invocate şi se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul petiţionarului T.G. ca fiind întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta.
În conformitate cu art. 2781 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, dată de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi art. 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Potrivit art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen., Curtea Supremă de Justiţie judecă în primă instanţă infracţiunile săvârşite de judecătorii şi magistraţii asistenţi de la Curtea Supremă de Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe şi de procurorii P.N.A.
De asemenea, conform art. 40 alin. (1) C. proc. pen., când competenţa instanţei este determinată de calitatea inculpatului, instanţa rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când: a) fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului; b) s-a dat o hotărâre în primă instanţă.
Din analiza cauzei rezultă la data judecării acesteia la Curtea de Apel Piteşti, respectiv la data de 9 noiembrie 2004, intimatul R.D. împotriva căreia petiţionarul a formulat plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., avea calitatea de judecător la Curtea de Apel Piteşti, aspect ce rezultă chiar din considerentele sentinţei atacate.
Înalta Curte consideră că instanţa de fond a dat o greşită interpretare incidenţei condiţiilor impuse de art. 40 C. proc. pen., faţă de calitatea intimatului R.D., judecător la Tribunalul Argeş la momentul faptei imputate, având drept consecinţă reţinerea cauzei spre soluţionare, ca fiind competentă material.
În conţinutul dispoziţiei art. 40 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la competenţa în cazul schimbării calităţii inculpatului, legiuitorul face referire la menţinerea competenţei instanţei iniţial investită, în situaţia pierderii calităţii inculpatului, în cele două cazuri stipulate expres, situaţie care nu se regăseşte în speţă, deoarece intimatul R.D. la data judecării cauzei, respectiv 9 noiembrie 2004, avea aceeaşi calitate de judecător, însă la o instanţă ierarhic superioară, la Curtea de Apel Piteşti, calitate ce atrăgea competenţa de soluţionare a cauzei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în raport de normele procedurale mai sus menţionate.
Or, Curtea de Apel Piteşti judecând cauza cu nerespectarea normelor de competenţă de soluţionare, încălcare ce atrage sancţiunea nulităţii absolute, în condiţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., a pronunţat o hotărâre nelegală, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 1 C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de petiţionarul T.G. împotriva sentinţei penale nr. 104/ F din 9 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza pentru competentă soluţionare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Se va stabili termen pentru judecarea cauzei la 16 iunie 2005, cu citarea părţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petiţionarul T.G. împotriva sentinţei penale nr. 104/ F din 9 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Piteşti.
Casează sentinţa atacată şi va trimite cauza pentru competentă soluţionare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Definitivă.
Stabileşte termen pentru judecarea cauzei la 16 iunie 2005, cu citarea părţilor.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2822/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2826/2005. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
