ICCJ. Decizia nr. 2822/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2822/2005
Dosar nr. 1876/2005
Şedinţa publică din 5 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 4 din 6 ianuarie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a computat prevenţia de la 22 octombrie 2004 la zi.
A luat act că proba nr. 1,3 (0,07 grame heroină şi 0,02 grame heroină) a fost consumată în procesul de laborator şi probele nr. 2 b (un capac de seringă care conţine urme de heroină şi cofeină) au fost distruse în procesul de laborator.
În baza art. 17 alin. (1) C. pen., a confiscat de la inculpat suma de 900.000 lei.
A dispus restituirea către inculpat a sumei de 500.000 lei consemnată la C.E.C. Agenţia Mihai Bravu.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3.500.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Instanţa de fond a reţinut că. la data de 22 octombrie 2004. inculpatul a fost depistat de organele de poliţie după ce i-a vândut numitului S.S.A., 3 doze de heroină pentru suma de 900.000 lei, ulterior predând organelor de poliţie şi o doză de heroină pe care o deţinea în vederea vânzării.
Bunurile ridicate de la inculpat au fost predate de cumpărător organelor de poliţie, care au procedat la introducerea acestora într-un plic şi la sigilarea plicului, în prezenţa martorului asistent.
Printre bancnotele care alcătuiau suma de bani găsită asupra inculpatului au fost găsite o bancnotă de 500.000 lei, patru bancnote de 100.000 lei şi o bancnotă de 50.000 lei, ale căror serii corespundeau cu cele consemnate în procesul-verbal.
Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică ataşat la dosar a rezultat că dozele vândute de inculpat numitului S.S.A. şi cea găsită în scara blocului, conţineau 0,09 grame heroină în amestec cu cofeină şi griseofulvin, iar seringa găsită asupra inculpatului S.M. conţinea urme de heroină şi cofeină, probele supuse expertizei fiind consumate în procesul de laborator.
Inculpatul a avut o poziţie procesuală sinceră pe tot parcursul procesului penal recunoscând comiterea infracţiunii şi relatând împrejurările săvârşirii acesteia.
Instanţa de fond având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pericolul social concret al faptei, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, necunoscut cu antecedente penale şi cu o atitudine deosebit de sinceră, a apreciat că se justifică reţinerea de circumstanţe atenuante, astfel că a făcut aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei şi a solicitat reducerea mai accentuată a acesteia în raport de circumstanţele reale şi cele personale.
Instanţa de apel a admis apelul declarat de inculpat, a redus pedeapsa aplicată la 4 ani închisoare şi a înlăturat măsura confiscării de la inculpat a sumei de 900.000 lei.
S-a constatat că în mod corect prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante, apreciindu-se că printr-o reevaluare a acestora pedeapsa poate fi mai mult redusă, până aproape de minimul prevăzut de art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., reducere justificată atât de poziţia procesuală deosebit de sinceră a inculpatului, dar şi de cantitatea redusă de droguri ce a făcut obiectul traficului, acestea fiind elemente care configurează o periculozitate redusă a inculpatului.
Sentinţa apelată a fost apreciată ca nelegală de către instanţa de control judiciar, sub aspectul aplicării măsurii de siguranţă a confiscării speciale prevăzută de art. 17 din Legea nr. 143/2000.
S-a constatat că prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile art. 17 din legea menţionată, care se referă la confiscarea drogurilor şi a altor bunuri care au făcut obiectul infracţiunii, ori în caz că nu se găsesc, inculpatul este obligat la plata echivalentului lor în bani, dispoziţii care însă nu-şi găsea aplicarea în cauza de faţă, deoarece suma de bani primită de inculpat în urma vânzării drogurilor a fost pusă la dispoziţia organelor de poliţie de către mama denunţătorului I.Şt.S., iar ulterior i-a fost restituită acesteia conform prcesului-verbal din 22 octombrie 2004.
Ca urmare s-a reţinut că nu se impunea confiscarea sumei de bani de la inculpat, nefiind vorba de o sumă reprezentând echivalent al drogurilor traficate în relaţia directă vânzător-cumpărător.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de inculpat, care a criticat-o pentru netemeinice, sub aspectul pedepsei aplicate pe care o consideră prea mare şi a cărei reducere o solicită în raport de împrejurările în care s-a consumat fapta şi de circumstanţele sale personale.
Recursul nu este întemeiat.
În concordanţă cu probele administrate, instanţele au reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrând just în dispoziţiile legii infracţiunea săvârşită de acesta.
La stabilirea pedepsei au fost avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont de gradul de pericol social concret, dar şi de împrejurările în care s-a comis fapta şi de persoana inculpatului, faţă de care instanţele au dovedit clemenţă, recunoscând în favoarea sa circumstanţe atenuante care au permis orientarea spre o pedeapsă situată cu mult sub limita minimă prevăzută de textul incriminator.
Aşa fiind, pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată de instanţa de apel este apreciată de Înalta Curte ca fiind în măsură să satisfacă cerinţele impuse de dispoziţiile art. 52 C. pen., referitor la scopul pedepsei, astfel că o redozare a acesteia nu se justifică.
Pentru aceste considerente şi constatând că alte motive de casare, susceptibile a fi examinate din oficiu nu există, recursul inculpatului va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi arestării preventive.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 155 din 9 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsă, timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 22 octombrie 2004 la 5 mai 2005.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2821/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2825/2005. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
