ICCJ. Decizia nr. 2821/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2821/2005
Dosar nr. 1268/2005
Şedinţa publică din 5 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1641/ F din 20 decembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) şi c), art. 76 lit. a) şi art. 80 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpata C.M.R., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.
În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 65 alin. (2) alin. (3) C. pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (2) şi (3) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii.
În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatei, iar conform art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei, durata reţinerii şi arestării preventive, de la 2 septembrie 2004 la zi.
În temeiul art. 17 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea şi distrugerea cantităţii de 0,250 grame heroină, rămasă după efectuarea analizelor de laborator şi depusă la Camera de Corpuri Delicte a I.G.P. conform dovezii seria B nr. 3292 din 14 septembrie 2004.
În temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 900.000 lei, consemnată la C.E.C. Agenţia Victoria, pe seama şi la dispoziţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, conform recipisei de consemnare nr. 423001/04/40.6/000408 din data de 23 septembrie 2004.
Inculpata a fost obligată la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă, pe baza materialului probator administrat în cauză, a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La datele de 1 septembrie 2004 şi 2 septembrie 2004, inculpata C.M.R. a vândut denunţătoarei G.A.M., două şi respectiv trei doze de heroină, la preţul de 300.000 lei doza, încasând în urma realizării acestor tranzacţii, sumele de 600.000 lei şi respectiv 900.000 lei. În momentul realizării celei de-a doua tranzacţii, inculpata a fost surprinsă în flagrant de către organele de urmărire penală, cu ocazia efectuării percheziţiei corporale fiind găsită asupra sa suma de 900.000 lei, primită de la martora G.A.M.
Cu aceeaşi ocazie, asupra inculpatei au fost găsite alte două doze de heroină, care, potrivit propriei declaraţii, erau destinate, de asemenea, comercializării.
Mai mult, inculpata a recunoscut deţinerea în locuinţa sa, a altor 13 doze de heroină, pe care urma să le pună în vânzare.
Pentru a reţine această situaţie, de fapt, tribunalul a avut în vedere procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 284.159 din 2 septembrie 2004, care a confirmat că toate dozele puse în vânzare de inculpată şi respectiv deţinute, de aceasta, în vederea comercializării, conţin heroină, declaraţiile constante şi concordante ale martorelor G.A.M. şi N.E., precum şi declaraţiile inculpatei, care a recunoscut, în mare parte, faptele ce i se impută.
Cu ocazia judecăţii, inculpata a negat numai vânzarea de heroină către G.A.M., anterior zilei de 2 septembrie 2004, când s-a realizat surprinderea sa în flagrant. Această poziţie nu a putut fi primită, însă, ca exprimând adevărul, fiind contrazisă nu numai de declaraţiile martorei G.A.M., care a arătat, în ambele faze procesuale, că a cumpărat heroină de la inculpată, ştiind că se ocupă cu vânzarea de droguri, atât în data de 2 septembrie 2004, cât şi cu o zi înainte, în data de 1 septembrie 2004, predând de fiecare dată, dozele achiziţionate, organelor de urmărire penală, dar şi de propriile declaraţii ale inculpatei, care a recunoscut în cursul cercetării judecătoreşti că a vândut heroină de mai multe ori, chiar şi la alte persoane, decât denunţătoarea. În plus, inculpata a declarat că nu este consumatoare de droguri, astfel, încât dozele de heroină găsite asupra sa la percheziţia corporală, precum şi cele deţinute la domiciliu şi predate de bună voie organelor de urmărire penală, erau destinate, în mod evident, comercializării, aspect pe care de altfel, însăşi inculpata l-a recunoscut, în mod constant. De asemenea, inculpata a recunoscut, în momentul constatării infracţiunii flagrante că suma de 1.800.000 lei, găsită asupra sa la percheziţia corporală, provenea, în totalitate, din vânzarea de droguri.
În drept, fapta inculpatei care, acţionând în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în zilele de 1 septembrie 2004 şi 2 septembrie 2004, a vândut numitei G.A.M., două şi respectiv trei doze de heroină, în greutate totală de 0,46 grame, destinate comercializării, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fapta fiind săvârşită cu vinovăţie, în forma intenţiei directe.
Constatând că fapta imputată există, constituie infracţiune şi a fost comisă de inculpată cu vinovăţie, tribunalul a condamnat-o la pedeapsa închisorii, având în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptei, care, în concret, este apreciat ca fiind unul ridicat, împrejurările comiterii acesteia, forma continuată a activităţii infracţionale, cantitatea de droguri ce a format obiectul traficului, precum şi circumstanţele personale ale inculpatei. Pe acest din urmă aspect s-a reţinut că inculpata abia a ieşit din minorat având cu puţin peste 18 ani, se bucură de apreciere în rândul persoanelor apropiate, fapt evidenţiat de declaraţiile martorelor audiate în circumstanţiere, care au prezentat-o ca fiind o persoană liniştită, cuminte, oferindu-şi sprijinul pentru părinţi şi vecini, a obţinut o calificare profesională şi a fost încadrată în muncă. De asemenea, inculpata a manifestat, în mod constant, o atitudine procesuală corespunzătoare, a colaborat de bună voie cu organele de urmărire penală şi a recunoscut, în mare măsură, faptele ce i se reţin, în sarcină. Ceva mai mult, inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale, deşi, în minorat, a fost sancţionată cu amendă administrativă, pentru o faptă de furt calificat, astfel cum a rezultat din fişa de cazier judiciar.
Faţă de toate aceste împrejurări s-au reţinut în favoarea inculpatei circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi făcându-se aplicarea art. 76 lit. a) şi art. 80 alin. (2) C. pen., a fost aplicată acesteia o pedeapsă principală, orientată spre minimul special prevăzut de lege.
Au fost aplicate inculpatei şi pedepsele accesorie şi complementară, necesare, ultima urmând a se executa, după executarea pedepsei închisorii.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpata, criticând-o pentru netemeinicie, susţinând că pedeapsa de 4 ani închisoare, ce i s-a aplicat, este prea mare, în raport cu gravitatea faptelor comise.
Inculpata a solicitat prin apărătorul său din oficiu, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate pe fond, reducerea pedepsei aplicate.
Prin Decizia penală nr. 71/ A din 3 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 284/2005, a fost admis apelul declarat de inculpata C.M.R. împotriva sentinţei penale nr. 1641 din 20 noiembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 5259/2004, s-a desfiinţat în parte sentinţa penală a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi în fond s-a redus de la 4 ani la 3 ani pedeapsa aplicată inculpatei.
Au ost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei arestarea preventivă de la 2 septembrie 2004 la zi şi s-a menţinut arestarea preventivă a acesteia.
Onorariul avocat oficiu de 400.000 lei a fost suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în activitatea de individualizare a pedepsei aplicate inculpatei, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale de individualizare, stabilite de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în funcţie de care, a constatat în favoarea inculpatei şi existenţa de circumstanţe atenuante.
Instanţa de fond nu a dat, însă eficienţa cuvenită circumstanţelor atenuante, cu consecinţa aplicării unei pedepse prea mari, faţă de faptul că inculpata în momentul comiterii faptei, abia trecuse de vârsta majoratului, se află, pentru prima oară în conflict cu legea penală, nefiind cunoscută cu antecedente penale şi a avut o conduită bună în timpul procesului penal, recunoscând fapta comisă şi regretând-o.
Nedând eficienţa cuvenită circumstanţelor atenuante cuvenite inculpatei, prima instanţă a pronunţat o hotărâre supusă desfiinţării, sub aspectul menţionat, impunându-se, în baza art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului declarat de inculpată împotriva sentinţei arătate, care a fost desfiinţată, în parte, şi în fond a fost redusă pedeapsa principală aplicată de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare, menţinându-se celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate, conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată arestarea preventivă, iar conform art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive, onorariul apărătorului din oficiu s-a suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpata C.M.R., fără a arăta în scris motivele.
Apărătorul inculpatei, în concluziile orale, în dezbateri a invocat prevederile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului şi redozarea pedepsei aplicate, având în vedere ansamblul probator administrat în cauză, precum şi circumstanţele reale ale săvârşirii faptei şi cele personale ale inculpatei, care la data comiterii faptei era minoră şi a vândut doar trei doze de heroină.
Examinând recursul declarat de inculpata C.M.R. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivul invocat ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatei ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios instanţa de apel şi-a însuşit argumentele instanţei de fond în ceea ce priveşte stabilirea vinovăţiei inculpatei în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Astfel, Înalta Curte consideră că în cauză s-au dat eficienţă prevederilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatei C.M.R., care, acţionând în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în zilele de 1 septembrie 2004 şi 2 septembrie 2004, a vândut numitei G.A.M., 2 şi respectiv 3 doze de heroină (în greutate totală de 0,11 grame), pentru preţul de 600.000 lei şi respectiv 900.000 lei şi, de asemenea, a deţinut asupra sa şi în locuinţă alte 2 şi respectiv 13 doze de heroină (în greutate totală de 0,46 grame), destinate comercializării, întruneşte atât obiectiv cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
De asemenea, sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatei, instanţa de apel a făcut o corectă evaluare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dând relevanţă într-o măsură mai mare circumstanţelor personale, dar şi conduitei anterioare săvârşirii faptei, precum şi atitudinii acesteia după comiterea infracţiunii, comportării sincere, în sensul recunoaşterii şi regretului faptei.
Astfel, Înalta Curte consideră că prin reducerea cuantumului pedepsei principale la 3 ani închisoare, aplicată inculpatei C.R.M., instanţa de apel a apreciat în mod plural nu numai criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pe care le-a adecvat cauzal, ţinând cont de gradul de pericol social în concret al faptei comise, de caracterul continuat al acesteia, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatei, respectiv lipsa antecedentelor penale, a împrejurării că este tânără.
Mai mult, în mod distinct de criteriile generale s-a acordat o eficienţă mai mare circumstanţelor judiciare stipulate de art. 74 lit. a) şi c) şi regimului sancţionator corespunzător prevăzut de art. 76 lit. a), precum şi de dispoziţiile art. 80 alin. (2) C. pen., astfel că pedeapsa principală de 3 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, asigură realizarea scopurilor educativ şi de exemplaritate ale pedepsei, dând posibilitatea îndreptării atitudinii inculpatei faţă de comiterea de infracţiuni şi a unei resocializări pozitive viitoare a acesteia.
Aşadar, criticile recurentei inculpate, în sensul redozării cuantumului pedepsei aplicate, prin reducerea ei nu se susţin, atâta timp cât în cauză s-a ţinut cont de toate criteriile specifice individualizării judiciare a pedepsei.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră Decizia instanţei de apel ca fiind legală şi temeinică sub toate aspectele, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Totodată, verificând hotărârea pronunţată în apel nu s-a constatat nici existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.M.R. împotriva deciziei penale nr. 71 din 3 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Se va deduce din pedeapsă, timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatei de la 2 septembrie 2004 la 5 mai 2005.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.M.R. împotriva deciziei penale nr. 71 din 3 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsă, timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatei de la 2 septembrie 2004 la 5 mai 2005.
Obligă pe recurenta inculpată la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2817/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2822/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs → |
|---|
