ICCJ. Decizia nr. 283/2005. Penal. încheiere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.283/2005

Dosar nr. 192/2005

Şedinţa publică din 14 ianuarie 2005

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, se află soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul O.M.M., împotriva sentinţei penale nr. 1348 din 21 octombrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.

La termenul din 16 decembrie 2004, instanţa din oficiu a pus în discuţie starea de arest a inculpatului, iar Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin încheierea din acea dată a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului O.M.M.

Împotriva acestei soluţii, inculpatul a declarat recurs fără să-l motiveze în scris.

Apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi revocarea măsurii arestării preventive, deoarece consideră că lăsarea inculpatului în libertate, nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

Recursul nu este fondat.

Analizând hotărârea atacată, instanţa constată că în conformitate cu dispoziţiile art. 160 C. proc. pen., subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului, iar lăsarea lui în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, ţinând seama de natura faptelor săvârşite şi de pedepsele aplicate.

Faţă de această situaţie, luarea măsurii arestării preventive a inculpatului O.M.M. fiind justificată, recursul urmează să fie respins, ca nefondat.

Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluţionării cauzei în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei vor fi restituite de către recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.M.M., împotriva încheierii din 16 decembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosar nr. 4405/2004.

Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 ianuarie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 283/2005. Penal. încheiere. Recurs