ICCJ. Decizia nr. 279/2005. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.279/2005
Dosar nr. 1481/2004
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 22 din 9 martie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara P.M., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, faţă de intimatul M.A.V.E.
În motivarea sentinţei se reţine că, prin rezoluţia din 12 iunie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti (în dosarul nr. 1204/P/2003), în mod corect, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul M.A.V.E. pentru infracţiunile prevăzute de art. 292, 291 şi 293 C. pen., întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale potrivit art. 121-122 lit. d) C. pen.
În motivare se mai arată că, de asemenea justificat organul de urmărire penală, s-a rezumat doar la soluţionarea laturii penale, deoarece în raport de prevederile art. 228 alin. (4) C. proc. pen., legea nu obligă şi la rezolvarea laturii civile.
Nemulţumită de această hotărâre, în termenul legal, petiţionara a declarat recurs, reluând motivele invocate prin plângere şi stăruie a se vedea că în realitate nu s-au efectuat nici un fel de cercetări.
Recursul este fondat.
Verificându-se dosarul parchetului, respectiv dosarul nr. 1204/P/2003, Curtea constată că în cauză, într-adevăr nu s-au întreprins nici un fel de cercetări penale cu privire la faptele penale ce au fost reclamate de petentă.
Astfel, petenta solicită a fi efectuate toate cercetările, privitoare la datele reale şi exacte de stare civilă, ale intimatului M.A.V.E., în raport cu cele pe care acesta le-a prezentat în instanţa civilă. Numai în acest mod se susţine în plângerea penală, se va putea observa că, intimatul, folosind acte false, asupra identităţii sale, a ajuns să obţină dreptul de proprietate asupra imobilului din str. Barbu Văcărescu (a se vedea sentinţa civilă nr. 10502 din 28 noiembrie 1994 a Judecătoriei sector 2 Bucureşti).
Acesta fiind conţinutul plângerii penale, se impuneau a se întreprinde cercetări de lămurire, asupra celor ce se reclamă respectiv infracţiunile prevăzute de art. 292, 291 şi 293 C. pen., de către intimatul M.A.V.E.
Cum urmărirea penală în cauză, s-a mulţumit doar a primi acte depuse de părţile implicate în litigiu, fără verificarea oficială a acestora, fără analiza efectivă şi stabilirea datei comiterii infracţiunilor şi fără ascultarea intimatului M.A.V.E., nu se poate verifica dacă, la concluzia „prescrierii răspunderii penale" s-a ajuns în mod corect sau nu.
Astfel, motivarea rezoluţiei, de fapt nu există şi se mulţumeşte a indica strict doar că, „pentru faptele penale reclamate s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, conform dispoziţiilor art. 121-122 lit. d) C. pen., motiv pentru care se va dispune neînceperea urmăririi penale".
Altfel spus, urmărirea penală nu s-a efectuat.
Pe lângă omisiunile de mai sus, urmărirea penală, se mai constată că, a ignorat şi dispoziţiile art. 122 alin. (2) C. pen. şi care prevăd expres că: „termenele arătate în prezentul articol se socotesc de la data săvârşirii infracţiunii, iar în cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, iar în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni".
Aşa fiind, nu numai că rezoluţia parchetului din 12 iunie 2003 nu analizează nici una din cerinţele legale enunţate, dar ignoră caracterul continuat al faptelor penale reclamate şi împrejurarea de fapt esenţială pentru lămurirea acestora şi anume: situaţia mişcării imobilului din str. Barbu Văcărescu.
Din actele dosarului parchetului rezultă, fără nici un dubiu că, după ce a fost restituit, redobândit de M.I., mama intimatului M.A.V.E., în noiembrie 1994, la scurt timp, în august 1995 acest imobil este vândut numitului I.V. de către intimat, ca mandatar al mamei sale.
Mişcarea (înstrăinarea) acestui imobil, nu se opreşte la această vânzare, ci ulterior intervine „Convenţia" dintre intimatul M.A.V.E. de data aceasta, în nume propriu şi I.V. şi prin care „cele două părţi convin de comun acord a desface (rezoluţia) contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 20791 din 15 august 1995 de către notariatul de Stat Local al sectorului 2 şi ca urmare a rezoluţiunii voluntare vânzătorul din contractul nr. 20791 din 15 august 1995, adică intimatul M.A.V.E. „redevine proprietarul imobilelor: teren în suprafaţă de 425 mp şi construcţia existentă pe acesta situate în Bucureşti, str. Barbu Văcărescu, sector 2" deşi în realitate, nu el vânduse, ci mama sa, ca unică proprietară pe toată perioada dintre anii 1994 până în 2001 când a decedat.
Se mai constată că şi acest act autentic denumit „convenţie" este incomplet, neavând partea ce cuprinde „încheierea de autentificare" şi în plus cuprinde şi inexactitatea de-a fi atribuit calitatea de vânzător, intimatului M.A.V., fără a fi trecut şi prenumele de E. şi deşi în realitate, el, era doar mandatar, al mamei sale M.I.
Pentru aceste considerente, faptele reclamate, repetându-se de către intimatul M.A.V.E. în nume propriu, de la data acestor acte şi până în prezent, urmărirea penală trebuie să cerceteze toate aceste probleme de drept, ca de altfel şi infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), reclamată de asemenea de petentă. Desigur cercetarea penală, după cum s-a arătat, se impune a fi efectuată şi în raport de dispoziţiile art. 122 alin. (2) C. pen.
În consecinţă, pentru considerentele examinate, recursul urmează a fi admis, casată sentinţa şi rejudecând: se va admite plângerea petiţionarei, se va desfiinţa rezoluţia parchetului din 12 iunie 2003 şi trimite cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pentru efectuarea cercetărilor penale faţă de intimatul M.A.V.E. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 215, 292, 293 şi 291 C. pen., toate şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petiţionara P.M., împotriva sentinţei penale nr. 22 din 9 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează sentinţa penală atacată şi rejudecând:
Admite plângerea formulată de petiţionara P.M. şi desfiinţează rezoluţia dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din data de 12 iunie 2003, pronunţată în dosarul nr. 1204/P/2003.
Trimite cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pentru efectuarea cercetărilor penale faţă de numitul M.A.V.E., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 215, 292, 293 şi 291 C. pen., toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 27/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 280/2005. Penal. încheiere. Recurs → |
|---|
