ICCJ. Decizia nr. 2892/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 104/ PI din 18 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 6319/P/2004, a fost respinsă plângerea formulată de petiționarul Ș.R.I. împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara dată în dosarul nr. 32/P/1998.
în temeiul prevederilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiționarul la plata sumei de 500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 6319/P/2004, petiționarul Ș.R.I. a solicitat să se dispună infirmarea rezoluției dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 32/P/1998.
în motivarea plângerii, petiționarul a susținut că, în mod greșit s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public A.B.B. și față de făptuitoarea B.E., întrucât din probele administrate în cauză rezultă vinovăția acestora.
Totodată, prima instanță a mai reținut că, prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 1352/P/2004 petiționarul R.Ș. a solicitat infirmarea aceleiași rezoluții pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 32/P/1998, pentru aceleași motive.
Prin sentința penală nr. 31/ PI din 22 martie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 1352/P/2004, plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Recursul declarat de petiționar împotriva acestei sentințe penale a fost respins, ca tardiv introdus, prin decizia penală nr. 5710 din 3 noiembrie 2004, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 5149/2004.
Prima instanță, apreciind că în cauză există autoritate de lucru judecat, a respins plângerea formulată de petiționarul Ș.R.I.
împotriva sentinței penale nr. 104/ PI din 18 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în termen legal, a declarat recurs petiționarul Ș.R.I. care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 171 teza II C. proc. pen., considerând că în mod nelegal s-a constatat lipsa intenției făptuitorilor în realizarea actelor pentru care au fost reclamați, fapt ce a condus la menținerea valabilității unor documente notariale, lovite de nulitate.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, conform prevederilor art. 3856alin. (1) și (3) C. proc. pen., constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 31 din 22 martie 2004, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului Ș.R.I. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale față de notarul public A.B.B. și față de B.E., dată în dosarul nr. 32/P/1998 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Instanța a constatat că, prin rezoluția mai sus-menționată, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public A.B.B., pentru fapta de a fi eliberat, la data de 5 februarie 1997, certificatul de moștenitor nr. 10/1997, la cererea soției supraviețuitoare B.E., prin încălcarea obligației prevăzute de art. 75 din Legea nr. 36/1995 de a cita la dezbaterea succesiunii pe descendenții defunctei, precum și față de numita B.E., pentru faptul că nu i-a anunțat pe restul moștenitorilor, pe care i-a nominalizat în cererea de deschidere a succesiunii, despre dezbaterea succesorală.
Instanța a reținut că anterior dezbaterii succesiunii, notarul public a verificat opisul alfabetic și a constatat că, urmare decesului numitului B.H., intervenit la 17 iunie 1996, nu a fost înregistrată nici o altă cerere de deschidere a succesiunii.
în cererea sa de deschidere a succesiunii, B.E. a menționat numele tuturor celor 5 descendenți din prima căsătorie a defunctului, fără indicarea domiciliului.
Notarul public și-a întemeiat decizia de a nu îi cita pe descendenți, pe prevederile art. 700 C. civ., motivat de împrejurarea că nici unul dintre aceștia nu și-a exercitat dreptul de opțiune succesorală în termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii.
Deși descendenții, printre care și petiționarul Ș.R.I., au atacat în justiție certificatul de moștenitor eliberat numitei B.E., cauza a fost soluționată definitiv și irevocabil prin decizia civilă nr. 494 din 26 februarie 2002 a Curții de Apel Timișoara, prin menținerea certificatului de moștenitor, așa cum a fost întocmit de notarul public.
Față de aceste împrejurări, instanța a apreciat că poziția subiectivă a notarului public și a numitei B.E. se caracterizează prin lipsa intenției acestora de a produce o vătămare intereselor legale ale moștenitorilor descendenți.
Omisiunea îndeplinirii procedurii de citare a moștenitorilor descendenți, sancționată de lege cu nulitatea actului, nu atrage răspunderea penală a celui care a instrumentat actul, atâta vreme cât nu este dovedit că a acționat cu rea credință.
Prin decizia penală nr. 5710 din 3 noiembrie 2004, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 5149/2004, a fost respins, ca tardiv introdus, recursul declarat de petiționarul Ș.R.I. împotriva sentinței penale nr. 31 din 22 martie 2004 a Curții de Apel Timișoara.
Prin sentința penală nr. 104/ PI din 18 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și care face obiectul prezentului recurs, prima instanță, constatând că plângerea petiționarului Ș.R.I. vizează tot rezoluția nr. 32/P/1998 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a apreciat că în cauză există autoritate de lucru judecat, astfel că a respins plângerea.
înalta Curte constată că dispozițiile art. 2781C. proc. pen., nu prevăd posibilitatea reiterării la infinit a plângerilor împotriva uneia și aceleiași soluții adoptate de procuror, astfel că excepția autorității de lucru judecat, nu poate fi răsturnată prin simpla revenire asupra aceleiași soluții adoptate de parchet.
în speță, petiționarul s-a plâns în repetate rânduri în legătură cu cauza soluționată de parchet sub nr. 32/P/1998, astfel că după o primă soluționare instanțele nu aveau o altă cale, decât constatarea incidenței excepției de autoritate de lucru judecat.
De altfel, chiar în cursul soluționării recursului declarat de petiționar împotriva sentinței penale nr. 104/ PI din 18 noiembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, pe rolul înaltei Curți s-a înregistrat o nouă plângere a petiționarului având ca obiect aceleași fapte materiale ce au format însă obiectul unui dosar penal cu un alt număr de înregistrare la parchet (a se vedea încheierea nr. 9/ PI din 31 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 633/P/2005 și rezoluția de neîncepere a urmăririi penale dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 97/P/2004 față de numiții B.A.B. și B.E., rezoluție prin care s-a constatat incidența autorității de lucru judecat).
Față de cele menționate mai sus, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul Ș.R.I. împotriva sentinței penale nr. 104 din 18 noiembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., l-a obligat pe recurent la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2905/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2882/2005. Penal → |
|---|
