ICCJ. Decizia nr. 2884/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 326 din 19 aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. 10456/2003, în baza art. 79 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, a fost condamnat inculpatul G.A. la o pedeapsă de un an închisoare.
în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 3 ani prevăzut de art. 82 C. pen.
S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.
în baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.600.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 16 aprilie 2003, în jurul orelor 20,00, inculpatul se deplasa cu autoturismul Dacia 1300, proprietate personală, pe strada Drobeta din Timișoara, întorcându-se de la un atelier de reparații auto, unde a consumat băuturi alcoolice. La un moment dat, în timp ce se afla în depășirea unui camion care era staționat pe partea dreaptă a carosabilului, autoturismul condus de către inculpat a intrat în coliziune cu autoturismul ARO condus de către martorul O.F., care circula regulamentar din sens opus.
Organele de poliție sosite la fața locului au constatat faptul că autoturismele implicate în accident au fost avariate și i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul alcooltest.
Rezultatul testului inculpatului G.A. a fost de 1,32 mg/1, iar al martorului O.F. de 0 mg/1.
în aceste condiții, inculpatul a fost condus la spital, în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei, din buletinul de analiză întocmit, rezultând că a avut la ora 20,45 o îmbibație alcoolică în sânge de 2,65 gr. %o.
în cursul cercetărilor, inculpatul a recunoscut fapta comisă, menționând că a consumat băuturi alcoolice, întrucât nu intenționa să se mai urce la volanul autoturismului, care urma să rămână la atelierul de reparații.
A fost însă nevoit să se deplaseze la domiciliu, întrucât a primit un apel telefonic de la soția sa.
S-a reținut că, în drept, fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice un autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, prevăzută de art. 79 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul G.A. care a solicitat redozarea sancțiunii aplicate, în raport de împrejurările concrete ale comiterii faptei.
Prin decizia penală nr. 359/ A din 20 octombrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 3964/2004, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G.A.
A fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 600.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.A., fără a-l motiva în scris, iar la termenul acordat pentru judecarea recursului, deși a fost legal citat, nu s-a prezentat pentru a-l susține.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., respectiv a solicitat reducerea pedepsei aplicate acestuia, în raport de datele care caracterizează persoana făptuitorului.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856alin. (1) C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, instanța de fond s-a orientat la un cuantum al pedepsei care să aibă drept consecință recuperarea inculpatului.
Ceea ce contează, în esență, este ca pedeapsa aplicată să aibă acea forță care să-i arate inculpatului că a greșit, să-l determine la reflecție și să stimuleze la el dorința ca pe viitor să aibă o conduită corectă.
Pedeapsa nu trebuie să fie percepută de inculpat ca o răzbunare din partea societății pentru că a greșit, ci ea trebuie să trezească rezonanțe în plan psihologic și să conducă în final la redarea lui societății.
Pentru ca pedeapsa să contribuie la îndreptarea inculpatului, ea trebuie să fie bine gândită, ceea ce presupune aplicarea unei pedepse juste, singura susceptibilă să-l determine să regrete fapta și să-și propună să nu mai repete infracțiunea.
Pedeapsa poate fi corectivă numai dacă este retributivă, dacă ține seama de latura morală a omului, de capacitatea sa de a-și analiza faptele și de a se hotărî pentru o conduită compatibilă cu interesele societății.
Revenind la speță, a proceda în sensul reducerii pedepsei așa cum a solicitat inculpatul, ar însemna ca pedeapsa să nu-și mai atingă finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen., anume cea a prevenției generale și speciale, ceea ce evident nu este în spiritul legii.
în calitatea sa de agent șef adjunct de poliție, inculpatul avea cu atât mai mult datoria de a respecta normele circulației pe drumurile publice, putând aprecia mai bine consecințele faptei sale, producerea unui eveniment rutier, ceea ce de altfel s-a întâmplat. Culpa în comiterea acestuia a aparținut în exclusivitate inculpatului care, deși știa că se află sub influența băuturilor alcoolice, s-a angajat neregulamentar în depășirea autovehiculului staționat, fără să se asigure mai întâi că manevra va putea fi executată fără nici un pericol.
Rezultă că, aplicându-i o pedeapsă de numai un an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării, instanța a dat dovadă de maximum de clemență.
Față de cele menționate mai sus, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.A. împotriva deciziei penale nr. 359/ A din 20 octombrie 2004 a Curții de Apel Timișoara.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei a reprezentat onorariul pentru apărarea din oficiu, ce a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2882/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2784/2005. Penal → |
|---|
