ICCJ. Decizia nr. 2930/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 461 pronunțată la data de 20 decembrie 2004, în dosarul penal nr. 2237/2004, Tribunalul Giurgiu a respins contestația la executare, formulată de condamnatul S.S. împotriva sentinței penale nr. 122 din 14 aprilie 2003 a Tribunalului Giurgiu, modificată prin decizia penală nr. 662 din 5 noiembrie 2003 a Curții de Apel București.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 27 din 17 ianuarie 2005, pronunțată în dosarul penal nr. 105/2005, a admis apelul declarat de condamnatul S.S., a desființat sentința penală atacată și în fond a admis contestația la executare și a dispus anularea mandatului de executare nr. 126/2004 și a oricăror forme de executare s-ar fi emis în baza deciziei penale nr. 662 din 5 noiembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală. S-a dispus punerea în libertate de îndată dacă nu e arestat în altă cauză.
Contestatorul S.S. a fost condamnat în fond la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
Hotărârea a rămas definitivă prin nerecurare, atât inculpatului lipsă la judecata apelului cât și la pronunțare, hotărârea nu i s-a comunicat, așa cum s-ar fi cuvenit, aflându-se în termen de recurs; mandatul de executare s-a emis și executat fără ca hotărârea de condamnare să fi fost definitivă. Este punctul de vedere al instanței de apel, contrar instanței de fond care a apreciat că ceea ce ar fi trebuit să facă condamnatul era să declare recurs peste termen imediat ce a aflat, iar nu contestație la executare.
împotriva deciziei în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a declarat recurs, considerând că s-a dat o greșită aplicare legii [(art. 3859alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.)].
S-a solicitat casarea deciziei și menținerea sentinței de respingere a contestației la executare, cu continuarea executării mandatului emis.
înalta Curte de Casație și Justiție, examinând hotărârea atacată și pe aceea de respingere a contestației, în raport de probe, dispoziții legale, practica judiciară, prin prisma criticii aduse, constată că recursul este nefondat și hotărârea de anulare a mandatului de executare este legală și temeinică.
Considerentele sunt următoarele:
Parchetul a adus în discuție două probleme diferite, care nu se exclud una pe cealaltă și a emis un punct de vedere greșit, cu privire la comunicarea hotărârii când inculpatul se află în străinătate.
Analizate în ordinea firească se observă următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 4161alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., hotărârea instanței de apel rămâne definitivă la data termenului de recurs, când nu s-a declarat recurs în termen.
Termenul de recurs pentru inculpatul care a lipsit atât la judecata apelului cât și la pronunțare, curge de la data comunicării.
Deși în cauză, parchetul susține că inculpatului i s-a comunicat hotărârea, în realitate această activitate nu a avut loc, conform dispozițiilor legale.
Hotărârea i-a fost comunicată inculpatului la domiciliul din Turcia de unde s-a comunicat că nu s-a putut efectua actul de procedură.
Anterior formulării acestui răspuns, instanța l-a citat la ușa primăriei prin afișare.
în conformitate cu legea, art. 178 alin. (2) C. proc. pen., hotărârea ar fi trebuit comunicată inculpatului prin afișare la ușa instanței, ceea ce nu s-a întâmplat.
Problema dacă inculpatul se află și în prezent în termen de recurs sau acesta a expirat prin curgerea lui de la data încarcerării nu are nici o însemnătate juridică pentru cauza de față.
Dispozițiile art. 461 lit. a) C. proc. pen., permit introducerea contestației la executare când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă, or, în orice caz, la data executării mandatului (prima zi de încarcerare, hotărârea incorect comunicată) nu era definitivă.
Cum contestația este și admisibilă și fondată, în mod corect instanța de apel a casat sentința și a admis contestația cu toate efectele ce decurg din această soluție.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins recursul declarat de parchet, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2939/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2940/2005. Penal → |
|---|
