ICCJ. Decizia nr. 295/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 295/2005
Dosar nr. 2011/2004
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 813/P/2001 din 27 ianuarie 2003, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul P.A., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen.
S-a reţinut că, în seara zilei de 28 noiembrie 2002, inculpatul P.A., însoţit de numitul O., s-a deplasat la locuinţa părţii vătămate C.G. şi i-a solicitat, cu titlu de împrumut, suma de 400 dolari S.U.A.
Întrucât a fost refuzat, inculpatul a cerut părţii vătămate să-i dea calculatorul, pentru a-l amaneta.
Fiind respinsă şi această propunere, inculpatul împreună cu numitul O. au lovit partea vătămată, pe care au deposedat-o de calculator.
Partea vătămată nu s-a opus, datorită stării de teamă induse acesteia de cei doi.
Calculatorul a fost vândut de inculpat, în data de 30 noiembrie 2002, martorului P.P., cu suma de 270 dolari S.U.A.
Prin sentinţa penală nr. 1127 din 9 decembrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a schimbat încadrarea juridică a faptei, din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 213 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal împotriva inculpatului P.A., pentru lipsa plângerii prealabile.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că partea vătămată a fost de acord, în final, cu propunerea inculpatului de a-i împrumuta calculatorul pentru câteva zile.
Aşadar, inculpatul a deţinut calculatorul în baza unui titlu, cu referire la împrumut, însă a dispus pe nedrept de bun, pe care l-a vândut cu suma de 270 dolari S.U.A.
Susţinând că sentinţa este netemeinică şi nelegală, cu referire la greşita schimbare a încadrării juridice şi nepronunţarea pe latura civilă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 114 din 17 februarie 2004, a respins apelul, ca nefondat, cu motivarea că instanţa de fond a reţinut corect, corespunzător probatoriului administrat, împrejurările care au determinat schimbarea încadrării juridice, iar în raport de dispoziţiile art. 346 alin. (4) C. proc. pen., lipsa menţiunii cu privire la nesoluţionarea laturii civile este pur formală.
Invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs împotriva acestei din urmă hotărâri.
S-a susţinut, că, din analiza cronologică a declaraţiilor părţii vătămate şi ale martorilor, rezultă că deposedarea prin calculator s-a făcut prin violenţă.
Sunt invocate în acest sens declaraţiile părţii vătămate, care se coroborează cu cele date de martorul ocular B.M.
Violenţele exercitate de inculpat sunt confirmate şi de declaraţiile martorilor D.V. şi S.A., date în cursul urmăririi penale, care l-au văzut pe C.G. lovit la ochi, puţin timp după incident.
S-a mai susţinut că revenirea părţii vătămate şi a martorilor asupra declaraţiilor date în cursul urmăririi penale se întemeiază pe relaţiile de colegialitate dintre aceştia şi inculpat.
În concluzie, procurorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi, pe fond, condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Astfel, examinând cauze prin prisma criticilor formulate, se constată că soluţia criticată este cea pe care materialul probator administrat o susţine.
Prin recursul declarat în cauză, procurorul propune o altă selecţie a probelor, respectiv înlăturarea declaraţiilor date în cursul cercetării judecătoreşti şi menţinerea celor date în cursul urmăririi penale.
Ori, în raport de dispoziţiile art. 63 C. proc. pen., nu există criterii de ierarhizare a probelor şi, pe acest temei, de stabilire a unei anume ordini de preferinţă.
Ca atare, pentru valorizarea corectă a probelor administrate, în raport şi de scopul procesului penal, astfel cum acesta este reglementat prin art. 1 C. proc. pen., instanţa de judecată are obligaţia stabilirii situaţiei de fapt reţinând şi respectiv înlăturând, motivat, probele, după cum acestea se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Pentru a dispune în sensul schimbării încadrării juridice, prima instanţă a avut în vedere probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti, din care rezultă că, în realitate, calculatorul a făcut obiectul unui împrumut.
Că instanţele au reţinut corect, ca fiind expresia adevărului, numai a acelor declaraţii care se coroborau cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, este relevat şi de faptul, că, chiar şi prin rechizitoriu, bazat pe probele de la urmărirea penală, se reţine că în prima fază a discuţiilor purtate, inculpatul a precizat că va restitui calculatorul şi numai ulterior a precizat că nu ştie dacă îl va restitui, însă partea vătămată nu a reacţionat.
Aşadar, încadrarea juridică dată faptei este cea legală, aşa încât recursul declarat de parchet se constată a fi nefondat sub aspectul acestei critici.
În fine, examinând cauza în raport de dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., nici alte motive de casare susceptibile a fi puse în discuţie din oficiu nu se constată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul P.A. va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul P.A., împotriva deciziei penale nr. 114 din 17 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2937/2005. Penal. Art.215 alin.1c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2951/2005. Penal. Art. 208-209 Cod Penal.... → |
|---|
