ICCJ. Decizia nr. 2937/2005. Penal. Art.215 alin.1c.pen. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2937/2005

Dosar nr. 3922/2003

Şedinţa publică din 11 mai 2005

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 258 din 12 martie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost condamnat inculpatul E.L. la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (4), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din art. 215 alin. (4) şi (5) din acelaşi cod.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În temeiul art. 65 C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) din acelaşi cod, pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei.

S-a constatat că inculpatul este arestat într-o altă cauză.

Inculpatul a fost obligat la 3.455.126.950 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă SC G.I. SRL Piteşti.

Tribunalul Bucureşti, la care s-a strămutat judecarea fondului cauzei, a reţinut că, la data de 2 octombrie 1998, SC G.I. SRL Piteşti a vândut inculpatului E.L., patron al firmei SC G.C.I. SRL Bucureşti, un număr de 14 ordine de compensare tip RENEL, în valoare de un miliard de lei, pentru plata cărora cumpărătorul a emis o filă C.E.C. refuzată la plată pentru lipsă de disponibil în contul bancar.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 415 din 11 august 2003, a respins, ca nefondat, apelul prin care inculpatul a solicitat, în principal, să fie achitat pe considerent că nu a avut intenţia să înşele societatea comercială care i-a vândut ordine de compensare, iar în subsidiar, să se dispună rejudecarea cauzei de către instanţa de fond, sau să-i fie redusă pedeapsa aplicată.

S-a motivat, că, vinovăţia inculpatului a fost corect reţinută pe baza probelor administrate în cursul procesului penal, cu respectarea dispoziţiilor procedurale, iar pedeapsa aplicată a fost just individualizată.

Declarând recurs împotriva acestei decizii, inculpatul a reiterat motivele de apel, susţinând că nu a avut intenţia să înşele societatea căreia i-a emis un cec fără acoperire, atenţionând-o la scadenţă că nu are disponibil în cont, astfel că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive. În subsidiar a solicitat să-i fie redusă pedeapsa.

Recursul inculpatului este întemeiat numai cu privire la modul de individualizare a pedepsei.

Din actele dosarului rezultă că inculpatul a emis fila cec pentru un miliard de lei ştiind că nu are disponibilă această sumă în contul său bancar şi, mai mult, după ce a primit ordinele de compensare le-a revândut la mai multe societăţi, iar banii obţinuţi i-a folosit pentru acoperirea unor datorii personale. Rezultă deci, că din chiar momentul încheierii tranzacţiei, inculpatul a ştiu că nu va plăţi SC G.I. SRL suma datorată însă, pentru a realiza inducerea în eroare a societăţii menţionate a eliberat un cec fără acoperire, solicitând amânarea introducerii lui la bancă, pentru decontare, ceea ce înseamnă că a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea lui prin săvârşirea acesteia în condiţiile menţionate. În alte cuvinte, inculpatul a comis infracţiunea cu vinovăţie, sub forma intenţiei directe.

Referitor la pedeapsă, se constată că aceasta a fost stabilită spre limita maximă prevăzută de lege (sancţiunea pentru această faptă este de la 3 ani la 15 ani închisoare) deşi prejudiciul penal este de numai un miliard de lei (restul constituind penalităţi), iar inculpatul a început să se preocupe de acoperirea lui (a achitat în timpul judecării recursului suma de 200 milioane lei prin depunere în numerar la 10 mai 2005 la I.N.G.B.).

Din aceste considerente se apreciază că o pedeapsă apropiată de media dintre limita minimă şi cea maximă a pedepsei este rezonabilă pentru fapta săvârşită de inculpat şi în concordanţă cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

În consecinţă, motivul subsidiar, formulat de inculpat, este întemeiat şi urmează a fi admis, cu consecinţa casării hotărârilor atacate şi a reducerii pedepsei principale la 8 ani.

Celelalte dispoziţii ale hotărârilor pronunţate vor fi menţinute ca fiind legale şi temeinice.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul E.L. împotriva deciziei penale nr. 415 din 11 august 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 258 din 12 martie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (4), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), pe care o reduce de la 10 ani la 8 ani închisoare.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Onorariu de avocat, în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 mai 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2937/2005. Penal. Art.215 alin.1c.pen. Recurs