ICCJ. Decizia nr. 2998/2005. Penal. Art. 197 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2998/2005
Dosar nr. 2086/2005
Şedinţa publică din 12 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 229 din 16 decembrie 2004, Tribunalul Caraş-Severin a condamnat pe inculpatul F.F.T. la 17 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen., pentru infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus, din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului, de la 12 iunie 2004, la zi.
Inculpatul a fost obligat să plătească părţii vătămate V.E. suma de 20.000.000 lei daune morale, cât şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în noaptea de 3 iunie 2004, inculpatul F.F.T. a întreţinut raporturi sexuale, prin ameninţare şi violenţe cu fiica concubinei sale, minora V.E., în vârstă de 12 ani.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 86/ A din 3 martie 2005, a respins, ca nefondat, apelul prin care, inculpatul solicita să fie achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât infracţiunea de viol nu a fost comisă de acesta.
Împotriva menţionatelor hotărâri inculpatul a declarat recurs, reiterând motivul de casare invocat în apel şi prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., în sensul că instanţele au comis o eroare gravă de fapt, întrucât infracţiunea de viol reţinută în sarcina sa nu a fost săvârşită de el.
Examinând hotărârile atacate în raport de motivul de casare invocat în recurs, cât şi din oficiu se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrarea juridică în infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., fiind corespunzătoare.
Din probele administrate (procesul-verbal de cercetare la faţa locului, raportul de expertiză medico-legală, declaraţiile constante ale părţii vătămate şi ale mamei acesteia în cursul urmăririi penale şi la prima instanţă, coroborate cu declaraţiile martorilor M.E., C.A., P.F., C.A. şi B.M.), care au fost analizate în considerentele hotărârilor atacate, rezultă, fără dubiu, că în noaptea de 3 iunie 2004, având un conflict cu concubina sa, inculpatul a condus-o forţat pe fiica acestuia V.E., în vârstă de 12 ani, în grădina locuinţei comune, unde prin ameninţări şi violenţe a întreţinut raporturi sexuale cu ea.
De menţionat este faptul că la strigătele de ajutor ale victimei, mama acesteia şi alţi doi martori, care se aflau în apropiere, nu au putut acţiona, fiind ameninţaţi de inculpat cu moartea.
Faptul că la instanţa de apel, minora a revenit asupra declaraţiilor iniţiale, susţinând că autorul infracţiunii este alt bărbat, nu sunt relevante, atitudinea acesteia fiind influenţată atât de mama ei cât şi de atitudinea inculpatului care ulterior s-a împăcat cu concubina sa.
De altfel, în ultimul cuvânt, inculpatul a recunoscut comiterea infracţiunii de viol, solicitând numai reducerea pedepsei, aşa cum rezultă din practicaua prezentei decizii.
Referitor la pedeapsa de 17 ani închisoare aplicată inculpatului, se constată că aceasta este corect individualizată, la stabilirea ei instanţa de fond având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv pericolul sporit de pericol social al faptei, care a fost comisă prin acte de violenţă, asupra unei minore în vârstă de numai 12 ani, în prezenţa mamei victimei, cât şi de persoana infractorului, care se află în stare de recidivă postexecutorie, este o fire violentă, iar în cursul procesului a adoptat o atitudine oscilantă, încercând să ascundă comiterea faptei.
Întrucât din actele dosarului nu rezultă nici existenţa unor motive de casare prevăzute de art. 3859 alin. penultim C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat de inculpat să fie respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată, perioada cât inculpatul a fost arestat preventiv, respectiv de la 12 iunie 2004, la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.F.T. împotriva deciziei penale nr. 86 din 3 martie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 12 iunie 2004 la 12 mai 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2997/2005. Penal. Art. 197 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2999/2005. Penal. Art. 183 Cod Penal. Recurs → |
|---|
