ICCJ. Decizia nr. 305/2005. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 305/2005
Dosar nr. 6397/2004
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Z.C.A. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de T.L., notar public, şi faţă de numiţii C.I.A., C.A.D., T.V. şi T.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzute de art. 246 şi art. 288 C. pen.
În motivarea plângerii, petiţionarul a arătat că notarul public sus-menţionat a săvârşit infracţiunile pentru care solicită efectuarea cercetărilor, cu ocazia redactării şi autentificării contractului de vânzare-cumpărare nr. 1080 din 26 aprilie 2002, având ca obiect imobilul situat în Bucureşti, în sensul că nu s-a avut în vedere existenţa unui litigiu în justiţie, că certificatul fiscal s-a emis după înregistrarea actului, care s-ar fi încheiat în realitate la 22 aprilie 2002 şi că nu s-a obţinut în prealabil extrasul de carte funciară, în care există menţiunea de interdicţie de înstrăinare.
Prin rezoluţia din 18 martie 2003, emisă în dosarul nr. 362/P/2002, procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de T.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 din acelaşi cod.
Prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus, în temeiul art. 38, raportat la art. 42 şi art. 45 C. proc. pen., faţă de C.I.A., C.A.D., T.V. şi T.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 288 C. pen., şi art. 215 din acelaşi cod, cauza astfel disjunsă, urmând a fi soluţionată de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 Bucureşti.
În motivarea rezoluţiei s-a arătat că notarul public a încheiat legal actul în cauză, ţinând seama de situaţia juridică a imobilului la care se referă, că le-a explicat părţilor contractante drepturile şi obligaţiile ce le revin în cazul actului sub condiţie suspensivă, că nu s-au încălcat interesele legitime, ale vreunei persoane, fiind-i prezentate acte legale de proprietate neconfirmnându-se existenţa datelor nereale pretinse.
Nemulţumit de soluţia de neîncepere a urmăririi penale, petiţionarul s-a plâns organelor ierarhic superioare conform dispoziţiilor anterioare Legii nr. 281/2003 publicate la 1 iulie 2003.
Plângerea a fost respinsă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin rezoluţia motivată din 12 mai 2003 (dosar nr. 945/2003) şi de procurorul şef de secţie din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin rezoluţia din 9 septembrie 2003 (dosar nr. 40853/2003).
Nemulţumit şi de această rezoluţie, petiţionarul Z.C.A. a formulat plângere prin care a susţinut că nu au fost efectuate investigaţiile solicitate care ar fi confirmat vinovăţia notarului public I.T., cât şi a cumpărătorilor şi vânzătorilor imobilului, respectiv C.D.A., C.I.A., T.L. şi T.V.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 110 din 25 octombrie 2004, a respins plângerea ca nefondată.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Imobilul în cauză a format obiectul unor dezbateri succesorale soldate cu atribuirea lui în natură intimatei C.I.A., care a fost obligată să achite petiţionarului o sultă de 174.528.608 lei (Decizia civilă de partaj succesoral nr. 3588 din 15 decembrie 1998 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă).
Petiţionarul nu a fost mulţumit cu această soluţie utilizând căi extraordinare de atac, care au fost respinse.
La 26 aprilie 2002, notarul T.I. a autentificat contractul de vânzare-cumpărare a imobilului în cauză încheiat între soţii C. şi intimaţii T.A. şi T.L. şi cum la acea dată nu era radiată interdicţia de vânzare-cumpărare notată în cartea funciară (existentă anterior soluţionării definitive a litigiului succesoral) vânzarea s-a făcut sub condiţie suspensivă în conformitate cu dispoziţiunile art. 1017 şi următorii C. civ., specificându-se că „în posesia şi proprietatea deplină cumpărătorii vor intra după radierea de vânzător a înscrierii somaţiei şi a oricăror interdicţii notate în cartea funciară, dar nu mai târziu de 1 iulie 2002, dată când se va face şi intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti.
Condiţia din act s-a realizat în termenul stipulat, constatându-se totodată prin verificarea nemijlocită în cursul judecăţii că în registrele originale ale notarului, inclusiv în chitanţierele de încasări, nu există modificările pretinse de petiţionar.
În aceste condiţii a stabilit că notarul public a încheiat actul de vânzare-cumpărare şi a examinat cu atenţia necesară raporturile juridice dintre părţile contractante, titlurile de proprietate prezentate, dovada de consemnare a sultei, încheierea judecătoriei de radiere a privilegiului de sultă din cartea funciară, dându-le părţilor lămuririle şi explicaţiile necesare asupra naturii şi consecinţelor actului autentic întocmit, neconfirmându-se existenţa vreunei activităţi infracţionale.
Ca atare, arată instanţa de fond, soluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost corespunzătoare probelor administrate şi motivată temeinic prin prezentarea exhaustivă a situaţiei de fapt şi a modificării succesive a raporturilor juridice asupra imobilului în discuţie, fiind judicios menţinută pe cale ierarhică de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva acestei hotărâri petiţionarul Z.C.A. a declarat recurs, criticând-o sub aspectul legalităţii şi temeiniciei. Se susţine că deşi în sesizarea iniţială adresată parchetului a învederat că actul de vânzare-cumpărare în discuţie a fost întocmit iniţial la data de 22 aprilie 2002, cumpărător fiind numita P.A., pentru ca ulterior data să fie modificată în 26 aprilie 2002, cumpărători fiind T.V. şi T.L., în cauză nu s-a efectuat nici o verificare cu privire la data „reală" a întocmirii actului. În consecinţă, recurentul solicită completarea cercetărilor pentru stabilirea datei reale la care s-a întocmit actul de vânzare-cumpărare.
Critica formulată este neîntemeiată.
Cum în mod temeinic au reţinut şi motivat atât procurorul cât şi instanţa de fond, actele şi lucrările dosarului dovedesc că, în speţă, actul de vânzare-cumpărare s-a autentificat la 26 aprilie 2002.
În această privinţă este de arătat că notarul public T.I. a autentificat contractul în cauză prin încheierea nr. 1080 din 26 aprilie 2002, părţile contractante fiind C.I.A. şi C.A.D. în calitate de vânzători şi T.V. şi T.L., în calitate de cumpărători.
De asemenea, este de arătat că acest act de vânzare-cumpărare nu prezintă modificări, ştersături sau adăugiri, nici cu privire la data autentificării lui nici în conţinutul acestuia.
Mai este de arătat că în evidenţa notarului public nu figurează, la data de 22 aprilie 2002, nici un act notarial încheiat pe numele P.A., persoană, care, în opinia recurentului, ar fi încheiat iniţial la acelaşi notar public, un contract de vânzare-cumpărare cu soţii C. şi care, ar fi renunţat apoi la încheierea acestui act, iar notarul public ar fi autentificat ulterior contractul încheiat cu familia T. la data de 22 aprilie 2002, înlocuind aşa-zisul contract de vânzare-cumpărare, care ar fi fost încheiat cu presupusa cumpărătoare P.A.
De subliniat că singurul contract de vânzare-cumărare a imobilului în cauză, autentificat de notarul public menţionat şi înregistrat în evidenţele acestui birou notarial, este contractul de vânzare-cumpărare nr. 1080 din 26 aprilie 2002, părţile fiind cele înscrise în actul autentic sus-menţionat.
Pe de altă parte, din examinarea actelor dosarului mai rezultă că vânzarea imobilului în cauză s-a realizat cu respectarea de către notar a dispoziţiilor legale în materie. Aceasta cu atât mai mult cu cât actul a fost încheiat sub condiţie suspensivă ceea ce a făcut ca transferul dreptului de proprietate asupra imobilului să aibă loc numai dacă obligaţiile asumate de părţi cu ocazia încheierii actului, vor fi îndeplinite.
Astfel fiind, se impune concluzia la care s-a ajuns că notarul public T.L. nu a săvârşit nici o faptă prevăzută de legea penală ca infracţiune.
Pe cale de consecinţă, se constată că soluţia de neînceperea urmăririi penale în ceea ce o priveşte pe T.I., notar public sub aspectul săvârşirii de către aceasta a infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 din acelaşi cod, dată prin ordonanţa din 18 martie 2003 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi menţinută de prima instanţă este temeinică şi legală, neexistând temeiuri pentru desfiinţarea ei, în sensul în care s-a solicitat prin recurs.
Faţă de cele arătate şi cum verificând hotărârea atacată în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat este nefondat şi a fi respins ca tare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a se dispune potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul Z.C.A. împotriva sentinţei penale nr. 110 din 25 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă pe recurentul petiţionar la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 30/2005. Penal. Art.183 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 329/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
