ICCJ. Decizia nr. 362/2005. Penal. Art.248 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 362/2005
Dosar nr. 1411/2004
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 639 din 7 iulie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat, printre alţii, pe inculpatul I.C. la 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen., raportat la art. 2481 din acelaşi cod, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, modificată prin OG nr. 18/2003, s-a constatat că pedeapsa este graţiată în întregime şi condiţionat.
S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
Pe latură civilă, în baza art. 14, a art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat, în solidar cu coinculpaţii N.I. şi M.O.R., la plata sumei de 3.963.603, 25 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la cursul bancar din ziua plăţii, din care în solidar şi cu inculpatul J.A.I., a sumei de 1.525.162,61 dolari S.U.A., în aceleaşi condiţii, către partea civilă SC R.B. SA
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În cadrul B.A. SA, inculpatul a îndeplinit funcţia de director al Direcţiei de operaţiuni valutare, atribuţiile sale de serviciu fiind detaliate în Normele de lucru ale S.S.F.
În cadrul acestora, după întocmirea lucrărilor operaţiunilor de scontare-forfetare, dosarul de tranzacţie se înregistra într-un registru special, după care trebuia analizat de un colectiv din care, obligatoriu, făcea parte şi inculpatul, colectivul având de analizat documentele, riscurile pe care le implica tranzacţia (risc de schimb valutar, risc de ţară aferent în statul importatorului, risc de insolvabilitate a importatorului, risc global, analiza produselor exportate, analiza băncii externe).
Pentru acest din urmă risc, serviciul coordonat de inculpat trebuia să solicite serviciului relaţii de corespondent, verificarea autenticităţii semnăturilor din scrisoarea de garanţie bancară sau cele aferente analizei.
După parcurgerea acestor etape, colectivul avea obligaţia să întocmească un proces-verbal în care se consemnau deciziile favorabile sau nefavorabile. Când tranzacţia era apreciată ca favorabilă, serviciul coordonat de inculpat trebuia să elaboreze proiectul convenţiei de scontare sau forfetare, care se înainta Direcţiei Juridice. Dacă tranzacţia nu era apreciată ca favorabilă, documentaţia primită se restituia sucursalei băncii, împreună cu scrisoarea explicativă privind motivele respingerii, acelaşi procedeu fiind reglementat şi pentru cazul când Direcţia Juridică avea rezerve privind legalitatea tranzacţiei.
Odată Convenţia verificată şi avizată, trebuia semnată de inculpat, directorii adjuncţi, directorul de operaţiuni valutare, direcţia juridică şi de client, deci reprezentanţii băncii, dacă îndeplineau îndatoririle enumerate, conştientizau gradul de risc al operaţiunilor de scontare-forfetare.
Selectarea clienţilor pe criterii de performanţă constituia condiţia fundamentală în acceptarea, de către bancă, a derulării tranzacţiilor, motiv pentru care, în normele amintite, s-a prevăzut ca la înregistrarea unor astfel de operaţii, să se ceară ultimul bilanţ contabil al clientului, ultima balanţă de verificare, copii de pe contractele comerciale, de pe titlurile de credit sau alte creanţe, exemplarul 4 din declaraţia de încasare valutară, declaraţia vamală de export ş.a.
Normele bancare detaliau aceste obligaţii şi pentru a se face dovada livrării mărfii la export, condiţie sine gua non pentru existenţa creanţei a cărei forfetare sau scontare se cerea şi pentru încasarea, la scadenţă, de către bancă, a c/v acesteia.
B.N.R. - Direcţia Generală de Control şi expertiza contabilă au relevat că în perioada 29 septembrie 1998 – 25 martie 1999, B.A. a încheiat 14 convenţii de forfetare a unor încasări în favoarea SC G.T.C. SRL în sumă de 2.619.935,60 dolari S.U.A. şi o convenţie de scontare trasă de SC L.G.C. SRL, în sumă de 45.000 dolari S.U.A., din acestea banca încasând convenţii derulate pe relaţia Grecia şi Maroc, suma de 140.600 dolari S.U.A.
Extrasele de cont ale acestei societăţi au relevat că singurele alimentări au avut ca sursă, sume provenind din convenţii de forfetare a unor incasso-uri de export pe relaţia Egipt, dar neîncasate de bancă.
Pentru 5 operaţiuni de forfetare din cele 14, toate pe relaţia Egipt, s-au remis la încasare seturi de documente din care rezultă că nu s-a făcut exportul, exemplarul 2 al declaraţiei de încasare valutară neputând viza lucrătorului vamal şi ştampila vămii, exemplar ce trebuia remis de organul vamal.
În aceeaşi ordine de idei, B.E., respectiv, B.P.S.B. Egipt a restituit, urmare refuzului de plată a importatorului, toate seturile de documente remise pentru încasare, la convenţiile de forfetare, incassourile fiind reprezentate numai de un bilet la ordin emis în favoarea B.A., neavalizat de un terţ, fiind astfel imposibilă recuperarea sumelor neîncasate.
Totodată, la acele date, banca înregistra rezultate negative, sens în care fusese atenţionată la 3 iunie 1998 şi 10 august 1998 asupra riscurilor de credit şi menţinerea la nivelul minim de solvabilitate.
De asemenea, pentru perioada 28 septembrie – 17 noiembrie 1998, încălcându-se circulara nr. 3 din 17 februarie 1998 privind politica de creditare, pentru angajarea în operaţiuni de forfetare, nu a existat aprobarea C.C.R., ci numai cea a D.O.V. condusă de inculpat.
S-a mai reţinut că, pentru nici unul din cele 14 dosare aferente celor 14 convenţii de forfetare încheiate de B.A. cu SC G.T.C. SRL, nu prezenta date privind situaţia economică, calculul indicatorilor de bonitate, balanţele de verificare, bilanţurile contabile, date privind conturile deschise la alte bănci, creditele contractate, cifra de afaceri de profit, fluxuri de numerar, iar notele de apreciere şi rapoartele de evaluare în baza cărora s-au încheiat convenţiile de forfetare nu cuprindeau nici o informaţie privind încadrarea societăţii, client într-o clasă de risc.
Deşi cele 14 convenţii de forfetare au fost analizate şi avizate, printre alţii, şi de inculpat, pentru nici una nu s-a încheiat un proces-verbal în care să se consemneze deciziile luate.
Acelaşi procedeu, de nerespectare a obligaţiilor vizând analizarea şi competenţele în ce priveşte convenţiile de forfetare, s-a reţinut şi privind pe SC L.G.C. SRL (acelaşi asociat, J.A.I.), astfel că cele 15 convenţii au fost încheiate fără respectarea Normelor privind operaţiunile de scontare forfetare, prejudiciul cauzat băncii fiind de 3.963.603,25 dolari S.U.A.
Împotriva sentinţei, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, şi, printre alţii, inculpatul I.C.
În apel, parchetul a criticat sentinţa pentru greşita încadrare juridică a faptei în ce-l priveşte pe inculpatul I.C. şi pentru netemeinicia pedepselor aplicate atât intimatului inculpat apelant, cât şi coinculpaţilor intimaţi apelanţi J.A.I., N.I. şi M.O.R.
Motivul de apel formulat de inculpatul I.C. a vizat greşita reţinere a situaţiei de fapt şi, implicit, a vinovăţiei sale, pe considerentele că instanţa fondului nu a avut ca probă fişa postului său, nu a analizat dacă normele privind scontarea, forfetarea i-au fost aduse la cunoştinţă şi inexistenţa unei expertize financiar-bancare care să răspundă cerinţelor lămuririi cauzei, sens în care a solicitat desfiinţarea hotărârii apelate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 40 din 22 ianuarie 2004, a admis apelurile declarate, a desfiinţat hotărârea primei instanţe şi a trimis cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv Tribunalul Bucureşti.
Hotărârea pronunţată în apel a reţinut că motivele formulate de apelanţi sunt întemeiate şi, ca atare, a decis limitele desfiinţării sentinţei.
Împotriva deciziei, inculpatul a declarat recurs, motivat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., respectiv prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii în sensul nelegalei admiteri a apelului promovat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Recursul declarat de inculpat este inadmisibil.
Potrivit dispoziţiilor art. 3851 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de .. Curţi de apel !.., cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.
Raportând la cauză acest text procedural penal, se reţine că Decizia instanţei de apel, recurată de inculpat, este exceptată de legiuitor de la dreptul atacării cu recurs.
În cauză, prin Decizia nr. 481 din 9 noiembrie 2004, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3851 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., excepţie ridicată de inculpatul recurent I.C.
Aşa fiind, recursul declarat de inculpat fiind inadmisibil, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va fi respins.
Conform art. 192 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 40/ A din 22 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 357/2005. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 389/2005. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
