ICCJ. Decizia nr. 3150/2005. Penal

Curtea de Apel Cluj, având în examinare cererea de recuzare a judecătorilor Tribunalului Cluj, în ședința din 18 aprilie 2005, a luat act și de cererea de recuzare formulată de inculpații P.V. și C.A. împotriva judecătorilor Curții de Apel Cluj, punând în discuția părților și legalitatea menținerii măsurii arestării preventive a inculpaților.

Deliberând, Curtea de Apel Cluj, prin încheierea pronunțată la 18 aprilie 2005, a dispus prelungirea stării de arest preventiv a inculpaților P.V. și C.A. și a scos cauza de pe rol, trimițând-o înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea cererii de recuzare a judecătorilor acestei instanțe.

împotriva acestei încheieri, inculpații au declarat recurs, motivele invocate fiind: nelegala dispunere a prelungirii măsurii arestării preventive.

Recursurile declarate nu sunt admisibile pentru următoarele considerente:

Din examinarea încheierii recurate, se reține că instanța, Curtea de Apel Cluj, investită cu soluționarea cererii de recuzare a judecătorilor Tribunalului Cluj, în conformitate cu dispozițiile art. 52 C. proc. pen., ca instanță ierarhic superioară competentă să judece cererea de recuzare, înainte de a se pronunța asupra recuzării, a dispus cu privire la arestarea preventivă a inculpaților, în condițiile în care toți judecătorii acestei curți au fost recuzați.

Potrivit art. 52 C. proc. pen., încheierile pronunțate în procedura recuzării și abținerii nu sunt supuse nici unei căi de atac, legiuitorul urmărind prin această reglementare să elimine posibilitatea de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, care împietează asupra desfășurării în condiții normale a procesului penal și care poate conduce la punerea în libertate a unor infractori periculoși. Acesta a fost și considerentul pentru care a fost introdus art. 52 alin. (51) C. proc. pen., dându-se astfel posibilitatea instanței investite cu soluționarea cererii de recuzare, ca, înainte de a se pronunța asupra acesteia, să dispună cu privire la arestarea preventivă. Cu atât mai mult, în cazul în care și judecătorii acestei instanțe ierarhic superioare sunt recuzați, aceasta este competentă să dispună asupra stării de arest a inculpaților.

Așadar, întreaga reglementare cuprinsă în art. 52 alin. (51) C. proc. pen., instituie o procedură specială, derogatorie de la dispozițiile art. 159 - art. 160 C. proc. pen., derogarea referindu-se atât la procedura de soluționare a aspectelor privind arestarea preventivă, cât și la caracterul hotărârii pronunțată în aceste condiții. Dispoziția finală a alin. (51) din art. 52 C. proc. pen., în sensul că instanța dispune cu privire la arestarea preventivă în condițiile prevăzute de lege, constituie o normă de trimitere numai cu privire la temeiurile arestării și durata acesteia, nu și la acele referitoare la condițiile procedurale.

Dacă am admite că încheierile pronunțate în procedura abținerii sau recuzării ar putea fi atacate separat cu recurs numai cu privire la dispoziția referitoare la starea de arest, s-ar ajunge în situația ca, în cazul unor recuzări succesive, să se proroge nelegal competența materială a instanței îndreptățită să judece recursul cu privire la starea de arest.

O reglementare similară celei prevăzută în art. 52 alin. (51) C. proc. pen., este cea din art. 43 alin. (6) C. proc. pen., care, în cazul conflictului de competență, dă posibilitatea instanței care și-a declinat competența ori s-a declarat competentă, cea din urmă, să ia măsurile și să efectueze actele ce reclamă urgență.

Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursurile inculpaților urmează a fi respinse, ca inadmisibile, astfel că toate celelalte critici vizând fondul recursurilor nu vor fi examinate.

Conform art. 192 C. proc. pen., recurenții inculpați au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3150/2005. Penal