ICCJ. Decizia nr. 3340/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin rechizitoriul nr. 733 din 8 ianuarie 2004, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei B.M., pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 20, raportat la art. 174, cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
S-a reținut că, la data de 12 iulie 2003, în urma unui conflict spontan cu partea vătămată S.D.P., inculpata B.M. l-a lovit pe acesta cu un cuțit în zona toracelui, provocându-i leziuni care i-au pus în primejdie viața.
Prin sentința penală nr. 177 din 24 mai 2004, pronunțată în dosarul nr. 57/2004, Tribunalul Giurgiu a condamnat pe inculpata B.M. la o pedeapsă de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de un an, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) din același cod.
A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) și a obligat inculpata la plata sumei de 1.963.250 lei plus dobânda legală, către partea civilă Spitalul Clinic Dr. D. Bagdasar.
în baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpată un cuțit și a luat act că partea vătămată S.D.P. nu s-a constituit parte civilă.
Prin decizia penală nr. 769 din 25 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul declarat de inculpata B.M., a desființat, în parte, sentința penală și pe fond, rejudecând, a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 71 - art. 64 și art. 118 lit. d) C. pen., iar în baza art. 81 din același cod, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.
împotriva soluției adoptate de instanța de apel, parchetul, în termenul legal, a declarat recurs, criticând-o sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 81 C. pen.
Recursul a fost admis.
împotriva ultimei decizii au formulat contestație în anulare atât inculpata B.M. cât și partea vătămată S.D.P., invocând faptul că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de nepedepsire, respectiv autovătămarea, cu privire la care existau probe în dosar.
în drept, s-a făcut referire la art. 386 lit. c) C. proc. pen.
Contestatorii au arătat că leziunile suferite de partea vătămată s-au produs prin căderea acesteia, accidental, în cuțitul pe care inculpata îl ținea în mână, astfel că partea vătămată și-a pus singură viața în pericol, împrejurare care, dacă ar fi fost reținută de instanțe, impunea achitarea inculpatei.
Analizând contestațiile astfel formulate în raport de dispozițiile art. 386 lit. c) C. proc. pen. și de toate actele dosarului, Curtea apreciază că acestea nu sunt admisibile în principiu, urmând a fi respinse.
Cauza de nepedepsire, invocată de contestatori, reprezintă principala apărare susținută de inculpată în cursul cercetării judecătorești, fiind însă înlăturată judicios de toate instanțele. Mai mult, se reține că nici inculpata și nici partea vătămată nu au declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 769 din 25 octombrie 2004 a Curții de Apel București, prin care s-a modificat numai modalitatea de executare a pedepsei, stabilită de instanța de fond, dar s-a menținut dispoziția de condamnare a inculpatei pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, înlăturându-se astfel, principala apărare invocată, autoaccidentarea părții vătămate. Cu ocazia dezbaterii recursului parchetului, în ședința de la 4 februarie 2005, inculpata a apreciat ca fiind corectă soluția instanței de apel, cerând menținerea dispozițiilor art. 81 C. pen., cu privire la individualizarea pedepsei ce i s-a aplicat.
Așa fiind, înalta Curte de Casație și Justiție nu a avut a se pronunța cu privire la vreo cauză de pedepsire astfel cum au invocat contestatorii.
Mai mult, dispozițiile art. 386 lit. c) C. proc. pen., pe care și-au întemeiat contestațiile, fac referire la existența unei cauze de încetare a procesului penal, dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) - i), nicidecum la cauze de nepedepsire, care atrag achitarea inculpatei.
în consecință, atât în ceea ce privește temeiul invocat, cât și motivele susținute, înalta Curte de Casație și Justiție consideră contestațiile ca nefiind admisibile în principiu.
S-au văzut și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
| ← ICCJ. Decizia nr. 3357/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3150/2005. Penal → |
|---|
