ICCJ. Decizia nr. 3163/2005. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3163/2005
Dosar nr. 1484/2004
Şedinţa publică din 19 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1 din 10 februarie 2004 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în dosarul nr. 5154/2003, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.C., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 1524/ P din 11 noiembrie 2002 dată de procurorul militar din cadrul Parchetului Militar Teritorial Bucureşti, privind pe inculpaţii C.I., comisar şef la secţia din cadrul Poliţiei municipiului Iaşi, Biroul poliţiei judiciare, domiciliat în Iaşi; P.C., inspector principal la Poliţia municipiului Iaşi, Biroul Poliţiei Judiciare şi S.M., agent şef adjunct la Secţia IV Poliţia municipiului Iaşi, rezoluţie pe care a menţinut-o.
A fost obligat petentul la 200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Petentul C.C. a investit Tribunalul Militar Iaşi cu plângerea înregistrată sub nr. 66/2003 prin care a solicitat infirmarea rezoluţiei procurorului militar nr. 1524/P/2002 privind pe făptuitorii lt. P.C., plt. S.M. şi lt. Col. C.I., iar prin sentinţa penală nr. 74 din 5 septembrie 2003 s-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.
Această instanţă, la rândul ei şi-a declinat competenţa Curţii de Apel Iaşi, sentinţa penală nr. 159 din 3 noiembrie 2003 cu motivarea că prin Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, lucrătorii de poliţie au devenit funcţionari publici; gradele militare de locotenent-colonel, locotenent şi plutonier, au devenit comisar de poliţie şi agent principal de poliţie.
Prin plângerea formulată petentul C.C. a solicitat în temeiul art. 333 C. proc. pen., restituirea cauzei procurorului pentru efectuarea de cercetări privind pe făptuitorii C.I., P.C. şi S.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 263 şi art. 264 C. pen., constând în aceea că în mod nelegal prin referatul din 14 februarie 2002 dat în dosarul nr. 3778/P/2001, l-au scos de sub urmărire penală pe făptuitorul R.A. vinovat de încălcarea prevederilor art. 19 şi art. 20 din Legea nr. 130/1999. De asemenea, cu rea-credinţă au fost ignorate declaraţiile unor martori în detrimentul altora, trebuia suplimentat probatoriul cu alţi 9 martori indicaţi din care rezulta vinovăţia făptuitorului. În condiţiile în care instanţa constată că cercetările sunt complete a solicitat pronunţarea unei hotărâri.
Examinând rezoluţia atacată, în baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, instanţa de fond a constatat plângerea ca fiind nefondată.
Astfel, prin rezoluţia procurorului din cadrul Parchetului Militar Teritorial din 11 noiembrie 2002, dată în dosarul nr. 1524/P/2002 în temeiul dispoziţiei art. 228 alin. 6 (devenit alin. 7 conform modificărilor prin Legea nr. 281/2003 ) şi art. 10 alin. (1) lit. a) şi d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de lt. col. C.I., lt. P.C. şi plt. S.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen.
Prin rezoluţie s-a reţinut că petentul C.C. a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi împotriva numitului R.A., directorul trustului de P. 24 ore din municipiul Iaşi prin care a arătat că acesta s-a folosit de munca prestată de mai multe persoane fără a fi încheiate contracte de muncă sau convenţii, fiind încălcate astfel prevederile legale.
Plângerea a fost trimisă secţiei a IV-a Poliţia municipiului Iaşi şi a fost repartizată plt. S.M., subofiţerul a efectuat cercetări stabilind că petentul a desfăşurat activităţi în cadrul S.C. T.P. pe postul de redactor de serviciu în perioada mai 2000 - ianuarie 2001, fiind retribuit lunar cu un salariu de 600.000 lei. La data de 9 ianuarie 2001 a renunţat la locul de muncă şi a acţionat în judecată societatea cu motivaţia că a refuzat să-i încheie contract de muncă.
La 25 iulie 2001, în baza dispoziţiei art. 228 alin. (4) şi art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a propus neînceperea urmăririi penale faţă de R.A. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 19 şi art. 20 din Legea nr. 130/1999.
Petentul a formulat plângere şi a propus audierea de martori, iar procurorul a infirmat rezoluţia, iar dosarul a fost restituit pentru completare de cercetări.
Prin procesul-verbal din 14 decembrie 2001 plt. S.M. a dispus începerea urmăririi penale, iar la 14 februarie 2002 a întocmit referatul cu propunere de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, soluţie confirmată de procuror (adeverinţa nr. 3778/P/2001).
Plângerea formulată de petent împotriva acestei ordonanţe a fost respinsă de primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.
S-a constatat de procurorul militar că plt. S.M. a efectuat acte de cercetare faţă de R.A. şi în conformitate cu prevederile legale a propus o soluţie temeinică şi legală ce a fost confirmată de procuror, situaţie în care nu se poate considera că lucrătorul de poliţie şi a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, lipsind unul din elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) Din aceleaşi considerente s-a constatat că nu există infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen., avându-se în vedere că numitul R.A. a fost cercetat şi sancţionat.
Cu privire la activitatea lt. col. C.I. rezumată la semnarea adreselor şi a corespondenţei la Parchetul de pe lângă judecătoria Iaşi, în calitate de şef al secţiei a IV-a Poliţia municipiului Iaşi nu s-a putut aprecia că există infracţiunile pentru care a fost reclamat, iar referitor la lt. P.C. s-a constatat că acesta nu a efectuat cercetări în cauza reclamată de C.C., situaţie în care faţă de acesta nu s-a putut reţine existenţa infracţiunilor menţionate.
Respectiva rezoluţie a fost confirmată de Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, prin rezoluţia nr. 3485/2002 din 19 iunie 2003, a respins plângerea şi a menţinut ca fiind legală şi temeinică soluţia dată.
Motivul invocat de petent prin plângerea adresată instanţei prin care a solicitat restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi, nu a putut fi primit.
Potrivit alin. (7) al art. 2781 C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 281/2003, instanţa competentă investită cu judecarea unei astfel de plângeri verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată pe baza lucrărilor şi a materialului cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.
A rezultat din actele dosarului, că agentul şef adjunct, S.M. din cadrul secţiei a IV-a Poliţia municipiului Iaşi cu referatul nr. 254294 din 14 februarie 2002 a propus scoaterea de sub urmărire penală a numitului R.A. conform art. 249 şi art. 10 alin. (1) lit. b1), raportat la art. 11 lit. b) C. proc. pen.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi prin ordonanţa din 19 aprilie 2002 a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi a aplicat făptuitorului, în baza art. 91 lit. c) C. proc. pen., amenda administrativă în sumă de 3.000.000 lei.
Pe de altă parte comisarul şef C.I., în calitate de şef secţie poliţie a semnat adresele şi corespondenţele primite de la procuror iar inspectorul-principal P.C. nu a efectuat acte de cercetări în respectiva cauză.
Raportat actelor existente şi situaţiei de fapt, intimaţii C.I., P.C. şi S.M. nu se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), ori acea de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen.
S-a apreciat că nu se impune nici soluţia de reluare şi redeschiderea urmăririi penale, după cum a solicitat petentul.
Potrivit dispoziţiei art. 273 C. proc. pen., redeschiderea urmăririi penale are loc dacă, ulterior, se constată că nu a existat în fapt cazul care a determinat încetarea sau scoaterea de sub urmărire penală sau că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia încetarea sau scoaterea de sub urmărire.
Or, în speţă temeiul avut în vedere de procuror este cel prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. a C. proc. pen., respectiv că faptele prevăzute de art. 246 şi art. 264 C. pen., nu există, situaţie ce împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale.
De asemenea, s-a constatat în cauză că nu există fapte sau împrejurări noi apărute după momentul emiterii ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală, spre a se concluziona că se impune conform art. 333 alin. (1) şi art. 2781 alin. (8) lit. b), trimiterea la procuror a cauzei pentru redeschiderea urmăririi penale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termen legal, recurs petiţionarul C.C., criticând-o, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., considerând că hotărârea este lovită de nulitate absolută, fiind contrară legii, arătând că a solicitat desfiinţarea celor două ordonanţe ale procurorului P.M.T.B şi P.C.S.J. şi deschiderea urmăririi penale ale celor trei intimaţi, precum şi condamnarea acestora în cazul în care nu sunt aplicabile prevederile art. 333 C. proc. pen.
De asemenea, recurentul petiţionar a mai invocat şi dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., considerând că hotărârea este lovită de nulitate absolută, urmare a faptului că instanţa a comis o eroare gravă de fapt, completul de judecată refuzând ataşarea dosarului nr. 3778/P/2001 din care se putea vedea cu claritate modul de operare al celor trei intimaţi, dovedind lipsa de interes a preşedintelui completului pentru aflarea adevărului, iar ulterior casării integrale a solicitat din nou desfiinţarea celor două ordonanţe şi dacă se consideră că nu este aplicabil art. 333 C. proc. pen., condamnarea celor trei intimaţi pentru comiterea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 246 şi art. 264 C. pen.
Totodată declaraţiei de recurs i-a mai fost ataşată şi o altă cerere a recurentului petiţionar ulterioară comunicării hotărârii în care a menţionat că pronunţarea a fost dată numai faţă de plângerea la ordonanţa procurorului Parchetului Militar Teritorial Bucureşti nr. 1524/ P din 11 noiembrie 2002 deşi la primul terme preşedintele completului a dispus conexarea acestei plângeri cu plângerea la ordonanţa procurorului P.C.S.J., dispunându-se tot la primul termen efectuarea adresei către Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie pentru a fi ataşat la dosar conţinutul rezoluţiei procurorului P.C.S.J, şi pentru că nu s-au anulat cele două ordonanţe şi nu au fost condamnaţi cei trei intimaţi soluţia dată este lovită de nulitate absolută.
La dosarul cauzei au mai fost depuse precizări de către recurentul petiţionar, în sensul că se impune ataşarea dosarului nr. 3778/P/2001, precum şi consideraţii privind soluţiile dispuse la parchet şi la instanţă.
În recurs a fost solicitat dosarul nr. 3778/P/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, având în vedere că pentru justa soluţionare a recursului declarat este necesară studierea dosarului menţionat de recurent.
Astfel, la termenul de astăzi s-a menţionat că a fost ataşat dosarul nr. 19893/2004 al Judecătoriei Iaşi, ce a fost înregistrat la Tribunalul Iaşi sub nr. 9723/2004 la care se află ataşat dosarul nr. 3778/P/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.
Examinând recursul declarat de petiţionarul C.C. împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171, 18 C. proc. pen., cât şi din oficiu potrivit art. 3856 alin. (3) din acelaşi cod, Înalta Curte apreciază recursul petiţionarului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios şi temeinic motivat prima instanţă a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarului C.C.
Înalta Curte consideră că a fost făcută o evaluare justă asupra actelor efectuate de procuror care au condus la soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de lt. col. C.I., lt. P.C. şi plt. S.M. pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen.
Aşa cum rezultă din cauză au fost examinate criticile formulate de petiţionar, în raport cu persoanele şi faptele pretins a fi săvârşite de către acestea, constatându-se că plt. S.M. a efectuat acte de cercetare faţă de R.A. în conformitate cu prevederile legale, propunând o soluţie ce a fost confirmată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, astfel că nu se putea reţine că acesta şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, lipsind unul din elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi nici a infracţiunii prevăzută de art. 264 C. pen., numitul R.A. fiind cercetat şi sancţionat.
În ceea ce priveşte activitatea lt. col. C.I. s-a rezumat la semnarea adreselor şi a corespondenţei cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, în calitate de şef al Secţiei a IV-a Poliţia municipiului Iaşi, neputându-se aprecia că există infracţiunile pentru care a fost reclamat, iar referitor la lt. P.C. s-a constatat că acesta nu a efectuat cercetări în cauza reclamată de petiţionar, situaţie faţă de care nu s-a putut reţine existenţa infracţiunilor menţionate.
Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a făcut o corectă şi obiectivă evaluare a materialului probator administrat, înlăturând motivat critica petiţionarului referitoare la restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale faţă de condiţiile impuse de art. 2781 alin. (7) C. proc. pen.
Totodată prima instanţă a considerat că nici soluţia redeschiderii urmăririi penale nu se impune faţă de conţinutul art. 273 C. proc. pen. şi temeiul avut în vedere de procuror, respectiv art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., inexistenţa faptelor prevăzute de art. 246 şi art. 264 C. pen., situaţie ce împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, iar în cauză nu există fapte sau împrejurări noi apărute momentului emiterii ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală, care să conducă la soluţia invocată.
Astfel, Înalta Curte consideră că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., deoarece instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legii, prin examinarea condiţiilor impuse de legiuitor pentru soluţiile invocate de petiţionar în contextul actelor şi materialului din dosar, constatând că solicitările petiţionarului nu pot fi reţinute.
De asemenea, nu este aplicabil nici cazul de casare prevăzut la art. 3859 pct. 18 din acelaşi cod, deoarece între percepţia lucrărilor dosarului şi soluţia pronunţată de prima instanţă există o deplină concordanţă.
Înalta Curte nu poate avea în vedere nici critica recurentului petiţionar că instanţa de fond a comis o gravă eroare de fapt prin respingerea cererii de ataşare a dosarului nr. 3778/P/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, împrejurare care ar fi condus la clarificarea modului de operare al intimaţilor, deoarece aceasta nu se poate analiza prin prisma cazului de casare stipulat la art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Această critică nu s-ar fi putut circumscrie nici cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., deoarece instanţa de fond s-a pronunţat pe cererea petiţionarului şi a respins-o motivat, în sensul că face obiectul altei cauze, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la 13 ianuarie 2004 în dosarul nr. 5154/2003 al Curţii de Apel Iaşi.
În recurs, Înalta Curte a solicitat dosarul nr. 3778/P/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, apreciind că pentru justa soluţionare a recursului declarat este necesară studierea dosarului menţionat de recurent, astfel, fiind ataşat dosarul nr. 19893/2004 al Judecătoriei Iaşi, ce a fost înregistrat la Tribunalul Iaşi sub nr. 9723/2004 la care se află ataşat dosarul nr. 3778/P/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.
Din studiul asupra cauzei menţionate rezultă că prin ordonanţa din 14 noiembrie 2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi dată în dosarul nr. 3778/P/2001 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului R.A. cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 19 Legea nr. 130/1999 [(art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.)] şi art. 20 Legea nr. 130/1999 [(art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.)] ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Împotriva acestei ordonanţe a formulat plângere petiţionarul C.C. la procurorul ierarhic superior care prin rezoluţia din 25 mai 2004 a respins-o.
Petiţionarul C.C. a formulat la Judecătoria Iaşi plângere împotriva ordonanţei procurorului dispusă la data de 14 noiembrie 2003 în dosarul nr. 3778/P/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, care a fost soluţionată prin sentinţa penală nr. 1502 din 25 martie 2004 a Judecătoriei Iaşi, în sensul că a fost respinsă, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul, iar prin Decizia penală nr. 959 din 16 septembrie 2004 Tribunalul Iaşi a admis recursul declarat de petiţionarul C.C. împotriva sentinţei penale nr. 1502 din 25 martie 2004 a Judecătoriei Iaşi, pe care a casat-o în totalitate şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr. 19893/2004 şi soluţionată prin sentinţa penală nr. 4843 din 4 noiembrie 2004 prin respingerea plângerea formulată de petiţionarul C.C. împotriva ordonanţei procurorului dispusă în dosarul de urmărire penală nr. 3778/P/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi la data de 14 noiembrie 2003 şi menţinută această soluţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul C.C. ce face obiectul dosarului nr. 9723/2004 aflat în prezent pe rolul Tribunalului Iaşi.
Astfel, Înalta Curte consideră, ca urmare a studiului dosarului nr. 3778/P/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi solicitat de petiţionar, că acesta are un obiect diferit de prezenta cauză, deoarece prin plângerea petiţionarului se atacă o altă ordonanţă dată de procuror ce vizează un alt intimat, infracţiuni diferite, aflându-se într-un alt stadiu procesual, ceea ce exclude existenţa vreunei conexităţi între cele două cauze, neavând relevanţă cu privire prezentul recurs.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, neconstatând nici existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.C. împotriva sentinţei penale nr. 1 din 10 februarie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 1 din 10 februarie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Obligă recurentul petiţionar să plătească suma de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3162/2005. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3165/2005. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
