ICCJ. Decizia nr. 3155/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3155/2005
Dosar nr. 2307/2005
Şedinţa publică din 19 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 344 din 25 noiembrie 2004 a Tribunalului Suceava, secţia penală, s-a dispus condamnarea inculpatului M.P.S., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat graţierea cu privire la pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 926 din 10 octombrie 2002 a Judecătoriei Rădăuţi.
S-au repus în individualitate pedepsele de 6 luni şi respectiv 3 luni închisoare din sentinţa amintită aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen. şi prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. şi s-a constatat graţierea celei de 6 luni în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002.
În consecinţă, inculpatul urmând să execute în cumul aritmetic pedeapsa aplicată în cauză cu cea de 3 luni pentru care s-a revocat suspendarea executării, exceptată de la graţiere, în total 7 ani şi 9 luni închisoare.
S-a dedus din pedeapsă, durata arestării preventive de la data de 3 noiembrie 2003 la zi şi s-a menţinut starea de arest.
În baza art. 118 C. pen., s-a confiscat cuţitul corp delict.
Inculpatul a fost obligat să plătească C.A.S. Suceava, suma de 6.381.503 lei cheltuieli de spitalizare şi părţii civile Z.I. suma de 7.000.000 lei despăgubiri civile.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că, în seara zilei de 18 octombrie 2003, inculpatul aflat în stare de ebrietate a început să se certe cu partea vătămată Z.I., într-un magazin mixt din comuna Brodina, motiv pentru care administratorul localului, Ţ.R. şi fiul său F. au intervenit pentru aplanarea scandalului şi i-au îndepărtat pe cei antrenaţi în conflict.
La scurt timp inculpatul a intrat din nou în magazin, unde a zăbovit aproximativ 5 minute, după care a plecat, urmat de partea vătămată.
Imediat persoanele aflate în local, precum şi membrii familiei Ţ., alertaţi de lătratul câinilor, au ieşit afară unde au văzut că părţile se loveau reciproc.
La intervenţia lui Ţ.R. şi a fiului său, inculpatul a fugit, iar partea vătămată a afirmat că a fost înjunghiată de către acesta.
În urma examinării medico-legale s-a constatat că victima a prezentat o plagă penetrantă abdominală cu secţiune de epiplon şi hemoperitoneu produse prin lovire cu obiect înţepător-tăios, leziuni ce au necesitat 30-35 zile îngrijiri medicale.
Ulterior la faţa locului s-a găsit un cuţit ce a fost predat organelor de poliţie.
La rezolvarea acţiunii civile s-au avut în vedere cheltuielile suportate de partea vătămată pentru vindecare.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, inculpatul a declarat apel pentru nelegalitate şi netemeinicie, motivând că este nevinovat, astfel că se impune achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., că viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie, faţă de durata îngrijirilor medicale, încadrarea juridică corectă este cea prevăzută de art. 181 C. pen. şi avându-se în vedere atitudinea provocatoare a victimei, fiind incidente dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., prin reţinerea acestei circumstanţe atenuante legale, sau ale art. 74 C. pen., să se coboare pedeapsa sub limita minimului special.
Prin Decizia penală nr. 109 din 28 martie 2005 a Curţii de Apel Suceava, pronunţată în dosarul nr. 157/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.P. împotriva sentinţei penale nr. 344 din 25 noiembrie 2004 a Tribunalului Suceava, secţia penală.
S-a dedus, în continuare, din pedeapsă, durata arestării preventive a inculpatului de la data de 25 noiembrie 2004 la zi şi s-a menţinut starea de arest.
A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare din apel.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că din materialul probator existent la dosar a rezultat că, la data de 18 octombrie 2003, inculpatul a avut mai întâi o altercaţie cu alte persoane şi apoi cu Z.I. în magazinul mixt din comuna Brodina, precum şi în afara localului, desfăşurarea conflictului fiind percepută de martorii Ţ.R., Ţ.A., Ţ.A., care nu au perceput şi faza lovirii victimei, dar au văzut-o rănită şi au luat cunoştinţă de faptul că autorul agresiunii este M.P. Declaraţiile martorilor amintiţi se coroborează cu cele ale lui Ţ.M.M., care a observat chiar momentul în care inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu cuţitul, cât şi cu actele medico-legale de la dosar. Martorii Ţ.A.Şt. şi C.I. au confirmat că în localitate, inculpatul este cunoscut ca fiind cel care l-a lovit pe Z.I.
Din probatoriul testimonial administrat în cauză a rezultat că inculpatul ce avea un cuţit asupra sa a lovit victima în abdomen, situaţie adusă imediat la cunoştinţa mai multor persoane şi chiar observată de martorul Ţ.F.M., ceea ce pune în evidenţă vinovăţia neîndoielnică. Este drept că la organele de poliţie a fost predat un cuţit găsit la locul faptei, pe care la expertizare nu s-au evidenţiat urme de sânge, situaţie care însă nu prezintă relevanţă deosebită în cauză, dacă se are în vedere raportul întocmit de I.M.L. Iaşi, prin care s-a concluzionat că lama cuţitului examinat corespunde caracteristicilor obiectului care a determinat leziunile, deci că acesta le putea produce. Instanţa de apel a arătat că s-a stabilit cu certitudine că inculpatul a lovit victima puternic, cu cuţitul în abdomen, zonă corporală de importanţă vitală, şi i-a cauzat o plagă penetrantă abdominală neperforantă cu secţiune de epiplon ce a necesitat intervenţia chirurgicală imediată, ceea ce denotă că a avut reprezentarea eventualităţii rezultatului letal, pe care chiar dacă nu l-a dorit, l-a acceptat, acţionând deci cu intenţie indirectă, fapta comisă fiind corect încadrată juridică în art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.
Ceea ce distinge infracţiunea de tentativă de omor reţinută de cea prevăzută de art. 181 C. pen., invocată în apel este tocmai latura subiectivă, potrivit căreia inculpatul urmăreşte sau acceptă survenirea decesului sau respectiv numai a vătămării corporale.
Cum în cauză prin declaraţiile martorilor Ţ.V., C.A. şi C.F., propuşi în apărare nu s-a dovedit atitudinea provocatoare a victimei care să fi determinat o tulburare emoţională puternică sub impulsul căreia inculpatul să fi reacţionat, s-a constatat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., a cărei aplicare s-a solicitat.
Reţinându-se vinovăţia inculpatului s-a făcut şi o justă individualizare a pedepsei stabilită la nivelul minimului special, ţinându-se seama, potrivit criteriilor din art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), de gradul ridicat de pericol social al faptei comise, cât şi de persoana inculpatului, care este tânăr, a mai fost condamnat pentru violare de domiciliu şi furt calificat, fără a fi recidivist, iar pe parcursul procesului a avut o comportare nesinceră, elemente circumstanţiale care nu justifică aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., în realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul M.P.S., criticând-o, arătând în scris, că pedeapsa primită este prea mare pentru infracţiunea comisă de el, deoarece adevărata infracţiune este săvârşită de o altă persoană.
La termenul de astăzi, recurentul inculpat a depus la dosar un memoriu, în care arată că a fost în legitimă apărare conform dispoziţiilor art. 44 alin. (2) C. pen., nu a beneficiat de un proces echitabil, nu s-a luat în considerare că a fost atacat şi bătut de Ţ.R., Z.I., O.P., Ţ.C., Ţ.F., H.D., că aceşti martori au dat declaraţii în seara incidentului într-un cabinet din incinta dispensarului uman, auzind fiecare dintre ei declaraţia celuilalt, fiind rude de gradul I cu familia Ţ. şi Z., nu s-au reţinut circumstanţe atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) şi art. 76 lit. b) C. pen., atâta timp cât a fost lovit în coloana cervicală cu o bâtă, solicitând administrarea probatoriului, admiterea recursului, reducerea pedepsei.
Apărătorul inculpatului, în concluziile orale, în dezbateri a invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 17 şi 171 C. proc. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice în art. 181 C. pen., vătămare corporală, dar şi casarea cu trimitere spre rejudecare, apreciind că nu există avizul C.S.M.L., în cauză existând două expertize contradictorii, rezultând un număr diferit de zile pentru îngrijiri medicale, respectiv 30-35 zile şi respectiv 23-25 zile îngrijiri medicale, fapta a fost comisă în stare de provocare, impunându-se reţinerea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., lăsând la apreciere aplicarea art. 44 alin. (2) C. pen., referitoare la legitima apărare.
Examinând recursul declarat de inculpatul M.P.S. împotriva deciziei instanţei de apel în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171, 17 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că în cadrul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a audiat pe inculpatul M.P.S. şi pe partea vătămată Z.I., fiindu-le încuviinţate părţilor probe, respectiv părţii vătămate, audierea martorului H.D., martor ce figurează menţionat în actul de sesizare, în dovedirea pretenţiilor civile, iar inculpatului, audierea martorilor Ţ.Şt., C.F., martori indicaţi, de asemenea în rechizitoriu, precum şi a martorei C.A., aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă din 26 noiembrie 2003.
Instanţa de fond a audiat martorii încuviinţaţi inculpatului, respectiv C.A., Ţ.Şt., C.F., fiind ascultaţi şi martorii arătaţi în rechizitoriu, Ţ.R., Ş.D., C.I., H.D., Ţ.C., Ţ.A., Ţ.A., Ţ.F., H.H.M.
Totodată la termenul de judecată din 26 mai 2004 instanţa de fond i-a mai încuviinţat inculpatului proba testimonială cu martorul P.V., potrivit încheierii de şedinţă de la data menţionată, martor ce a fost ascultat.
De asemenea, au fost audiaţi martorii R.I. şi M.Şt. cu privire la circumstanţierea persoanei inculpatului.
La dosarul primei instanţe se mai află depuse două rapoarte de expertiză medico-legală întocmite de I.M.L. Iaşi.
Astfel, primul raport de expertiză ce a avut ca obiective corectitudinea stabilirii numărului de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare şi dacă a fost pusă în primejdie viaţa părţii vătămate în mod direct şi imediat a concluzionat că Z.I. a prezentat o plagă penetrantă abdominală cu secţiune de epiplon şi hemoperitoneu, leziunile putându-se produce prin lovire cu obiect înţepător-tăios şi datând din 18 octombrie 2003, necesitând 30 - 35 zile îngrijiri medicale pentru vindecare şi având capacitatea de a pune în primejdie viaţa victimei.
Cel de-al doilea raport de expertiză medico-legală, având ca obiectiv dacă leziunile descrise în foaia de observaţie se puteau produce cu acest cuţit a concluzionat că Z.I. a prezentat o plagă penetrantă abdominală cu secţiune de epiplon, că leziunile constatate s-au putut produce prin lovire cu obiect înţepător tăios cu lăţimea lamei de 3-7 cm (plaga tegumentară putând fi mai mare datorită mişcării cuţitului în tegumente, iar plaga de epiplon fiind cea care respectă mai fidel lăţimea lamei cuţitului). Lama cuţitului examinat corespunde caracteristicilor obiectului care a determinat leziunile deci acesta putea produce leziunile prezentate de sus-numitul. Leziunile constatate pot data din 18 octombrie 2003 şi au necesitat 23-25 zile de îngrijiri medicale, iar starea generală relativ bună la internare şi lipsa interesării organelor cavitare sau parenchimatoase abdominale a făcut să se aprecieze, că în momentul producerii lor leziunile constatate nu au pus în primejdie viaţa victimei.
La termenul de judecată, din 8 septembrie 2004, a fost încuviinţată cererea apărătorului inculpatului de a se solicita C.A.C. din cadrul I.M.L. Iaşi să avizeze unul din cele două acte medicale, faţă de precizarea că între cele două expertize medico-legale întocmite de I.M.L. Iaşi există contradicţii, potrivit încheierii de şedinţă de la fila 136 dosar tribunal.
S-a depus la dosarul instanţei de fond avizul solicitat cu nr. 8928 din 11 octombrie 2004, comisia fiind de acord cu concluziile raportului de expertiză medico-legală a I.M.L. Iaşi nr. 5466 din 8 iunie 2004 cu precizarea că nefiind consemnate în documentele medicale, constantele vitale din momentul internării în spital şi în raport de localizarea şi intensitatea leziunii, la data producerii ei şi prin ea însăşi, nu rezultă elemente ce să ateste punerea în primejdie a vieţii şi că ele au necesitat 30 - 35 zile îngrijiri medicale pentru vindecare dacă nu au survenit complicaţii.
Înalta Curte consideră criticile formulate de recurentul inculpat M.P.S. referitoare la încălcările privind administrarea şi aprecierea probatoriului, ca fiind întemeiate.
Potrivit art. 24 alin. (1) din OG nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală aprobată prin Legea nr. 459/2001 comisia superioară medico-legală verifică şi avizează, din punct de vedere ştiinţific, la cererea organelor în drept, concluziile diverselor acte medico-legale şi se pronunţă asupra eventualelor concluzii contradictorii ale expertizei cu cele ale noii expertize medico-legale sau ale altor acte medico-legale.
Aşa cum s-a arătat, în cauză au fost administrate două expertize medico-legale, cu obiective precizate în concret, rapoartele întocmite având însă concluzii contradictorii, avizarea unuia dintre acestea fiind făcută de comisia de avizare din cadrul aceluiaşi institut de medicină legală.
Astfel, Înalta Curte consideră că în cauză au fost încălcate prevederile speciale în materia administrării probei cu expertiză medico-legală în situaţia existenţei a două expertize care au concluzii contradictorii, avizarea uneia dintre ele efectuându-se de comisia de avizare din cadrul aceluiaşi institut şi nu de C.S.M.L. din cadrul I.M.L. Prof. Dr. Mina Minovici din Bucureşti, nerespectarea acestor dispoziţii, având drept consecinţă imposibilitatea luării în considerare a vreunuia din rapoartele administrate, deci a unui mijloc de probă care putea aduce lămuriri cu privire la stabilirea numărului de zile de îngrijiri medicale, precum şi a împrejurării dacă leziunile produse au pus sau nu în primejdie viaţa victimei, criterii relevante în aprecierea încadrării juridice a faptei comise de inculpat.
Aşadar, în raport cu cele menţionate, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legii, fiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
În conformitate cu art. 63 C. proc. pen., constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei. Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Din examinarea cauzei rezultă că instanţa de apel şi-a însuşit situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, însă prin efectuarea unui examen parţial coroborat al probelor administrate, cu toate că au existat referiri concrete la mijloacele de probă, conţinutul acestora nu a fost valorificat în integralitate, încălcându-se, astfel, condiţiile impuse de norma procedurală menţionată mai sus.
Totodată, instanţa de apel, la rândul ei, a încălcat şi dispoziţiile art. 371 C. proc. pen., cu privire la efectul devolutiv al apelului, deoarece nu a dat relevanţă conţinutului acestui principiu, având posibilitatea, cu titlu de excepţie, de a readministra unele probe sau completa ea însăşi probatoriul administrat iniţial.
Efectul devolutiv al apelului nu poate fi înţeles, însă ca o administrare a întregului material probator, prin efectuarea în integralitate a cercetării judecătoreşti de către instanţa de apel, având în vedere rolul său de instanţă de control judiciar, care nu poate suplini o cercetare judecătorească marcată de încălcări ale dispoziţiilor legale.
Pe de altă parte, Înalta Curte consideră că deşi pe parcursul cercetării judecătoreşti prima instanţă a audiat părţile, martorii indicaţi în actul de sesizare, martorii propuşi de inculpat, ascultarea acestora a evidenţiat însă aspecte contradictorii cu privire la derularea împrejurărilor faptice, care s-au succedat în mai multe episoade, în care au fost implicaţi inculpatul M.P.S. şi partea vătămată Z.I., parte din martori, asistând doar la împrejurările anterioare lovirii părţii vătămate cu cuţitul, alţii auzind, ulterior, că aceasta a fost lovită sau chiar a fost văzută lovită, fără să fi participat direct la momentul agresiunii, impunând lămurirea circumstanţelor reale prin efectuarea de confruntări şi orice alte mijloace de probă care să conducă la aflarea adevărului.
Astfel, Înalta Curte apreciază că cercetarea judecătorească efectuată de prima instanţă fără a se recurge şi la administrarea altor mijloace de probă decât cele evidenţiate, precum şi cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la expertiza medico-legală a condus la nerezolvarea fondului cauzei, critica inculpatului privind aprecierea probatoriului fiind întemeiată.
În raport cu cele menţionate, criticile de nelegalitate invocate de recurentul inculpat primează faţă de motivele schimbării încadrării juridice în art. 181 C. pen., de reţinerea a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., precum şi a aprecierii condiţiilor legitimei apărări, care urmează să fie analizate în contextul readministrării probatoriului.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul M.P.S. împotriva deciziei penale nr. 109 din 28 martie 2005 a Curţii de Apel Suceava, va casa Decizia şi sentinţa penală nr. 344 din 25 noiembrie 2004 a Tribunalului Suceava şi va trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond, Tribunalul Suceava, care va readministra probatoriul, în sensul audierii părţilor, a martorilor indicaţi în actul de sesizare, a avizării expertizelor medico-legale ce au concluzii contradictorii, în condiţiile legii, încuviinţării oricăror probe solicitate de părţi şi apreciate ca fiind pertinente, concludente şi utile cauzei, efectuarea de confruntări cu respectarea art. 87 – art. 88 C. proc. pen. şi a altor probe, în scopul stabilirii situaţiei de fapt, a vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, a laturii civile a cauzei, urmând a se avea în vedere şi celelalte critici arătate.
Se va menţine măsura arestării preventive a inculpatului, apreciind că subzistă în continuare temeiurile care au stat la baza luării măsurii, în condiţiile art. 143, art. 148 lit. d) şi h), art. 3002 cu referire la art. 160b C. proc. pen.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 400.000 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul M.P.S. împotriva deciziei penale nr. 109 din 28 martie 2005 a Curţii de Apel Suceava.
Casează Decizia şi sentinţa penală nr. 344 din 25 noiembrie 2004 a Tribunalului Suceava şi trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond, Tribunalul Suceava.
Menţine măsura arestării preventive a inculpatului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 400.000 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3132/2005. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3161/2005. Penal → |
|---|
