ICCJ. Decizia nr. 3161/2005. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3161/2005
Dosar nr. 5959/2004
Şedinţa publică din 19 mai 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 180 din 21 iunie 2004 a Tribunalului Suceava a fost condamnat inculpatul V.M., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) şi alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c), art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 36 C. pen., s-a constatat că fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul în cauza de faţă este concurentă cu infracţiunea de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) şi (3) C. pen., pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 370 din 3 iulie 2002 a Judecătoriei Gura Humorului, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 884 din 4 noiembrie 2002 a Tribunalului Suceava, la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 C. pen.
Potrivit art. 34 lit. b) C. pen., s-a contopit pedeapsa aplicată în prezenta cauză, cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 370/2002 şi a constatat executată pedeapsa.
Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat inculpatul H.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) şi alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), b) şi c), raportat la art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de un an închisoare.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 30 decembrie 2001 la 8 iulie 2002.
Tot prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat inculpatul U.G., pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i), alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de un an închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
De asemenea, prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat inculpatul M.V.M., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i), alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de un an închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă, din probatoriul administrat a reţinut, în fapt, că în baza unei înţelegeri prealabile cei patru inculpaţi s-au întâlnit, în ziua de 30 decembrie 2001, în jurul orelor 17,00, având asupra lor recipiente de 30 litri şi 60 litri şi s-au deplasat către sonda 902, în zona satului Bucşoaia, unde s-au înţeles ca inculpatul V.M. să asigure paza la locul numit „Podul C." şi să ţină legătura cu ceilalţi telefonic în timp ce ceilalţi trei inculpaţi s-au deplasat la locul „Pârâul G.", unde după ce au descoperit conducta de aducţie au perforat-o cu ajutorul unei bormaşini manuale, montând un dispozitiv cu canea şi furtunul, începând umplerea recipientelor. După ce au terminat de umplut recipientele, inculpatul U.G. a telefonat inculpatului V.M. şi l-a chemat la locul de întâlnire, au legat recipientele cu combustibil între ele cu un lanţ şi au început să coboare panta trăgând după ei recipientele prin zăpadă.
Inculpaţii au fost surprinşi de plutonierul B.G. şi martorul A.V. de la F.S.S. Frasin, care efectuau o misiune de patrulare în zonă. Inculpaţii au abandonat combustibilul şi au încercat să scape prin fugă, iar inculpatul V.M. a fost surprins şi imobilizat. Inculpaţii V.M. şi H.C. au recunoscut comiterea faptei şi au confirmat participarea inculpaţilor U.G. şi M.V.M.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri inculpaţii U.G., M.V.M. şi H.C., solicitând prin apărătorii desemnaţi din oficiu, reducerea pedepselor, cu aplicarea art. 81 C. pen. Apărătorul inculpatului M.V.M. a cerut, în principal achitarea acestuia, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 290 din 4 octombrie 2004 a Curţii de Apel Suceava, pronunţată în dosarul nr. 5209/2004, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii U.G., M.V.M. şi H.C. împotriva sentinţei nr. 180 din 21 iunie 2004 a Tribunalului Suceava, secţia penală, şi au fost obligaţi, fiecare statului, la câte 1.300.000 lei cheltuieli judiciare din apel, din care câte 600.000 lei onorarii pentru avocaţi din oficiu s-au avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, încadrând corespunzător din punct de vedere juridic fapta comisă în textul de lege mai sus menţionat.
Inculpaţii V.M. şi H.C. au recunoscut comiterea faptei şi cu confirmat participarea la furt şi a inculpaţilor U.G. şi M.V.M.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor s-a constatat că în cauză au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 52 şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se seama atât de pericolul social concret al faptei (au acţionat în grup şi pe timp de noapte), cât şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului, criterii care exclud reducerea pedepselor sau suspendarea executării acestora.
De altfel, tribunalul a reţinut în favoarea inculpaţilor circumstanţe atenuante şi a redus pedepsele sub minimul special prevăzut de lege.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recursuri inculpaţii U.G. şi M.V.M., acesta din urmă fără a arăta motivele.
În motivarea recursului declarat apărătorul inculpatului U.G. a criticat Decizia instanţei de apel care a reţinut că fapta săvârşită prezintă un grad de pericol social concret care exclude aplicarea dispoziţiilor privind suspendarea executării pedepsei, menţionând condiţiile de aplicabilitate ale art. 861 alin. (3) teza a II-a în cazul furtului calificat, considerând că este un mod de individualizare de care poate beneficia o categorie mai largă de infractori, inclusiv cei care au mai fost condamnaţi anterior la pedeapsa închisorii mai mică de un an, că în cauză valoarea prejudiciului cauzat este relativ redusă de 1.800.000 lei, a fost acoperit integral, nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, iar pedeapsa de un an aplicată poate să-şi atingă scopul şi funcţiile fără executarea ei în regim de detenţie, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate şi pe fond a se dispune ca modalitate de executare a pedepsei de un an închisoare, suspendarea sub supraveghere a acesteia potrivit dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Apărătorul ambilor inculpaţi, în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursurilor, reducerea pedepselor, iar ca modalitate de executare a acestora aplicarea suspendării pentru ambii inculpaţi.
Examinând recursurile declarate de inculpaţii M.V.M. şi U.G. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 şi nu cel invocat în scris, art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile inculpaţilor ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios şi motivat instanţa de apel, la rândul ei şi-a însuşit argumentele primei instanţe cu privire la stabilirea vinovăţiei inculpaţilor M.V.M. şi U.G. în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată fiecare, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele inculpaţilor de a sustrage cantitatea de 480 l gazolină, în ziua de 30 decembrie 2001, pe timp de noapte şi prin efracţie întruneşte atât obiectiv cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii reţinute în sarcina fiecăruia.
De asemenea, în cauză a fost făcută o corectă individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor M.V.M. şi U.G., atât în ceea ce priveşte cuantumurile, cât şi modalităţile de executare, în regim de detenţie, printr-o adecvare concretă a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont de gradul de pericol social al faptei comise de fiecare inculpat agravat prin numărul de participanţi, contribuţia fiecăruia, natura bunului sustras, respectiv gazolină, modalitatea de comitere prin perforarea conductei de aducţie şi folosirea unui dispozitiv, prejudiciul fiind ulterior recuperat, dar şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, atitudinea acestora faţă de fapta comisă.
Totodată, s-a dat relevanţă distinctă circumstanţei atenuante judiciare prevăzută la art. 74 lit. a) C. pen. şi regimului sancţionator corespunzător stipulat la art. 76 lit. c) C. pen., cuantumul pedepselor aplicate ambilor inculpaţi situându-se sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina acestora, apreciindu-se că acesta poate asigura îndreptarea atitudinii inculpaţilor faţă de comiterea de infracţiuni.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepselor aplicată inculpaţilor, respectiv privativă de libertate, s-a considerat de instanţa de apel ca fiind singura în măsură să conducă la realizarea scopurilor pedepsei, în sensul unei resocializări pozitive viitoare a inculpaţilor.
Înalta Curte nu poate avea în vedere critica recurenţilor inculpaţi, în sensul unei greşite individualizări a pedepselor aplicate, referitoare la modalitatea de executare neadecvată, impunându-se suspendarea sub supraveghere, deoarece în dispunerea executării pedepselor prin privare de libertate au fost reţinute în mod plural toate criteriile specifice individualizării printr-o analiză concretă atât a circumstanţelor reale, dar şi a celor personale, modalitatea aleasă putând să asigure realizarea funcţiilor pedepsei, educativă dar şi de exemplaritate, aşadar nefiind incident cazul de casare prevăzut la art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În raport cu cele menţionate în cauză, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică sub toate aspectele.
Totodată, Înalta Curte, verificând Decizia instanţei de apel, nu a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.V.M. şi U.G. împotriva deciziei penale nr. 290 din 4 octombrie 2004 a Curţii de Apel Suceava.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi recurenţii inculpaţi fiecare la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care sumele de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.V.M. şi U.G. împotriva deciziei penale nr. 290 din 4 octombrie 2004 a Curţii de Apel Suceava.
Obligă recurenţii inculpaţi să plătească sumele de câte 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3155/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... | ICCJ. Decizia nr. 3162/2005. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs → |
|---|
