ICCJ. Decizia nr. 3162/2005. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3162/2005
Dosar nr. 7411/2004
Şedinţa publică din 19 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 253 din 24 iunie 2004, Tribunalul Botoşani l-a condamnat pe inculpatul B.R., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi s-a constatat că partea vătămată Z.V. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut din ansamblul probatoriului administrat că, la data de 24 martie 2002, la iarmarocul organizat în comuna Ştefăneşti, inculpatul a furat un trupar de la partea vătămată Zaharia Vasile şi, vrând să-l păstreze a folosit violenţa.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul a formulat apel, solicitând în principal achitarea întrucât nu a comis fapta şi, în subsidiar, reducerea pedepsei.
Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul inculpatului constatând, că instanţa de fond a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, dând o încadrare juridică corespunzătoare.
S-a reţinut că din probele administrate rezultă fără echivoc că inculpatul, în ziua de 24 martie 2003, a sustras un trupar de la partea vătămată Z.V. şi pentru a-l păstra a folosit violenţa, vinovăţia acestuia fiind pe deplin dovedită.
În ce priveşte individualizarea pedepsei s-a apreciat că în cauză au fost avute în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi art. 52 C. pen., ţinându-se seama atât de pericolul social concret al faptei săvârşite cât şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului, date care exclud, în opinia instanţei de control judiciar, posibilitatea reţinerii în favoarea sa a unor circumstanţe atenuante.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând motivele invocate în apel, respectiv greşita sa condamnare pentru o faptă despre care susţine că nu a comis-o solicitând în principal achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi greşita individualizare a pedepsei a cărei reducere o solicită într-o cerere subsidiară.
Recursul nu este întemeiat.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că instanţele de fond şi apel au reţinut o corectă situaţie de fapt confirmată de probele administrate în cauză, din care rezultă că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată, care a fost încadrată în textul de lege corespunzător şi pentru care s-a aplicat o pedeapsă just individualizată cu respectarea criteriilor arătate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Susţinerea inculpatului potrivit căreia nu se face vinovat de comiterea faptei este nefondată.
În cauză au fost administrate probe care dovedesc contrariul.
Astfel, în afară de declaraţiile părţii vătămate care în mod constant a susţinut că inculpatul este cel care a comis fapta, vinovăţia inculpatului este confirmată şi de declaraţiile martorului Z.P., fratele părţii vătămate, care dealtfel a fost confruntat cu inculpatul, ocazie cu care acesta din urmă a revenit asupra unor declaraţii anterioare, recunoscând că el a luat truparul, precum şi ale martorilor V.O.F. şi J.A., care au fost de faţă când inculpatul a luat un harnaşament pentru cai de pe maşina expusă cu marfă aparţinând părţii vătămate Z.V. şi au intervenit pentru aplanarea conflictului care a avut loc cu acea ocazie.
Dealtfel, nesinceritatea inculpatului care a încercat să acrediteze ideea că o altă persoană a comis fapta este dovedită cu declaraţia martorului C.S.G. care reaudiat în instanţă a precizat că inculpatul B.R., aflat în executarea unei pedepse în Penitenciarul Botoşani i-a sugerat să recunoască fapta, însă în realitate martorul nu a fost de faţă la comiterea faptei de către inculpat, aflând ulterior despre aceasta.
Prin urmare, existând dovezi suficiente de vinovăţie a inculpatului, motivul de casare invocat de recurent prin care solicită a se dispune achitarea nu poate fi primit.
În ce priveşte motivul de casare care vizează individualizarea pedepsei aplicate se constată că şi acesta este nefondat.
Atât instanţa de fond cît şi cea de apel au făcut o corectă apreciere a criteriilor de individualizare a pedepsei aplicate inculpatul acordând deopotrivă semnificaţia cuvenită atât pericolului social al faptei reţinută în sarcina sa, cît şi datelor ce caracterizează persoana inculpatului, orientându-se spre o pedeapsă situată la limita minimă prevăzută de lege, care însă nu poate fi redusă sub această limită prin reţinerea de circumstanţe atenuante care în cauză nu-şi justifică aplicarea.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că verificând din oficiu Decizia atacată în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existenţa şi a altor motive care să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpat este nefondat şi a fi respins, ca tare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.R. împotriva deciziei penale nr. 393 din 13 decembrie 2004 a Curţii de Apel Suceava.
Obligă recurentul inculpat să plătească suma de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3161/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3163/2005. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
