ICCJ. Decizia nr. 317/2005. Penal. întrerupere executare pedeapsă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 317/2005
Dosar nr. 6150/2004
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2005
deliberând asupra recursului declarat de condamnatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 721 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la 7 octombrie 2004, în dosarul nr. 3301/2004, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 183 pronunţată la 25 septembrie 2003, în dosarul nr. 1640/2003, Curtea de Apel Oradea, secţia penală, a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului C.I., la o pedeapsă rezultantă de 10 ani de închisoare şi la o pedeapsă accesorie constând în interzicerea, pe timp de 3 ani, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Conform menţiunilor din dispozitivul aceleiaşi decizii, pedeapsa de 10 ani de închisoare a fost aplicată ca urmare a contopirii a două pedepse de 10 ani şi de 5 ani de închisoare aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi respectiv de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1999.
La 7 iunie 2004, C.I. a formulat o cerere prin care solicita întreruperea executării pedepsei de 10 ani de închisoare pentru a putea îndeplini formele legale de vânzare a unui imobil, cu menţiunea că banii obţinuţi ar fi de natură să asigure mijloace suplimentare de subzistenţă fiului său minor.
În acelaşi sens a afirmat că minorul se află, în fapt, în îngrijirea bunicului patern care are vârsta de 82 de ani şi nu dispune de alte mijloace de trai decât pensia.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, cu numărul de dosar 3289/2004, iar prin sentinţa penală nr. 1011 pronunţată la 16 august 2004 instanţa astfel sesizată a respins, ca neîntemeiată, cererea de întrerupere a executării pedepsei.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe a fost, de asemenea, respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 721, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la 7 octombrie 2004, în dosarul nr. 3301/2004
În considerentele hotărârilor menţionate instanţa de fond şi cea de apel au reţinut în esenţă că în cauza nu sunt îndeplinite cerinţele art. 455 raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., care să justifice întreruperea executării pedepsei.
Ulterior în cauză a fost declarat, în termen legal, un recurs de către condamnatul C.I.
Recursul nu a fost motivat în scris însă, cu ocazia dezbaterilor desfăşurate la 4 ianuarie 2005, au fost reiterate argumentele din cererea iniţială de întrerupere a executării pedepsei, afirmându-se că modul în care acestea au fost analizate de către instanţe este contrar prevederilor art. 455 raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen.
Deşi nu s-a precizat temeiul legal al recursului, Curtea constată existenţa unei corespondenţe între critica amintită şi motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Cu toate acestea recursul este nefondat.
Curtea are în vedere mai întâi că instanţele au dat o corectă calificare cererii de întrerupere a executării pedepsei atunci când au reţinut că aceasta se circumscrie temeiului legal prevăzut de art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen.
Este de amintit în acest sens că motivele invocate vizau împrejurări pe care condamnatul le aprecia a fi speciale şi de natură a avea consecinţe grave pentru el şi familia sa, ceea ce, din punct de vedere formal, corespunde cerinţelor textelor de lege menţionate.
În egală măsură sunt însă justificate şi evaluările din considerentele hotărârilor pronunţate în fond şi în apel prin care se demonstrează că, raportat la datele speţei, textele de lege menţionate nu îşi găsesc incidenţa.
Ancheta socială dispusă de către instanţa de fond a atestat de pildă că fiul minor, născut la 3 aprilie 1989, al condamnatului se află întradevăr în îngrijirea efectivă a bunicului patern, în condiţiile în care există totuşi o hotărâre judecătorească de divorţ prin care copilul a fost încredinţat nu condamnatului, ci fostei sale soţii.
S-au confirmat, de asemenea, dificultăţile de ordin material cu care tatăl condamnatului se confruntă, cu menţiunea că aceasta este o situaţie cu caracter permanent, iar nu una specială, în sensul prevăzut de art. 453 lit. c) C. proc. pen.
În legătură cu modalitatea concretă prin care condamnatul anticipa că urma să îşi ajute tatăl şi fiul, punându-le la dispoziţie preţul obţinut din vânzarea unui imobil, s-a subliniat în mod justificat de către instanţa de apel că actul de înstrăinare a respectivului bun poate fi încheiat în formă autentică şi în situaţia în care vânzătorul se află în detenţie.
Întrucât judecarea cauzei în fond şi în apel s-a făcut cu respectarea reglementărilor legale aplicabile în materie, Curtea reţine că în cauză nu îşi găsesc incidenţa prevederile art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
De asemenea, nu sunt aplicabile, în speţă, nici alte motive de casare definite prin acelaşi articol, astfel încât recursul urmează a fi respins, ca nefondat, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare, cu menţiunea că onorariul pentru onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu urmează a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 721 din 7 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 800 000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2005
| ← ICCJ. Decizia nr. 3134/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3593/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs → |
|---|
