ICCJ. Decizia nr. 3019/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod Penal. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.3019/2005

Dosar nr. 1989/2005

Şedinţa publică din 13 mai 2005

Examinând recursul de faţă constată:

Prin sentinţa penală nr. 238 din 16 iunie 2004 pronunţată de Tribunalul Vrancea, inculpatul B.G. a fost condamnat, la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.

S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus arestarea preventivă de la 23 ianuarie 2004 la zi.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

Inculpatul a fost obligat la 8.026.000 lei despăgubiri către Serviciul de Ambulanţă Vrancea, la 2.743.800 lei către Spitalul Clinic de Urgenţă Profesor Dr. Bagdasar Arseni Bucureşti, şi la 50.940.000 lei daune materiale, 30.000.000 lei daune morale şi 6.000.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă B.N., precum şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Prin Decizia penală nr. 482/ A din 7 septembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, de inculpat şi de partea civilă, a fost desfiinţată sentinţa în totalitate şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

S-a menţinut starea de arest.

S-a reţinut că prima instanţă nu s-a pronunţat cu privire la cererea părţii civile B.N. de obligare a inculpatului la plata unei prestaţii periodice având în vedere gradul III de invaliditate şi nici nu a analizat probele care au fost avute în vedere la respingerea cererii de a se reţine scuza provocării.

S-a reţinut, de asemenea, că instanţa trebuie să analizeze cererea inculpatului de a se audia doi martori pentru a dovedi starea de provocare şi să se administreze probe pentru a se stabili cuantumul prestaţie periodice.

Prin sentinţa penală nr. 487 din 27 decembrie 2004, Tribunalul Vrancea rejudecând cauza, în primă instanţă, a condamnat pe inculpatul B.G., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de tentativă de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) în condiţiile art. 71 C. pen.

S-a menţinut starea de arest şi s-a scăzut din pedeapsă durata arestării preventive de la 23 ianuarie 2004 la zi.

Inculpatul a fost obligat la 30.000.000 lei daune morale; 56.980.000 lei daune materiale; 700.000 lei lunar începând cu 1 martie 2004 până la încetarea stării de invaliditate a părţii civile şi la 9.000.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă B.N.

Inculpatul a fost, de asemenea, obligat la 2.743.800 lei către Spitalul Clinic de Urgenţă Profesor Dr. Bagdasar Arseni şi la 8.026.000 lei către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vrancea şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanţa de rejudecare a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Părţile locuiesc în satul Spineşti, comuna Vrâncioaia jud. Vrancea şi, deşi poartă acelaşi nume, nu sunt rude.

Inculpatul B.G. posedă o suprafaţă de teren situată lângă gospodăria părţii vătămate B.N.

De obicei, partea vătămată transportă iarna gunoiul de grajd care se adună în timpul anului în grădina din spatele casei iar pentru a ajunge la drumul de acces, trece pe terenul numitului L.T. şi, pe o mică porţiune şi pe terenul inculpatului.

S-a reţinut că din acest motiv relaţiile dintre părţi deveniseră tensionate.

La data de 14 ianuarie 2004, partea vătămată a început să transporte gunoiul folosind traseul menţionat, împrejurare care l-a supărat pe inculpat.

Când partea vătămată pleca cu căruţa pentru a face un al doilea transport, a fost întâmpinată de inculpat care avea asupra sa mai multe scule, printre care şi un topor.

Înainte ca partea vătămată să ajungă pe drumul de acces, între cei doi a avut loc o altercaţie, împrejurare în care inculpatul a aplicat părţii vătămate o lovitură cu toporul în cap şi, după ce aceasta a căzut, a mai lovit-o odată în spate, după care a plecat spre casă însoţit de soţia sa.

Partea vătămată a primit ajutor de la soţia sa, B.I., care se afla la faţa locului şi apoi de la fiica lor B.M., fiind apoi transportată cu ambulanţa la Spitalul Vidra, apoi la Spitalul Judeţean Vrancea din Focşani şi în cele din urmă la Spitalul de Urgenţă Profesor Dr. Bagdasar Arseni din Bucureşti, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale.

Din raportul de expertiză medico – legală nr. 46 din 3 februarie 2004, întocmit de S.M.L. Vrancea, s-a reţinut că partea vătămată B.N. a suferit o fractură fronto – orbito – sinusală multieschiloasă cu denivelare operată; focar de hemoragie subrahnoidiană dreaptă echimoză palpebrală dreaptă.

Actul medico –legal a concluzionat că leziunile s-au putut produce prin lovire cu un corp contondent cu suprafaţă relativ mică (muchie topor); au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale şi au fost de natură să pună în pericol viaţa părţii vătămate.

S-a mai concluzionat că lipsa de substanţă osoasă frontală constatată la partea vătămată constituie infirmitate fizică permanentă.

Raportul de expertiză – medico - legală nr. 111 din 13 mai 2004 întocmit de S.J.M.L. Vrancea menţine aceleaşi concluzii, cu precizarea că afecţiunile de care suferă partea vătămată în urma leziunilor, o încadrează în gradul III de invaliditate.

Sentinţa a fost atacată cu apel de inculpat şi de partea vătămată.

Prin Decizia penală nr. 93/ A din 8 martie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi au fost respinse ambele apeluri ca nefondate.

S-a reţinut că starea de fapt, vinovăţia inculpatului şi încadrarea juridică au fost corect stabilite astfel încât este nefondată susţinerea inculpatului că nu se face vinovat de comiterea faptei şi că se impune achitarea sa întrucât în cursul conflictului partea vătămată ar fi căzut şi s-ar fi lovit în topor accidentându-se.

S-a mai reţinut şi că latura civilă a cauzei a fost corect soluţionată pe baza probelor administrate din care rezultă că partea vătămată a cheltuit 1.911.000 lei pe medicamente; 3.216.000 lei cu transportul în vederea efectuării tratamentului; 4.753.667 lei pentru plata consultaţiilor şi alte servicii medicale.

De asemenea, corect s-a reţinut că, raportat la venitul minim pe economie, de 2.400.000 lei, pe perioada de 45 de zile cât a fost în incapacitatea totală de muncă, partea vătămată a suferit un prejudiciu de 3.600.000 lei.

Tot astfel s-a reţinut că, în raport cu pierderea parţială a capacităţii de muncă corespunzătoare gradului III de invaliditate, corect s-a stabilit o prestaţie periodică lunară.

S-a apreciat, de asemenea, că justificat inculpatul a fost obligat la plata daunelor morale.

Inculpatul a declarat recurs susţinând că nu a comis fapta, partea vătămată accidentându-se, când a căzut între atelaj şi cai.

A mai susţinut inculpatul că declaraţia martorei B.I. nu corespunde realităţii.

Inculpatul a susţinut, de asemenea, că se impune reducerea despăgubirilor la care a fost obligat către B.N. întrucât acesta se afla pe terenul său şi că nejustificat a fost obligat la plata unei prestaţii periodice deoarece partea vătămată este aptă de muncă, impunându-se efectuarea unei expertize medico – legale.

În subsidiar inculpatul a solicitat reducerea pedepsei.

Recursul îşi găseşte temeiul în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18, 171 şi respectiv 14 C. proc. pen., dar nu este fondat.

Susţinerea inculpatului că nu a comis fapta şi că leziunile suferite de partea vătămată s-au produs prin căderea acesteia şi lovirea de toporul pe care partea vătămată îl avea, este infirmată de actele medico – legale, de declaraţiile părţii vătămate şi ale martorilor B.I., M.L.H.I., G.M. şi B.M.

Cele două expertize medico – legale efectuate în cauză concluzionează fără dubiu că leziunile suferite de partea vătămată s-au produs prin lovire cu un corp contondent, posibil muchie de topor, şi nu de corp contondent sau prin cădere.

Aceste concluzii susţin afirmaţiile părţii vătămate şi ale martorei B.I., prezentă la locul faptei, cu privire la faptul că partea vătămată a fost lovită în cap cu toporul.

Ceilalţi martori l-au văzut pe inculpat cu un topor asupra sa.

Mai mult de cât atât susţinerile inculpatului din faza de cercetare judecătorească nu se coroborează cu alte probe aşa încât justificat nu au fost avute în vedere.

Se impune precizarea că declaraţia inculpatului este în contradicţie chiar şi cu cele susţinute de soţia sa; martora B.A., care a pretins că între parte s-a produs o busculadă cu ocazia căreia partea vătămată s-a autoaccidentat infirmând astfel susţinerile inculpatului că partea vătămată a căzut şi s-a lovit în topor.

De altfel, declaraţia acestei martore este evident infirmată în raport cu toate celelalte probe din care rezultă cu certitudine că, la data de 14 ianuarie 2004 inculpatul, a lovit partea vătămată cu muchia toporului în cap, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 40–45 de zile îngrijiri medicale, au fost de natură să-i pună viaţa în primejdie şi în urma cărora partea vătămată a rămas cu o infirmitate permanentă prin lipsa de substanţă osoasă în regiunea frontală.

Reţinând că existenţa faptei este pe deplin dovedită, că aceasta constituie infracţiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., şi că a fost comisă de inculpat, Curtea constată că soluţia de condamnare este legală şi temeinică.

În cauză nu se poate reţine că inculpatul a acţionat în stare de provocare deoarece din declaraţiile martorilor rezultă că: de obicei partea vătămată, pentru a ajunge iarna cu gunoiul la drumul de acces, trecea pe o porţiune din terenul inculpatului; între părţi nu a existat neînţelegeri din acest motiv, inculpatul neexprimându-şi niciodată nemulţumirea faţă de partea vătămată.

Martorii L.T. şi C.I., audiaţi la cererea inculpatului de prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei care nu au fost prezenţi la locul faptei, nu au relevat împrejurări din care să rezulte că fapta a fost comisă în stare de provocare.

Atâta timp cât în mod obişnuit, pentru a ajunge la drumul de acces partea vătămată trecea pe o porţiune teren aparţinând inculpatului, care nu i-a solicitat niciodată să nu mai urmeze acest traseu, este evident că nu se poate reţine că modul în care a procedat partea vătămată a fost în măsură să producă inculpatului o puternică stare de tulburare sau emoţie sub imperiul căreia a agresat pe B.N.

Nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., nu se poate proceda la reducerea despăgubirilor acordate unităţilor sanitare şi părţii civile B.N.

Se constată, de asemenea, că este legală obligarea inculpatului la plata prestaţiei periodice fiind dovedit că partea civilă are o infirmitate permanentă datorită căreia, la data soluţionării cauzei, avea capacitate de muncă redusă încadrându-se în gradul III de invaliditate.

Este de reţinut că, inculpatul nu a contestat, până în recurs concluziile expertizei privind capacitatea de muncă a părţii vătămate şi că nu există nici un motiv care să impună efectuarea unei noi expertize care să concluzioneze cu privire la acest aspect.

Nici ultimul motiv de recurs nu este fondat întrucât s-a aplicat inculpatului pedeapsa minimă prevăzută de lege şi nu există împrejurări care, în raport şi cu gravitatea faptei, comise, să justifice reţinerea unor circumstanţe atenuante cu consecinţa reducerii pedepsei sub acest minim.

În consecinţă, recursul va fi respins, ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce la zi durata arestării preventive.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva deciziei penale nr. 93/ A din 8 martie 2005 a Curţii de Apel Galaţi.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 23 ianuarie 2004 la 13 mai 2005.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3019/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod Penal. Recurs